Un Stat, O Naţiune, Un Dumnezeu!

Marele istoric şi eseist Dominique Venner şi-a dat sufletul, marţi, 21 mai, lîngă Catedrala „Notre Dame” din Paris, loc important al istoriei multimilenare al Franţei şi al Europei. Oferim mai jos textul unde el explică „raţiunile” acestei morţi voluntare. Deşi nu face referire directă la cauza sinuciderii, este uşor de observat că gestul său reprezintă un protest contra agendei guvernului socialist francez de distrugere a poporului francez prin promovarea relaţiilor homosexuale.

Declaraţia lui Dominique Venner

„Sunt sănătos trupeşte şi spiritual şi sunt copleşit de iubire pentru soţia mea şi pentru copiii mei. Iubesc viaţa, şi nu aştept nimic de dincolo, înafară de perpetuarea rasei şi a sufletului meu.

Totuşi, în seara acestei vieţi, eu mă simt nevoit să reacţionez cît timp mai am puteri, în faţa pericolelor imense ce stau în faţa patriei mele franceze şi europene. Cred că este necesar să mă sacrific pentru a rupe somnul letargic care ne copleşeşte. În semn de protest, eu îmi ofer ceea ce-mi rămîne din această viaţă. Aleg un loc de o înaltă simbolistică – Catedrala „Notre Dame” din Paris, pe care o respect şi o admir şi care a fost edificată de geniile înaintaşilor mei.

În timp ce atîţia oameni se transformă în sclavi ai propriilor interese, gestul meu vine să aducă un exemplu de voinţă. Îmi dau moartea cu intenţia de a trezi conştiinţele adormite. Eu vin să protestez contra acestui mare pericol. Eu protestez contra acestei otrăvi sufleteşti şi contra patimilor individuale, care vin să distrugă valorile noastre identitare – inclusiv familia, soclu intim al civilizaţiei noastre multimilenare.  În timp ce apăr identitatea tuturor popoarelor la ele acasă, mă răscol de asemenea împotriva crimei care vizează înlocuirea populațiilor noastre.

Discursul dominanat din ziua de azi, nu iese din ambiguităţile sale toxice, şi europenii vor suferi consecinţele. Poporul nostru deţine o memorie proprie, pe baza căreia noi trebuie să ridicăm viitoarea noastră renaştere, o renaştere lipsită de metafizica limitării – sursă nefastă a tuturor derivatelor moderne.

Îmi cer de pe acum iertare de la toţi cei care vor suferi din urma morţii mele. Îmi cer iertare de la soţia mea, de la copii mei, de la nepoţii mei precum şi de la prietenii mei. Dar, odată fiind trecut şocul morţii mele, sunt sigur că atît unii, cît şi alţii vor înţelege sensul gestului meu, iar frica se va transforma în demnitate. Le doresc puteri celor de mai sus, pentru a rezista. Ei vor găsi în scrierile mele recente prevestirea gestului meu.

* Pentru informaţii, vă puteţi adresa editorului meu, Pierre Guillame de Roux. El nu a fost informat de acest gest, dar mă cunoaşte de mult timp.

Dominique Venner s-a născut în 1935. A fost eseist şi istoric. Este fondatorul „Noii reviste de Istorie”. A publicat un mare număr de cărţi (printre care „Secolul lui 1914” sau „Istoria şi tradiţia europenilor”). Ultimele esee apărute sunt: „Şocul istoriei” (2011), „Imprevizibilul în istorie„, „Un samurai al Occidentului” (2012).

  Ieri, 8 aprilie 2013, în capitala Siriei, Damasc, a avut loc un nou atentat cu bombă împotriva cetăţenilor paşnici. 

Atacul terorist a avut loc în apropiere de sediul central al băncii de stat. În primele ore de după explozie, deja erau înregistraţi 15 morţi şi peste 50 de răniţi. Multe persoane au fost date dispărute. 

Poliţia şi pompierii încă mult timp după atentat au scos dintre ruine trupurile celor ucişi şi răniţi. În imaginile video de mai jos, putem vedea civili prini de sînge, salvaţi de forţele de ordine, precum şi corpuri carbonizate.

