Mare isterie şi cu monumentele estea istorice. Care ar fi scopul acestei tendinţe? Merită de aruncat banii enormi pe restabilirea unor cocioabe? Sau, ce ar fi mai bine: să construim noi obiective arhitecturale care să fie apreciate de urmaşi, sau să facem proteste contra dărîmării unui sărai de două veacuri care nu aduce nici un folos?
Cei mai mulţi fac vînt pe această temă deoarece socot că dacă s-ar reface construcţiile arhitecturale din sec. XIX, am putea atrage pe viitor mai mulţi turişti şi bani în buget. Haideţi atunci să dezvoltăm şi turismul sexual, aceasta la fel ar aduce venituri considerabile în unele condiţii… Unicul model de “turism” benefic este pelerinajul, adică prezentarea identităţii noastre spirituale în faţa străinilor. Dacă străinii vor să viziteze ţara asta, lasă să o facă, dar să ne prezentăm în faţa lor ca oameni serioşi, demni, nu ca afacerişti care îşi vînd identitatea pentru un procent în plus de venit. Banii se pot face altfel, cinstit şi onorabil, nu prin traficarea trecutului nostru.
Alt aspect este duhul în care se face “protejarea unui monument istoric”. Referitor la unele biserici vechi, aflate în stare avansată de degradare, pionierii retro-ului arhitectural aduc ca argument doar simpla importanţă arhitecturală a construcţiei respective şi îi doare în cot de importanţa sa spirituală, duhovnicească. La fel şi cu majoritatea cocioabelor de prin centrul Chişinăului, care în trecut au fost în marea lor parte locuite de jidanii care subjugau populaţa locală şi o otrăveau cu rachiu contrafăcut. Aceiaşi pionieri aduc ca argument doar “frumuseţea” acestor căsuţe, importanţa lor istorică. Pentru un român de treabă, casele respective din centrul Chişinăului în care au locuit generaţii de jidani vrăjmaşi, nu au absolut nici o importanţă istorică. În acele case au locuit nişte posedaţi care au distrus prin rachiu şi comerţul cu alte otrăvuri demnitatea acestui popor? Despre ce fel de importanţă istorică poate fi vorba?
Să lăsăm nostalgia deoparte. Trecutul este trecut şi trebuie lăsat în pace. Cu atît mai mult cu cît pentru noi ultimele două veacuri (de cînd datează aceste monumente istorice) este unul sumbru, tragic în istoria noastră. Noi trebuie să privim în viitor, să construim azi peste ceea ce a fost construit ieri. Monumentele istorice doar nu sunt dogme, lucruri neschimbătoare. Închipuiţi-vă, dragi pioneri ai retro-ului arhitectural, că Bernardazzi şi alţii ar fi păstrat căsuţele din lut şi acoperite cu paie sau stuf şi ar fi făcut vînt pentru păstrarea lor ca monumente de o mare importanţă…
Să ne aducem aminte că o construcţie este un simplu mijloc prin care omul îşi atinge interesele acestei vieţi. Acestea pot servi ca case de locuit, încăperi pentru serviciu, ateliere, sedii, etc.
Într-adevăr, o căsuţă de piatră, cu elemente arhitecturale deosebite este mai frumoasă decît un colos de oţel şi sticlă. Dar, să nu uităm că beneficiile materiale aduse de un colos cu 15 etaje este mult mai mare decît rentabilitatea unui mijloc fix cu un etaj.
Astea fiind spune, luaţi-vă în mîini băieţi, şi lăsaţi isteria deoparte.
