Credeam ca mi-am uitat parola de la blog si de la multe alte inregistrari virtuale … defapt am uitat parola sufletului meu demuuuult adormit.
Am uitat cum se aduna la un loc cuvintele ca sa formeze fraze purtatoare de idei , ginduri , vise , bla bla bla… nu mai cunosc regulile ortografice , cind e timpul pentru o virgula si cind este timpul pentru un punct , defapt am pierdut punctuatia asta si in viata , totul miscindu-se , alunecind pe —————.
In toata splendoarea tomnatica a anilor trecuti , culegeam zi de zi iubiri necunoscute , fiecare zi – o noua iubire . Eram copil , ma indragosteam de orice adiere de vint care imi mingaia fata sau imi creea dezastre stilistce in par , fiecare noapte care ma prindea in oras adauga cite o culoare la paleta mai putin colorata cu care imi schitam eu visele.
Am suferit iubiri neimplinite , dar pentru ca eram copil puteam sa ma bucur de ele. Acum ca au plecat , au inceput sa doara si sa ma ruineze . Am pierdut undeva in adinc pensula si acum toate lucrurile ma depasesc pentru ca nu le mai gasesc loc sau culoare in acest dramatic si obosit tablou.
Imi simt pierdut corpul fara suflet , dar nu-i duc dorul , il am fara puteri , dar nu vreau energie , il tin cazut in somn, dar nu vreau sa ma trezesc .
Ma dau pierduta in uitare , acolo unde imi zburda amintirile.