Din interviul unui civil sirian: “Ceea ce se întîmplă acum în Siria este asemănător cu o luptă cu fascismul (se are în vedere curentul islamic radical – vahhabismul). Aceşti terorişti sunt susţinuţi de America, Franţa, Arabia Saudită şi nu în ultimul rînd – Israel. Şi ceea ce este mai rău: se ucid fraţi între fraţi. Dar, noi, poporul sirian, vom învinge alături de preşedintele nostru, Bashar al-Assad.”

Din partea a doua a interviului dat de Ali Al-Ahmed, reprezentant al Uniunii comerciale ruso-siriene. Sursa: ANNA-News.

– În Siria există şi o elită economică, formată din cei mai influenţi oameni de afaceri. Care este poziţia lor în acest conflict? Din unele surse am înţeles că unii dintre dînşii susţin opoziţia…

– Sincer să vă spun, există şi astfel de oameni de afaceri. Dar ei nu locuiesc în interiorul ţării, ci peste hotare – în Arabia Saudită sau Qatar. Iar nu puţini dintre dînşii locuiesc în Turcia. Acest lucru este deja ştiut: cercuri financiare influente din ţările sus-enunţate susţin material, financiar şi logistic terorismul din interiorul Siriei. Însă dînşii cît pot să finanţeze? Pot da 1 milion de doalari, 10 milioane, 100 de milioane… Dar, aici este vorba de miliarde de dolari, aruncaţi în susţinerea insurgenţilor. Este cert că există o sursă de finanţare mult mai puternică şi ascunsă. De altfel, businessmanii din Arabia Saudită, Turcia şi Qatar nu sunt decît o umbrelă în această ecuaţie. Iar conform informaţiei noastre, principala sursă de finanţare sunt guvernele ţărilor menţionate anterior.

Vorbim aici de finanţarea directă a insurgenţilor, precum şi de livrarea de arme de porducţie străină. Proiectilele cu care sunt doborîte elicopterele, aruncătoarele de grenade anti-tanc precum şi majoritatea armelor opozanţilor sunt foarte noi, avansate. 

Potrivit informaţiilor veridice deţinute de noi, armele sunt livrate de serviciile speciale franceze, de CIA, şi de ţările din Liga Arabă.

– Dar, presupunem că există şi o parte de agenţi economici care susţin regimul. Cam cît de mulţi sunt?

– După cum am spus anterior, circa 10% din oamenii de afaceri au fugit în ţări străine. Alte 10-15%  au fost în incapacitate să-şi apere afacerile fiindcă acestea au fost învăluite de linia frontului şi le-au lăsat în grija statului. În schimb, restul, peste 70% sunt favorabile regimului şi îl susţin material şi financiar. Ţara mai are de suferit de pe urma exportului de uzine în ţări cu un climat mai paşnic (Iordania, Egipt, Turcia). Este de înţeles atitudinea oamenilor respectivi de afaceri, însă tot mai bine ar fi fost dacă uzinele ar fi fost mutate în regiunile paşnice ale ţării (malul Mării Mediterane).

– Care ar fi soluţia acestui conflict? Politică? Economică? Militară?

– Cînd am început că punem acest subiect în discuţie ne-am dat seama să este foarte dificil şi informaţiile sunt greu de pus cap la cap. Primeam înformaţii de la opoziţie că rebelii erau paşnici în timp ce ei utilizau arme. Primeam şi informaţii de la guvern care ne arătau potenţialul militar al  rebelilor…

Dar, este foarte important un lucru. În generarea conflictului, un rol cheie l-a avut un al treilea grup de interese. Nu e vorba de autorităţi, nu e vorba de demonstranţii paşnici iniţial, ci e vorba de insurgenţi care au provocat vărsări de sînge. Au fost destule cazuri cînd proteste paşnice au fost înăbuşite în sînge, fără implicarea Armatei. Acest lucru a fost făcut de ingurgenţi.

Socot că ieşirea din situaţie este prezenţa unei minţi lucide, care să gîndească la rece. Aceasta nu poate fi Occidentul, căci el face jocul teroriştilor, punînd accent pe emoţii şi pe pretinse „crime” ale regimului. Acel om ar putea fi şi este preşedintele ţării, însă există un mediu vicios care împiedică implementarea ideilor sale.

– Care ar fi sursele media care denaturează mesajul?

