În poarta casei de la Condrița crescuse, prin nu știu ce întâmplare, o tufă de iasomie. Nu bloca trecerea, dar părea cam străină acolo unde prinsese rădăcini, și portița nu se deschidea chiar până la capăt. Atins în orgoliul său de gospodar, tata s-a apucat să scoată iasomia „buclucașă”, intenționând să elibereze portița de „opritorul” înmiresmat. Tăiase deja o ramură, când l-a văzut mama, care a alergat imediat să salveze ce mai rămăsese din floare. Tata, un caracter destul de autoritar, de altfel, nu prea suportă să fie contrazis, dar mama a reușit să-l convigă de nedreptatea gestului său: „Nu credeam că ești în stare să distrugi ceva frumos, numai pentru că te incomodează!, i-a zis ea tatei, imaginează-ți că oricine are putere distruge tot ce nu-i convine, fără a lua in seamă valoarea acelui lucru... Dacă iasomia asta a crescut și a și înflorit în acest loc, înseamnă că locul ei e aici, lângă poarta noastră!”.