Recent am privit o emisiune  televizată.

Acolo unii interlocutori  le  acuzau, fără motive relevante,  pe artistele poporului  Valentina Cojocaru și Zinaida Julea  de dispariția prematură a cîntăreței Maria Drăgan.

Zinaida Julea mi-a spus la telefon ulterior că ea  n-a cîntat nici o notă   cu Maria Drăgan.

Ea, în general, n-are nici o treabă cu tema dată, pe atunci avea doar 16 ani, fiind descoperită de Isidor Burdin, dînsa  a fost propusă și  angajată  în  Orchestra  “Fluieraș”, unde evolua alături de vedetele recunoscute  de atunci  Tamara Ciobanu, Gheorghe Eșanu, Nicolae Sulac  și toți erau curioși s-o vadă pe cea care  cînta ca Maria Tănase.

Lunchevici cînd a auzit-o cum cîntă a acceptat-o pe loc, luînd-o  în orice spectacol peste hotare.

Iar la înmormîntarea  îndrăgitei  artiste  nici nu putea fi prezentă, din simplul  considerent  că era plecată în Argentina.

Se creează impresia că  la noi cine nu bea nu e patriot  și nici artist adevărat, mi-a spus  Zinaida Julea, foarte deranjată de vina fără vină ce i s-a atribuit  în și după  emisiune.

Valentina  Cojocaru m-a găsit la serviciu.

-De ce ați apelat anume la mine?-am întrebat-o.

-Să vă spun cinstit, n-am avut încredere în alții, mie tare mi-au fost  și-mi sunt scumpi  în viața asta poeții, iar în casa mea pe timpuri la o mămăliguță  cu sos au fost și Vieru, și Teleucă, și Ciocanu Anatol și Belicov…Și-apoi  Eu pe Dvs vă cunosc  și am dorit să vorbesc deschis  cu un publicist   profesionist  și cu autoritate în lumea asta.

-La noi sunt mulți din ăștia, doamnă Cojocaru…

-Vreau, în sfîrșit, să vă spun Adevărul, pe care nu l-am spus nimănui niciodată. Am în spatele meu 66 de ani și pot să-mi permit să spun Adevărul.

-Spuneți-ne așa cum a fost.

-În 1965 am fost invitată la Filarmonica de Stat, în Ansamblul Tineretului. Nu era încă orchestra “Mugurel”. Ansamblul era condus de Lucian Cocea,  unde   existau 2 secții, una de estradă și alta de muzică populară. Eu am venit acolo cu proaspătul meu soț, ce era țambalagiu din Bravicea, Călărași.

Locuiam la gazdă.

Acolo mai era angajată Angela Păduraru,dar  fiindcă  era  în concediu de maternitate  nu  evolua cu noi. În 1967 plec și eu  în concediu de maternitate la socrii mei, la Bravicea. Ei erau medici și aceasta îmi era de mare folos.

În același  an Ansamblul se divizează în 2 formații distincte: Orchestra de muzică populară „Mugurel”, condusă de Valeriu Negruți și Orchestra de estradă „Noroc”, condusă de Mihai Dolgan.

Un an de zile n-am activat. Dispuneam de plata concediului de maternitate, care echivala cu 50% dintr-un salariu.

În 1968 m-am întors. Orchestrele, datorită unor filme realizate de Loteanu și alți regizori, erau în mare vogă. Aici deja activau Vasile Marin,Anastasia Istrati, am revenit eu, apoi a apărut  și Ion Bass.

Eram în turnee  cu lunile prin toată Uniunea Sovietică, dar și prin republică.

Trăiau  într-un cămin Botgros cu soția, Julea cu bărbatul ei,Istrati, Marin,  eu cu familia mea și Maria Drăgan cu fetele nemăritate din orchestră.

Căminul era chiar lîngă  Filarmonică, unde acum e Școala de Muzică „Eugen Doga”, la etajul 2.

Zinaida, în general, n-avea  nici o conexiune  cu Maria. Ea, Julea,  lucra în Orchestra „Fluieras” și n-a cîntat cu noi niciodată.

La 17 ani s-a căsătorit, era mereu prin țări străine, iar noi-în Rusia  și celelalte republici unionale. Cîte o lună minimum.  Cînd veneam-ei plecau și viceversa. N-am servit cu ea un pahar de vin măcar la Anul Nou pentru  că nu ne vedeam.

Întrebați-l, dacă nu mă credeți, pe Nicolae Botgros să vă confirme  el ce vă  spun eu acum.

În cămin cînd veneam, acolo și începeau marile neplăceri, declanșate, lucru clar, de pahar. Mi-i dureros să vă spun, dar Maria, la început,  un pic, dar cinstea și faptul că noi o certam nu schimba cu nimic lucrurile.