– Desigur, acestea sunt: Al-Jazerra, Al-Arabia, CBC, CNN şi altele care mereu provoacă la excese de emoţii.

Eu totuşi cred că acest conflict se va rezolva. Dar pentru asta trebuie ca forţele din exterior să nu mai alimenteze luptele. Şi de la sine, poporul sirian va alege pacea. Peste 95% din sirieni sunt oameni buni, care doresc să trăiească în pace, indiferent de religia altuia. Sirienii musulmani nu fav exces de zel, nu ucid pe alţii pentru credinţă. Islamul sirian este loial creştinismului şi altor religii. Islamul vahhabit, de import, însă este neloial. Este agresiv şi setos de sînge.

Astfel, mesajul meu faţă de sirienii loiali regimului şi faţă de cei rebeli este: să terminăm această luptă. Noi avem un duşman comun: America şi toţi aliaţii ei. Cel ce nu-şi cunoaşte duşmanul nu cunoaşte nimic în această viaţă. Acestea fiind spuse îi îndemn din nou pe cei din ambele tabere să îşi determine corect duşmanul. Şi acest duşman este unul comun.

 

Despre aceasta a relatat într-un interviu dl. Ali Al-Ahmad, reprezetant al uniunii comerciale ruso-siriene. Interviul a fost acordat agenţiei de ştiri ANNA-News. Voi reproduce în următoare articole principalele idei şi cifre.

– Deja de doi ani continuă acest război nedeclarat. Ce se întîmplă cu viaţa economică din Siria, la moment?

– Într-adevăr. Această agresiune perfidă continuă deja de doi ani. Sunt forţe atît interne, cît şi externe care se implică indirect în viaţa politică, economică şi socială a Siriei. Este un lucru negativ, care duce la perturbări economice în diferite regiune ale ţării.

La graniţa cu Turcia deja nenumărate obiective industriale au fost fie distruse, fie acaparate de teroriştii finanţaţi din exterior. Au fost jefuite peste 4 mii de uzine mici, medii sau de mare capacitate – total jefuite şi scoase din funcţie. Cele mai multe dintre ele sunt uzine de textile şi de producţie alimentară.

Ca informaţie suplimentară, în Siria sunt peste 130 mii fabrici şi uzine cu diferite destinaţii şi de diferite mărimi.

Dintre acestea, la moment între 45-50% şi-au încetat activitatea. Iar cele rămase în funcţiune nu depăşesc 30% din capacitatea de lucru.

 – Atunci, cine şi cum mai ţine economia funcţionabilă? 

– Economia se ţine prin acei oameni care continuă să muncească la uzine. De notat că punctele industiale se află repartizate în mai multe regiuni ale ţări, fapt ce le fereşte de luptele locale care au loc între Armata Arabă Sirină şi insurgenţii străini. Cele mai multe dintre uzinele ce-şi continuă activitatea sunt de capacitate mică. Şi prin funcţionarea acestora, se asigură necesarul existenţei populaţiei.

Trebuie să mai adaug că Siria este o ţară străveche. Este aşezată favorabil din punct de vedere comercial. Sunt o mulţime de legături stabilite cu ţările din regiune. Şi chiar din producţia de contrabandă, se aduce în ţară doar ceea ce se cere. Din această cauză (dar şi din altele) a fost pornit acest război care a adus pînă acum daune de 60 miliarde dolari. Este o cifră enormă pentru un stat ca Siria. Se ştie că uzinele ocupate de insurgenţi (care ar trebui să coste 20 milioane dolari) sunt cumpărate pe bani de nimic (20-30 mii dolari) şi duse în Turcia.

 – Micii şi marii comercianţi, cum sunt influenţaţi de acest conflict?

– Nu toţi oamenii pot aprecia lucrurile care se petrec, nici chiar în condiţii de război. La fel a fost şi cu aceşti comercianţi. Dacă la început ei subestimau importanţa acestui război, acum îşi schimbă părerea. Cu atît mai mult în cazul în care le sunt acaparate afacerile sau le sunt ucise rudele.

 – Reiese că insurgenţii joacă şi un rol economic. Cine a tras alarma la acest pericol?

