Grădinița ”Prichindel-deputățel” nu este prea diferită de alte instituții de așa gen. Ca și în toate grădinițele, aici se mănâncă bine, numaidecât se doarme la amiază, se umple olița și se pleacă acasă.
Mai nou e că s-a hotărât ca spre binele celor care frecventează grădinița ”Prichindel-deputățel”, să devină grădiniță vegetariană. Hotărârea a fost luată tare în serios, mai ales că în ultimul timp câțiva ”pici” au făcut indigestie, constipație și chiar diaree- de vină, zic ei, era mâncarea. Și ca să fie consolidată această hotărâre, grădinița dă un bal. Și nu unul oarecare, dar unul mascat. Fiecare ”pici” va trebui să vină în costum de fruct, legumă sau orice alt fel de vegetație.
Ei, și s-a pornit o găteală și prigăteală de mare nevoie, care mai de care se întreceau în ingeniozități.
Dorinel a venit primul. El și până la noua lege era un vegetarian convins, iar mărul este fructul său preferat.
Mihăiță, o fire așa mai exotică, a venit și el în costum de… cactus. Nu-i un fruct, dar cu puțină invenție, faci din cactus o țuică de mamă-mamă. Spinii îi poți folosi drept scobitori.
Vlăduț a venit în costum de morcov, lui mai tare-i place mărul verde, dar în ultimul moment a renunțat, deoarece Mihăiță i-a făcut un compliment solid (chiar așa a spus: ”Eu pe Vlăduț îl văd ca pe un morcov”). Ei cum să reziști la un așa compliment?
Nu toți ”picii” s-au supus regulilor: Vovică și-a luat masca de vulpe. El așa se simte mai bine, iar toată ”vegetația” din jur îi provoacă greață și dispreț.
Marinel niciodată nu renunță la ”principii și valori” și sigur că a venit costumat în lup. Era un lup cam venit de pe o altă planetă: urla într-o limbă inventată de dânsul și nu se știe de se înțelegea el pe sine.
Valoghel- un ”pici” care a rămas clasa de mai multe ori și era mai mărișor decât ceilalți, și-a luat mască de urs. El nu ține cont de nici o lege( care nu-i inventată de dânsul) și face cum vrea.
Chiar dacă grădinița este preponderent ”masculină”, au venit și fetele: Zina-Carabina a venit în costum de găină, ea nu s-a hotărât ce fruct să-și aleagă, și cum costumul menționat era permanent la ea în garderobă, a hotărât să nu-și prea bată capul.
Corinuța a venit în costum de coacăză, Lilica în dovlecel, Valiușa în sfeclă roșie.
Igoraș- o fire tare mândră, nu prea a vrut să vină. El nu cade atât de jos, dar l-a convins Zina Carabina și a venit- în costum de castor cu papion roz, așa vrea el! Ce-aveți cu el?
Mai era să uit de Dumitraș. El, prieten mare cu Vovică și Marinel, cum să nu vie? Și-a pus un cosum solid de… dihore.
Au mai venit și ”pici” care nu demult părăsiseră grădinița din motive personale.
De exemplu, Iura a făcut o ”constipație politică” gravă și nu s-a mai întors înapoi. A venit în costum de portocală- este fructul idolatrizat de dânsul.
Serafică a venit în ținută de prăsadă galbenă ca ”soarele”.
Slavic (Iordan) a venit neinvitat, da-i place tare balul ista și l-au primit. Dânsul și-a pus costumul de ”păpușă Barbie”- pentru explicație, permanent i-au plăcut fetele și lucrurile fetești.
Ce să vă mai spun, probabil v-am plictisit cu toată ”costumația” asta. Pot să vă spun că până la urmă balul s-a lăsat cu scandal: Vulpea a încercat să-i șmecherească pe toți, Lupul vorbea și se înțelegea numai el pe sine, Ursul tropăia și mormăia făcând piruete. Dihorele a încercat să aducă un strop de ”prospețime” în atmosferă. Morcovul a vrut să demonstreze că vulpea morcovi nu mănâncă, dar Cactusul i-a spus s-o lase mai moale, cică el (Cactusul) a întâlnit și morcovi carnivori.
Mărul cu ”inocența” sa pură se rostogolea de ici-dincolo și încerca să-i împace pe toți. Cât despre toți ceilalți, uitasem să vă spun că veniseră toți în ochelari roz…
Și uite asta-i povestea.
Gurile rele spun că grădinița se va desființa. Nu se știe.E doar o poveste.
Poate că unora li se va părea ceva cunoscut din vremea zilelor noastre. Se prea poate, doar toate poveștile sunt luate din viață.