Vreau să vă spun că datorită intervenției oamenilor din comsomol și partid, ca Grigore Eremei și Petru Lucinski, li s-a repartizat  cîte un apartament  familiilor Anastasiei Istrati și lui Vasile Marin. Și Zinaidei Julea. Prin urmare, toate aceste familii au plecat din cămin.

Datorită faptului că locuiam într-o cameră 4 persoane(eu, soțul, primul copil și maică-mea) în scurt timp  ni s-a repartizat și nouă  un apartament  în strada Muncești și nu mai știu ce făcea Maria în căminul Filarmonicii.

Și ne vedeam rar numai pe la concerte.

În turneele din satele și orașele Moldovei  știu că era din cale afară de agresivă. Toate serile se terminau cu intervenția miliției, iar Maria în față ne striga:” Nu mă mai certați, dați-mi pace, eu știu ce fac, ce aveți cu viața mea? Voi aveți copiii voștri pe care să-i creșteți…”

Și tot așa…

Nu permitea nimănui să-i facă vreo observație.

În cîteva luni  m-am transferat în orchestra „Folclor”, condusă de Dumitru Blajinu. Băiatul meu avea doar 6 ani, studia la Liceul de muzică, actualmente „Ciprian Porumbescu”  și eu nu puteam să-mi permit să lipsesc de acasă cu lunile pe la Iujno-Sahalinsk, Murmansk, Arhanghelsk etc.

Auzeam, totuși, că deja dirijor la „Mugurel” era Mircea Oțel și că artiștii de acolo, inclusiv, Maria Drăgan erau în permanență prin Kazahstan, Belarusi  și alte republici unionale, iar zaiafeturile  artiștilor de acolo nu  se mai terminau.

Din această cauză a fost expediată o pîră la Ministerul Culturii din RSSM.

În rezultat, orchestra a fost imediat lichidată.

Au rămas fără lucru și soliștii Vasile Marin, Anastasia Istrati și Ion Bass.

Doar  Maria Drăgan, unica, a rămas la Filarmonică, de astă dată în orchestra “Bucuria”, condusă de … Pavliuc.

-De ce ea,unica,  a rămas?

-Pentru că era talentată, frumoasă, înaltă, arăta bine și nu avea familie.  Și era în relații bune, de prietenie, cu dirijorul. Maria nu era rea la suflet, doar atunci cînd servea alcool era o altă Marie. După o perioadă de  timp și tot  datorită paharului e nevoită să părăsească orchestra, lucrînd ulterior la restaurantul „Beciul Vechi”.

Acolo lucra și bărbatul meu țambalagiu.

Venea miliția, fiindcă și acolo se repetau bețiile, urmate de certuri interminabile.

Maria cînta la mese.

Veneau mari șefi din raioane  și pentru că Maria cînta frumos  și lor le plăcea, aceștia îi mai și turnau în pahare, iar Maria, din păcate, nu putea refuza.

Fuma  țigări  tari fără filtru, „Doina” și „Nistru”, una după alta și în loc să mănînce  dînsa bea.

Noaptea tîrziu era transportată la Centrul  de dezalcoolizare. Și  locuia într-un cămin din bd. Tineretului de atunci.  Singură într-o cameră.

Mai tîrziu am aflat că s-a îmbolnăvit de tuberculoză.

Trebuie să vă spun că pe noi  conducătorii ne-au impus  să avem  și studii superioare la Conservator, astfel timpul meu liber chiar că lipsea cu desăvîrșire.

Și tangența mea cu Maria nu mai exista.

Aud într-o zi că e la spital.

Ne ducem  la ea  cu Nicolae Glib.  Soția sa, Galina,  lucra stewardesă.

De aceea Glib avea mereu acasă , pe vremea ceea, fructe exotice.

Luăm de toate și ne ducem la Maria, la spitalul din str. Grenoble.

Era palidă de tot, i se făceau perfuzii.

Sora medicală era supărată la culme. Zicea că o tratează cîteva zile și brusc Maria dispare fără veste. Și iar se ia la întrecere cu paharul.

“Ce  mi-ați adus fructe exotice, mai bine-mi  aduceați o sticlă de vin”, ne-a luat ea la probozit.

„Mă  ascundeam  eu  undeva, că am un loc special în spital, unde aveam  s-o golesc  fără probleme”, a continuat  Maria.

Martor mi-i Dumnezeu că în acel spital și tot de tuberculoză s-au mai internat  și alți artiști.

Numai că ei au urmat  tratamentul integral prescris de medici, s-au vindecat și au fost externați.

Într-o zi aud că de-acum e stabilită  la țară.

Eu evoluam în duet cu Glib, duetul nostru fiind foarte solicitat de publicul din republică.