– Alarma referitor la implicarea economică (a Turciei, în primul rînd) nu a fost trasă doar de stat ci şi de oamenii de afaceri sirieni. Noi am sezisat agresiunea şi interesele economice ale Turciei şi am ridicat problema la cel mai înalt nivel. Avem jurişti, avocaţi care cercetează problema şi la moment deja avem dovezi clare că autorităţile tuceşti atacă nu doar suveranitatea politică a Siriei ci în primul rînd poporul şi economia acestui stat.

(va urma).

Sute de mii de persoane au mărşăluit duminică după amiază, la Paris, pentru a manifesta contra căsătoriilor homosexuale. Pentru a împiedica accesul protestatarilor pe Champ-Elysees, jandarmii au folosit forţa fizică şi gaze lacrimogene.

Un mare număr de opozanţi, printre care şi familii întregi s-au masat între cartierul „Defense” şi Arcul de Triumf pe o lungime de 5 km., formînd ceea ce organizatorii au numit „o armată mobilizată”.

La ora 17.00, organizatorii estimau un număr de 1,4 milioane de participanţi.

Pe un podium gigantic instalat în partea de sus a străzii, deputatul UMP (Uniunea pentru o Mişcare Populară),  Henry Guaino, s-a adresat manifestanţilor: „Pe 13 ianuarie aţi fost un milion. Astăzi sunteţi mai mulţi.” Amintim că primul protest, din 13 ianuarie 2013, a strîns 340 mii de oameni potrivit autorităţilor, şi circa un milion, potrivit organizatorilor. Totodată, la manifestaţie au participat şi membri de vază ai Frontului Naţional.

Înaintea manifestaţiei de ieri, poliţia se aştepta la o mobilizare mai mică: între 150-200 mii participanţi. 

Organizatorii au mizat de această dată pe o mai bună vizibilitate a numărului de participanţi şi un efect de masă maxim, profitînd de caracterul static al acţiunii.

În momentul cînd manifestanţii au dorit să intre pe Champs-Elysees, jandarmeria a folosit în mai multe rînduri gaze lacrimogene şi forţa fizică. Bulevadrul central al Parisului era interzis pentru manifestanţii conservatori.

Organizatorii au îndemnat la pace prin mesaje la ecranele gigantice şi cu ajutorul megafoanelor, afirmînd: „Nu provocaţi violenţe, este periculos, inutil şi ilegal.” Totodată, a fost organizat un corp de 8 mii de bărbaţi pentru a asigura securitatea manifestanţilor.

Pe pancarte, precum şi de la balcoane se putea citi: „Vrem locuri de muncă, nu căsătorii homosexuale”, „Nu gay-extremismului”.

„Nu vom face nici un compromis. Am venit aici să apărăm familia, care este formată din tată şi mamă şi este cel mai bun mediu pentru un copil”, a afirmat Marie, o femeie de 30 de ani.

Claire, o femeie de 35 de ani, din Metz a afirmat: „Drepturile copilului trebuie să primeze în faţa celor ale adulţilor, indiferent de pornirile noastre egoiste. Acest proiect de lege a fost promovat de guvern şi reprezintă un atac la adresa familiei, o dezumanizare a copiilor”.

În cursul unei scurte conferinţe de presă, Frigide Barjot, unul din organizatorii evenimentului,  l-a îndemnat pe preşedintele Hollande să se intereseze mai mult de economia deficitară, decît de drepturile unor minorităţi sexuale: „Noi dorim ca preşedintele să se ocupe de economie şi să lase familiile în pace.

Potrivit organizatorilor, proiectul de lege „va bulversa total societatea, distrugînd relaţiile de familie, iar consecinţele economice, sociale şi etnice vor fi iremediabile. ”

Amintim că proiectul de lege ce permite homosexualilor să se căsătorească a fost votat de Adunarea Generală, şi urmează să fie examinat şi de Senat, după 4 aprilie.

