Burtăverzimea și-a ieșit din minți.

Aceasta, în frunte cu Iudușka Filat și supleantul Streleț, dar susținută și de comuniști a  votat azi dimineață  în timp de 3,5 secunde tocmai 4 proiecte de hotărîri și modificări de legi pentru a fi votate de Parlament  în regim de urgență.

Fără acordul partidelor-constituante ale  Alianței pentru Integrare Europeană.

Mai bine zis: scuipînd în Lupu și Ghimpu, în Partidul Democrat și Partidul Liberal.

Iar peste doar 3 ore  burtăverzimea declară că toți îi  încurcă  în statul pe care-l conduce tot ea, în proporție de 60 la sută, dar se declară, totuși, nevoită să părăsească acordul Alianței, însă nu și postul, în care a fost aburcată de AIE-1 și AIE-2.

Adică asta cum de înțeles?

Că-i demite  pe Lupu, Plahotniuc, miniștrii din PD și PL, declară  Acordul nul, dar burtăverzimea rămîne  în funcțiile ce  i le-a oferit Consiliul Alianței, prin votarea ulterioară de către AIE-2?

Adică ce vrea pînă la urmă Filat?

Exact ce a și spus Voronin prin gura tovarășului Reidman astăzi:

Lui Filat nu-i ajung drepturi și posturi. El vrea puterea totală în acest stat.”

Adică un dictator, Voronin, e  menit să ajute la consacrarea altui dictator?

Adică „Moldova fără  sărăcie, Moldova fără  comunisti!” n-a fost decît o lozincă  pentru 30 % de naivi autohtoni?

Domnilor Lupu și Ghimpu, dați-i, vă rog frumos, nesăturatului de Filat, toate funcțiile posibile și imposibile din Republica Moldova.

Dați-i să fure și ce a mai rămas nefurat de noul urmaș-șef  al lui  Iuda și ciracii lui.

Ca  peste un an, la alegeri, poporul să-i dea restul. Ce-l merită cu adevărat.

Iar după aruncarea la urna de gunoi a Istoriei  numai penitenciarele  să  mai  memoreze în vreun catastif numele, prenumele și numărul de la gît  ale  trădătorilor  pretins liberali și nemaivăzuți de democrați.

Amin?

P.S. Publicat azi, 13(!) februarie 2013, zi în care mă aflu deja în  Republica Democrată Congo, datorită măreţului prilej oferit de faptul că în R Moldova a revenit la putere gherila lui  Vladimir Nicolaevici Voronin cu Vladimir Ilici Filat în frunte.

Şi cu mujicul de Roşca din urmă. Evident!

N-aţi remarcat că mesajul de trădare a lui Filat a fost dat cetirii la orele 13.00, în data de 13 februarie, anul 2013?