Într-un concert ce se filma de Televiziune  în satul Bălăurești  din  raionul Nisporeni  îi spun președintelui  de colhoz că vreau s-o văd pe Maria, consăteanca lui  și, dacă poate, să trimită o mașină s-o aducă  la spectacol.

„Ce, vreți să mă fac de rîs?Aici a venit primul secretar de partid din raion. Ea la noi bea. Am aranjat-o la lăptărie și avea să îmbolnăvească toți copiii, fiindcă din vina ei se alterase laptele și nu vreau s-o aduc ca să nu mă fac de rîs”, mi-a trîntit-o în nas președintele.

Și n-a mai adus-o!

A trecut ceva timp.

N-aveam telefon. Stăteam la rînd să ne conecteze. Cînd a murit  nici n-am știut.

Am aflat peste cîteva luni.

Apoi Gh.Budeanu, probabil, voind să devină cunoscut în lumea artistică  a  scris un amplu material despre dispariția prematură a Mariei Drăgan, încît după ce l-a publicat   în „Literatura și Arta” eu am ajuns să fiu considerată, printre rînduri, ca principala vinovată  de soarta neîmplinită a Mariei.

Cică autorul respectiv a stat o noapte întreagă cu ea la Bălăurești  și  a doua zi a apărut zvonul că din cauza  ignoranței  unor artiști, am  fi pierdut-o pe  Maria. Poate că eu, dacă eram ca și ea atunci, în depresie, tot așa făceam și spuneam…

În materialul acela Maria ar fi zis că altele au și merite, iar eu, uite, unde am ajuns…

Se subînțelegea la cine s-ar fi referit Maria. Lipsea doar numele meu.

Of, dacă era viu Vasile Marin v-ar fi confirmat  și el Adevărul.

-Unii artiști, totuși,  spun că ați fost prietene…

-Noi, într-adevăr, am fost în relații bune.

Trebuie să știți că toate fotografiile din emisiunile televizate despre ea sunt din arhiva mea personală.

Pe ele Maria îmi scria așa:” Dragei mele prietene Valentina Cojocaru de la Maria Drăgan, cînd om fi bătrîne să ne amintim”.

-Și n-a mai ajuns să fie bătrînă, a rămas tînără, numai  tînără  în amintiri și-n fotografii a rămas. Și, totuși, ce e cu veșnicele învinuiri ce vi se aduc din vreme în vreme?

-Eu pînă ieri credeam că totul e o glumă de prost  gust. Aseară însă băiatul meu a deschis internetul și după ce-am privit emisiunea și comentariile la ea de pe facebook   n-am mai închis un ochi și mi-am reîmbolnăvit  inima, iar de mîine mă internez din nou în spital.

Acolo  se spune  și se scrie că eu și cu Julea suntem vinovate de dispariția Mariei Drăgan!!!

-Că  Dvs și cu Dna Julea o închideați și o serveați   mai mult cu forța…

-Cum s-o închidem? Noi lucram ziua întreagă, erau repetiții, concerte, filmări, ce, noi dispuneam de cămin particular? De închisoare privată?

Ce minciuni sfruntate!

Doamne, Ferește de așa ceva!

-Acuzația că înainte de orice spectacol o duceau 2 kgb-iști  și-o îmbătau e și ea o invenție?

-Bineînțeles. N-o îmbăta nimeni absolut. Auzi, s-o îmbete pentru că interpreta cîntece românești?!

Eu cîntam mai multe cîntece de peste Prut. Maria ava în repertoriu  numai romanța “La umbra nucului bătrîn”. Eu interpretam piese din repertoriul  Irinei Loghin, Mariei Ciobanu,Georgetei Anghel,Titei Bărbulescu  și a Mariei Bararu.

În repertoriul meu, dacă nu știați v-o spun eu acum:  toate piesele erau preluări  românești!

Cînd am sosit în orchestra „Folclor” Dumitru Blajinu mi-a zis  pe un ton categoric:  „Gata, s-a terminat cu copiatul. De mîine te duci prin sate, culegi folclor și îți realizăm un repertoriu propriu, original”.

-Chiar nu vă interzicea nimeni să interpretați  piesele de peste Prut?

-Nimeni, dle Traian, absolut  nimeni.

Anastasia Istrati  avea și ea  piese vesele  de-a Angelicăi Moldovan, Vasile Marin cînta lăutărie românească  și numai Bass avea cîntece bulgărești și găgăuzești.

-Spuneți sincer, Dvs chiar n-ați avut nici un motiv în cei 66 de ani să îngenuncheați pe-o clipă măcar în fața paharului?

-Bună întrebare. Mai ales e pentru artiști. După ce-am divorțat de soțul meu numai eu știu cîte necazuri am  avut și puteam de-o mie de ori să mă fac și eu alcoolică.