Este unul dintre cele mai cutremurătoare fragmente din cartea „Pentru legionari”, scrisă de Căpitan. Ideile păstrează amprenta vremii, şi prin urmare, unora le-a putea părea învechite. Dar, haideţi să citim aceste fraze din afara cenzurii corectitudinii politice. În final veţi observa că atît în perioada interbelică, dar mai ales în cea post-comunistă, poporul român a fost supus acestui gen de etnocid. De altfel, cine au ocupat bogăţiile ţării, şi au creat vrajbă prin presă şi partide, dacă nu jidanii? Cine, dacă nu jidovii ne-au otrăvit prin rachiu, ne-au îndemnat la defrîu şi ni l-au scos pe Dumnezeu din suflete?… „Deci, încã odatã: nu ne aflãm în fata unor bieti indivizi veniti la întâmplare, de capul lor, dupã adãpost aici la noi. Ne aflãm în fata unui stat iudaic, a unei armate care vine la noi cu planuri de cucerire.  Miscãrile de populatie jidãnesti sunt împinse spre România dupã un plan bine stabilit. Probabil, marele stat iudaic urmãreste crearea unei noi Palestine, pe o portiune de pãmânt care pleacã de la Marea Balticã, cuprinde o parte din Polonia si din Cehoslovacia, jumãtate din România pânã la Marea Neagrã, de unde uşor ar putea avea legãturã pe apã cu cealaltã Pale stinã. Cine este naivul care sã creadã cã mişcãrile de populatie ale maselor jidãnesti se fac la voia întâmplãrii? Ei vin cu un plan, dar nu au curajul armelor, al înfruntãrii riscului, al sângelui vãrsat, ca mãcar acestea sã le creeze o bazã de drept pe acest pãmânt. * De unde cunoastem aceste planuri? Le cunoastem sigur, trãgând concluziidin miscãrile adversarului. Orice comandant de trupã, urmãrind cu atentie actiunea adversarului, îsi dã seama de planurile pe care acesta le urmãreste. Este un lucru elementar. În toate rãzboaiele lumii a fost vreun conducãtor care a cunoscut planurile adversarului pentru cã ar fi asistat la facerea lor? Nu! Le-a cunoscut perfect din miscãrile adversarului sãu. *** Pentru ca poporul român sã-si frângã orice putere de rezistentã, jidanii vor aplica un plan unic si într-adevãr diabolic. 1.Vor cãuta sã rupã legãturile sufletesti ale neamului cu cerul şi cu pãmântul. Pentru ruperea legãturilor cu cerul, vor întrebuinta împrãstierea, pe scarã întinsã, a teoriilor ateiste, pentru a face din poporul român, sau mãcar numai din conducãtorii lui, un popor despãrtit de Dumnezeu; despãrtit de Dumnezeu si de mortii lui, pentru a-l omorî, nu cu sabia, ci tãindu-i rãdãcinile de viatã spiritualã. Pentru ruperea legãturilor cu pãmântul, izorul material de existentã al unui neam, vor ataca nationalismul ca o idee învechitã si tot ce se leagã de ideea de patrie şi pãmânt, pentru ca sã rupã firul iubirii care uneşte poporul român de brazda lui. 2.Pentru ca acestea sã reuseascã, vor cãuta sã punã mâna pe presã. 3.Vor întrebuinta orice prilej, pentru ca în tabãra poporului românsã fie dezbinare, neîntelegeri si ceartã şi, dacã e posibil, chiar îl vor împãrti în mai multe tabere, care sã se lupte între ele. 4.Vor cãuta sã acapareze cât mai mult din mijloacele de existentã ale românilor. 5.Îi vor îndemna sistematic pe calea desfrâului, nimicindu-le familia si puterea moralã. 6.Îi vor otrãvi si ameti cu tot felul de bãuturi si otrãvuri. Oricine va voi sã omoare şi sã cucereascã un neam va putea sã o facã întrebuintând acest sistem: ruperea legãturilor lui cu cerul si cu pãmântul, introducerea certurilor şi luptelor fratricide, introducerea imoralitãtii şi a desfrâului, constrângerea materialã prin limitarea la maximum a mijloacelor de subzistentã, otrãvire fizicã, betie. Toate acestea nimicesc o natie mai rãu decât dacã ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane. Sã priveascã putin în urmã românii şi sã vadã dacã în contra lor nu s-au întrebuintat cu precizie şi cu tenacitate acest sistem, în adevãr ucigãtor.”

Administraţia oraşului Brest (vestul Franţei) intenţionează să aloce 160 mii euro pentru construcţia unei moschei. Într-un comunicat recent, consilierul municipal Brigitte Hu s-a arătat mirat de faptul că în planul bugetar pentru anul 2013 este menţionată şi o subvenţie în valoare de 160 mii euro pentru construirea unui „edificiu de cult musulman”.

