Mâinile bunicii. Pictură de Cristian Hârtie
Copii, părinți, apoi bunici,
Ei au în viață-o cale lungă.
Adună ani, ca bani în pungă.
Copii, părinți, apoi bunici…
Neputincioși, voinici, apoi statornici,
Pe ani ce trec ei tot acumulează.
Doar pe ei înșiși scumpii se bazează.
Neputincioși, voinici, apoi statornici…
Copilăria, primăvara vieții,
Nu-i alinta, nu-i alina cu joc,
Ci-i învăța ce-i a munci cu foc.
Copilăria, primăvara vieții…
Părinți fiind, mai multe griji aveau.
Copiii zbuciumați își îngrijeau,
Tot sufletul din ei sacrificau.
Părinți fiind, mai multe griji aveau…
Acum au devenit iubiți bunici.
În ochii lor vezi licăriri de lună
Și-o vorbă bună vin ca să ne spună.
Acum au devenit iubiți bunici…
În iarna vieții lor preagrele,
Cu părul nins, cu vocea tremurând
Se duc încet, sărmanii, în pământ.
În iarna vieții sale grele…
Nu vor acum bogății,
Ci numai dragoste și tihnă.
Ei tind spre pace și odihnă,
Nu vor acuma bogății.
Filed under: Posturi în limba română Tagged: bunici, copii, copilărie, Cristian Hârtie, iarna vieții, Mâinile bunicii, odihnă, părinți, zboară anii
