Daca sufletele ar fi si ele o materie impozabila , ma tem ca al meu ar fi departe de pericolul acestui fenomen .
Atita goliciune nu a fost in el niciodata… in cazul in care ar fi posibila o radiografie pentru a vedea ce se ascunde acolo , am impresia ca as viziona un episod dintr-un film despre deserturi unde vintul plimba din colo incoace niste uscaturi 
In cap nu se intinde decit o pelicula dintr-o veche caseta pe care tehnica instarita a stricat-o si nu mai reda absolut nimic.
Piesele in care ma pierdeam la infinit aveau sens pentru ca ma regaseam in fiecare cuvintel si nu eram tipul de materie umana care asculta la nimereala orice doar pentru a ascunde zgomotul orasului , scirtieturile oamenilor din afara , o prea puternica bataie de inima sau un fel de tic-tac exploziv din creierul obosit si supus presiunii.
Ieri aveam vise , emotii … ieri eu inca mai priveam dintr-un punct perspicace care azi a disparut …. poate am orbit eu de nu-l mai vad sau s-a ascuns el in cenusa timpului de afara. Cine stie?!
Purtam in inima o dragoste imensa pentru oameni care acum imi sint straini si uriti din cauza uitarii … azi eu nu mai iubesc … azi eu imi sint straina si urita 
Poate ca la vremea mea am iubit atit de mult incit am depasit limitele si am utilizat toate resursele … la vremea mea eram gata sa-mi dau dragostea in chirie … era multa … eram toata numai iubire .
Azi nu sunt decit o ruina .
Azi sunt plina de lene , incit nici sa urasc nu am puteri .
Azi eu nu las in urma nimic mai mult decit gol si raceala .
Si poate ca toate din cauza ca gindesc prea mult… adun prea multe ginduri si ele imi ocupa toata existenta gonind simtirea si ingreunindu-mi fiinta sub puterea suspiciunilor…
Poate ca ar trebui si eu sa uit pe cineva ?!
Dar cum ???
Ei sunt eu …ei sunt bucatelele cu care m-am construit eu in conceptia relativa a timpului .