„Legea din 1905 privind separarea statului de biserică enunţă clar că administraţia publică nu se poate implica direct în finanţarea diferitor culte religioase”, a adăugat alesul local în comunicatul său. „Atunci cînd oraşul Brest finanţează lucrările de renovare a unor biserici, este în virtutea datoriei de a păstra patrimoniul arhitectural. Dar în virtutea cărei legi dl. Francois Cuillandre (primarul socialist al oraşului Brest) a decis să aloce din bugetul oraşului pentru 2013 o sumă de 160 mii euro pentru ridicarea unui edificiu musulman în Brest? Este vorba de un local privat al comunităţii musulmane sau de un local municipal pus la dispoziţia comunităţii musulmane? În cel de-al doilea caz, ce fel de lucrări ar merita o subvenţie atît de mare?

În răspuns, administraţia i-a dat dreptate lui Brigitte Hu şi a declarat că este vorba de o „simplă eroare tehnică”. Potrivit municipalităţii socialiste, subvenţia ar fi trebuit să fie pentru un „edificiu cultural” (nu pentru un „edificiu de cult”) şi că ar fi vorba de doar cîteva mii de euro. Dat fiind că acest document nu poate fi modificat decît de consiliul municipal, administraţia promite că greşeala va fi reparată într-un timp cît mai scurt. 

Se ştie bine că în practica curentă, municipalităţile de tip socialist care intenţionează să subvenţioneze cultul musulman întorc legea cultelor după bunul lor plac, susţinînd financiar „centre şi asociaţii culturale musulmane”.  „Eroarea tehnică” făcută de administraţia oraşului Brest vine să ne confirme acest lucru.

În timp ce face excese de laicitate faţă de comunitatea creştină (interzicînd coroanele pentru copii cu inscripţia „Epifania”), primarul Cuillandre pare să fie mai blînd faţă de comunitatea musulmană, subvenţionînd „centre culturale” musulmane.

Menţionăm că aceasta ar fi a treia moscheie din Brest (un oraş cu doar 142 mii locuitori), iar cantinele din acest oraş nu au deloc în meniuri carne de porc.

Mare isterie şi cu monumentele estea istorice. Care ar fi scopul acestei tendinţe? Merită de aruncat banii enormi pe restabilirea unor cocioabe? Sau, ce ar fi mai bine: să construim noi obiective arhitecturale care să fie apreciate de urmaşi, sau să facem proteste contra dărîmării unui sărai de două veacuri care nu aduce nici un folos?

Cei mai mulţi fac vînt pe această temă deoarece socot că dacă s-ar reface construcţiile arhitecturale din sec. XIX, am putea atrage pe viitor mai mulţi turişti şi bani în buget. Haideţi atunci să dezvoltăm şi turismul sexual, aceasta la fel ar aduce venituri considerabile în unele condiţii… Unicul model de „turism” benefic este pelerinajul, adică prezentarea identităţii noastre spirituale în faţa străinilor. Dacă străinii vor să viziteze ţara asta, lasă să o facă, dar să ne prezentăm în faţa lor ca oameni serioşi, demni, nu ca afacerişti care îşi vînd identitatea pentru un procent în plus de venit. Banii se pot face altfel, cinstit şi onorabil, nu prin traficarea trecutului nostru.

Alt aspect este duhul în care se face „protejarea unui monument istoric”. Referitor la unele biserici vechi, aflate în stare avansată de degradare, pionierii retro-ului arhitectural aduc ca argument doar simpla importanţă arhitecturală a construcţiei respective şi îi doare în cot de importanţa sa spirituală, duhovnicească. La fel şi cu majoritatea cocioabelor de prin centrul Chişinăului, care în trecut au fost în marea lor parte locuite de jidanii care subjugau populaţa locală şi o otrăveau cu rachiu contrafăcut. Aceiaşi pionieri aduc ca argument doar „frumuseţea” acestor căsuţe, importanţa lor istorică. Pentru un român de treabă, casele respective din centrul Chişinăului în care au locuit generaţii de jidani vrăjmaşi, nu au absolut nici o importanţă istorică. În acele case au locuit nişte posedaţi care au distrus prin rachiu şi comerţul cu alte otrăvuri demnitatea acestui popor? Despre ce fel de importanţă istorică poate fi vorba?

