Iată, domnule primar de Bucuiumeni, Ilie Bereghici, cum arată, de aproape, suferinţa unei femei – Natalia Gaţmaniuc – care ţi-a călcat nu demult pragul, nădăj­du­ind să fie barem ascultată, dacă nu şi compătimită (căci a-i fi sărit fără zăbavă în ajutor trebuie că este prea mult pînă şi pentru unul ales pe listele PCRM, cel ce ne iu­beşte foarte, cum grăit-au manualele de istorie integrată) şi care a plecat de la reprezentantul statului cu ochii plînşi şi cu sufletul cătrănit, umilită în demnitatea şi dorurile ei de mamă; femeie în etate de 79 de ani, care îşi duce zilele singurică, drămăluind fiece bănuţ din cei 470 de lei, cu cît se îndură s-o omenească lunar Guvernul, într-o zidire ce se macină precum sănătatea ei, zi după zi, alcătuită dintr-o tindă obscură şi înghesuită şi o cămă­ruţă în care abia de încap un pat cu arcuri, o masă în­cer­cată, şi ea, de vreme, o lejancă gîrbovită şi, pe peretele dinspre miază-noapte, fotografia lui Vitălică, mezinul, cu însemnele unei victorioase frumuseţi virile pe chip, mort la 19 ani, în 1989, în cumplitul Afganistan… “Tare-i dureros! Moare mama, moare tata - şi tot îţi pare rău. Da’, dacă moare copchilu’, apu’ te-o pătruns pînă la măduva ciolanului, aşa-i de dureros!”… Că lumea te asaltează zilnic, deh: încă nu e cunoscut măcar un caz de ungere cu de-a sila ca primar. Că nu sînt fonduri, tot se poate consimţi: de unde nu-i… Dar ce raţiuni de politică locală (ca să nu mai invocăm degeaba cei şapte ani de acasă!) te opresc să înregistrezi – cum impun uzanţele autorităţii publice – cererea de ajutor a unei biete bătrîne – căreia tot comuniştii (de altfel!) i-au trimis feciorul la moarte?