In viata orice este o experienta. Aceasta constatare te face sa traiesti mai usor si sa devii un om extrem de curios.
Bunaoara, de cateva zile am aflat cum e sa traiesti fara un organ.
Am mai aflat ca nu poti opri somnul indus de anesteziolog, cat de smechera nu te-ai crede.
Am mai aflat cum e sa nu bei 30 de ore.
Si sa nu mananci 48.
Si inca am aflat cum e in sala de operatie. Aproape ca intr-un depozit.
Si inca stiti ce? Pacientii sunt adusi in sala de interventii goi, acoperiti doar de o peticuta de culoarea cafenie (presupun ca e din cauza miilor de sterilizari) cu o sumedenie de gauri.
Am mai aflat ca e adevarat ca personalul medical inainte de interventie (si cred ca pe parcurs e la fel) vorbesc cate in luna si stele. Despre casa, familie, probleme, fac glume, se iau peste picior, isi suna copiii. In fine, prezenta pacientului nu-i intimideaza. El, practic, nu exista.
Am mai aflat cum e sa te trezesti si sa constatezi ca o bucatica mica din viata ta va ramane pentru totdeauna infundata undeva unde nu vei avea acces niciodata.
Am mai aflat ce imagini poate vedea un om inainte de a cadea intr-un somn profund. Uneori fara trezire. Si mi-a placut ceea ce-am vazut.
In fine. Am trecut-o si pe asta. Am vazut. Am gustat. Mi-a ramas ultima suta de metri. Sper sa fie chiar ultima suta de metri dintr-o astfel de experienta.
Acest februarie a capatat culori.
Filed under: Mix