Să lăsăm nostalgia deoparte. Trecutul este trecut şi trebuie lăsat în pace. Cu atît mai mult cu cît pentru noi ultimele două veacuri (de cînd datează aceste monumente istorice) este unul sumbru, tragic în istoria noastră. Noi trebuie să privim în viitor, să construim azi peste ceea ce a fost construit ieri. Monumentele istorice doar nu sunt dogme, lucruri neschimbătoare. Închipuiţi-vă, dragi pioneri ai retro-ului arhitectural, că Bernardazzi şi alţii ar fi păstrat căsuţele din lut şi acoperite cu paie sau stuf şi ar fi făcut vînt pentru păstrarea lor ca monumente de o mare importanţă… Să ne aducem aminte că o construcţie este un simplu mijloc prin care omul îşi atinge interesele acestei vieţi. Acestea pot servi ca case de locuit, încăperi pentru serviciu, ateliere, sedii, etc. Într-adevăr, o căsuţă de piatră, cu elemente arhitecturale deosebite este mai frumoasă decît un colos de oţel şi sticlă. Dar, să nu uităm că beneficiile materiale aduse de un colos cu 15 etaje este mult mai mare decît rentabilitatea unui mijloc fix cu un etaj.

Astea fiind spune, luaţi-vă în mîini băieţi, şi lăsaţi isteria deoparte.

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad a declarat că atacul israelian asupra unui centru de cercetări ştiinţifice din oraşul Jarmaya denotă rolul jucat de Israel în colaborarea cu forţele externe ostile în destabilizarea, slăbirea şi forţarea Siriei de a prelua principiile pan-arabe.

În cadrul întîlnirii avute cu secretarul Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale iraniene, Saeed Jalili, al-Asssad a subliniat că Siria este pregătită să facă faţă schimbărilor actuale şi să respingă orice agresiune asupra poporului, istoriei şi culturii siriene. Acest lucru este posibil graţie conştiinţei sirienilor de rînd, datorită forţei Armatei siriene şi a adeziunii la tabăra rezistenţei naţionale.

Jalili a fost de acord cu afirmaţiile liderului sirian, referitor la agresiunea israeliană, subliniiind totodată, suportul nelimitat pe care Iranul este capabil să-l acorde poporului sirian, agresat de forţele sioniste, precum şi dorinţa de colaborare cu Siria întru confruntarea conspiraţiilor externe care doresc destabilizarea situaţiei în regiune.

În acelaşi timp, Jalili a menţionat că Iranul apreciază soluţia propusă de al-Assad pentru rezolvarea problemei interne şi paşii întreprinşi de guvenul sirian pentru implementarea acesteia. Saeed Jalili a reiterat disponibilitatea Teheranului de a acorda orice ajutor pentru a dezvolta dialogul intern în Siria, conştient că aceasta este unica cale de depăşire a crizei. 

Cele două părţi au discutat de asemenea despre proiectele comune nerealizate, exprimîndu-şi dorinţa de a consolida relaţiile în viitor.

Reprezentanţii au discutat despre situaţia din regiune şi din Siria, şi în special despre urmările atacului aerian isrelian asupra centrului de cercetări ştiinţifice din Jarmaya, în apropiere de Damasc.

În acelaşi context, ministrul Afacerilor Externe din Siria, Walid al-Moallem, a avut o întrevedere cu Saeed Jalili în care primul a subliniat atacul armat al Israelului dovedeşte colaborarea directă a acestuia cu grupurile de terorişti înarmaţi întru distrugerea infrastructurii şi sabotarea centrelor de dezvoltare siriene. Al-Moallem a menţionat că legătura de necontestat dintre Israel şi gupurile de terorişti este dovada violării regulilor şi legilaţiei internaţionale.

La rîndul său, Jalili a condamnat raidul aerian al Israelului în Siria, considerînd că natura agresivă a Israelului este o ameninţare pentru stabilitatea şi securitatea în regiunea Orentului Apropiat, informează agenţia siriană de ştiri „SANA.

 

 

Motto: „Antisemit nu a fost Hristos, ci Iuda, Ana, Caiafa si poporul care a cerut rastignirea. Antisemiti nu sunt crestinii, ci evreii care lupta impotriva evidentei, căci ei stiu bine ca Hristos este Dumnezeu, dar prin Talmud si Cabala au rastalmacit învatatura revelata a Vechiului Testament. Ei se închina fie vitelului de aur impotriva Dumnezeului lui Moise, fie lui satana impotriva adevarului lui Hristos. Poporul evreu L-a dat pe Hristos, dar e incapabil sa-L urmeze, căci el însusi se considera Hristos – iata culmea demonismului la care a ajuns!”

(Cartea „Întoarcearea la Hristos”, Ioan Ianolide)

Institutul „Ellie Wiesel” din România cere primăriei Tîrgu Ocna să retragă titlul de cetăţean de onoare al oraşului adordat post mortem lui Valeriu Gafencu. Asta sub pretextul că sfîntul ar fi fost membru al unei organizaţii antisemite, fapt pentru care a fost condamnat de statul român de două ori.

Titlul de cetăţean de onoare al oraşului Tîrgu Ocna i-a fost acordat lui Valeriu Gafencu la data de 10 februarie 2009, de către Consiliul local al oraşului sus-numit. Faptul a avut loc în ajunul împlinirii a 57 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfîntului Închisorilor, la iniţiativa Federaţiei Asociaţiilor Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti şi a asociaţiei „Prezent!”.

Nu vom pierde timpul prin a răspunde cu aceeaşi monedă acţiunii lipsită de simţ omenesc şi demnitate a grupului de evrei (acţiune tipică rasei din care dînşii fac parte). Ne vom opri doar la a aduce în evidenţă unele aspecte legate de acest subiect. Suntem siguri că cititorii sinceri şi neintenţionaţi vor pătrunde în esenţa lucrurilor, şi-şi vor da seama în final de lipsa de adevăr şi bun simţ a cererii înaintate de reprezentanţii Institutului „Elie Wiesel”. Aşadar:

– organizaţia din care a făcut parte Valeriu Gafencu nu a fost condamnată de tribunalul de la Nurnberg ca fiind fascistă, antisemită, sau că ar fi comis crime de război.

– Valeriu Gafencu a fost condamnat în timpul represaliilor antilegionare pornite de Ion Antonescu după 23 ianuarie 1941. Practic, Gafencu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru faptul că era şef pe Frăţile de Cruce din Iaşi şi se ocupa de educaţia moral-creştină a tinerilor. Astfel deciziile coprurilor de judecată din mai şi decembrie 1941 pot fi calificate ca acte de represiune politică, iar pe Valeriu Gafencu – ca fiind un deţinut politic.

– în temniţă, noul mucenic Valeriu Gafencu a dat dovadă de o atitudine jertfelnică ieşită din comun, nu doar faţă de fraţii de suferinţă legionari, ci şi faţă de deţinuţii cu viziuni diferite, printre care şi pastorul protestant de origine iudiacă, Richard Wurmbrand. Astfel, primul i-a dăruit de bună voie evreului doza de streptomicină, primită de la familie. Prin urmare, pastorul evreu s-a însănătoşit şi a ajuns la libertate, în timp de Valeriu Gafencu s-a stins la doar 31 de ani de viaţă. Acest eveniment este relatat pe larg în cartea memoralistică „Întoarcerea la Hristos” a lui Ioan Ianolide, iar fragmentul respectiv poate fi citit mai uşor în acest articol.

– un ultim aspect pe care trebuie să-l spunem, este starea de sfinţenie la care a ajuns Valeriu Gafencu în închisoare.  Cunoaştem din mărturiile fraţilor săi de suferinţă şi din scrisorile trimise familiei că Valeriu a ajuns la o trăire duhovnicească ascetică, din care nu lipsea spovedania sinceră şi deasă, postul, rugăciunea neîncetată, milostenia. Iar acest lucru îl absolvă de toate păcatele pe care le-ar fi comis în tinereţe.

Sperăm că nu am jignit pe nimeni prin enumerarea acestor aspecte. Ba mai mult, sperăm că am contribuit la înţelegerea realităţii de către persoanele interesate de această dispută.