Dar  poate oare cineva  să-mi toarne vin cu de-a sila?

Aflați că pe fostul meu soț  tot eu l-am îngropat, deși nu mai trăisem cu el vreme de 28 de ani. Și l-au petrecut 100 de oameni.

Dar acum n-aș avea motive destule să-mi   înec  amarul  în băutură, cînd de 3 ani unul din fiii mei suferă de o boală nemiloasă în Portugalia, iar eu mi-am dat pe tratamentul lui tot ce agonisisem  o viață?

Nimeni nu m-a ajutat cu un leu, să știți.

Dar  Zinaida, care a rămas după decesul soțului ei, cu fiica de 1 an și 8 luni?

De ce nu a devenit alcoolică?

Noi avem copii și responsabilități.

Nouă ni se turna gratis, nu cu bani, și noi nu cedam.

Maria însă a doua zi, o trimitea brutal pe mama mea, ce-a  lucrat o vreme  la recepția căminului,să-i aducă pe ultimele copeici o bere, fiindcă-i era rău.

Noi cu Julea suntem două artiste singure. Și prietene. Noi nu bîrfim pe nimeni și din pricina noastră n-a rămas încă nimeni fără lucru.

-Dar Dvs ați rămas…

-Da, în 1989,pe timpul lui Ceaușescu am fost la București cu Nicolae Botgros la emisiunea televizată “Tezaur Folcloric” de la TVR 1. Și din cauza asta P.Neamțu m-a eliberat  din orchestra „Folclor”. Și tot colectivul a fost de acord să plec.

Vă închipuiți așa stare? Era ziua-n amiaza mare, eram artistă a poporului, cînd nu primea oricine acest titlu prestigios, mergeam pe jos spre casă și inima mi se rupea din piept…

Atunci Botgros, să-i dea Dumnezeu sănătate, m-a luat în Orchestra „Lăutarii”, unde am cîntat 2 ani pîn-la pensie. Dar eu nu m-am făcut alcoolică din cauza asta!

Alcoolismul este boala cea mai răspîndită printre artiști. E o boală gravă de tot.

Angela Păduraru a murit și ea din cauza asta, și Tamara Chițaniuc, și Teodor Negară…

-Și, totuși,  cine are interes și azi să  lovească în Dvs și-n Zinaida Julea?

-Vă spun imediat. Dacă eu eram acum o degradată, o bețivă ordinară se mai uita cineva la mine?

Dar dacă văd că mai cînt…unora nu le  prea place.

Eu nu pot bea pentru că am doi copii de crescut, dintre care unul, repet, în stare foarte gravă.

Să spună  Botgros dacă port eu vreo vină! Și alți colegi ai mei  de atunci.

–Și chiar nu se putea face nimic în acea perioadă ca Maria Drăgan să nu cadă pradă usoară unui pahar?

–Credeți-mă, eu nu puteam să-i iau sticla din mînă, pentu că nici nu știam unde e căminul în care locuia, după ce s-a lichidat Orchestra „Mugurel”.  Știu doar că îi erau complici frații Soțki, niște actori ce locuiau și ei în acel cămin. I se făceau observații, că întrece măsura, dar în zadar.

Nu eu cu Julea am contribuit  la pierderea Mariei.

Această boală macină, de fapt,toată Moldova, Rusia și alte țări.

Numai că la artiști ea se vede mai bine, fiindcă noi suntem persoane publice, suntem  permanent  în vizorul societății, tocmai din cauza asta trebuie să fim mai responsabili.

Eu n-am trădat pe nimeni niciodată.

Mă trimitea Blajinu să văd de ce n-a venit  Angela Păduraru la serviciu. O găseam beată și cu ochii învinețiți de bătaie din cauza bărbatului ei.

Dar  la întoarcere îi spuneam conducătorului  că Angela e tare răcită.

Veneau plîngeri  la secția de cadre a Televiziunii,plîngeri scrise de vecinii ei…

Și pînă la urmă a ajuns să curețe cartofi la spitalul „Toma Ciorbă” și nu mai contenea să bea.

Dar Negară, ce om gospodăros mai era?! Toamna, datorită relațiilor sale,   ne aducea legume tuturor.

Și unde a ajuns?

Dar X, Y, Z?

Pe aceștia, ca și pe Maria Drăgan, nu i-au adus la starea respectivă  colegii.

Nu înțeleg de ce nu mă acuză nimeni  și de faptul că au fost doborîți de același  viciu social și  Păduraru, și  Negară, și  alții?

De ce  soțul meu și alți artiști s-au vindecat de tuberculoză, și numai Maria  nu?

-Acum, după ce v-ați răcorit inima, spunînd ce credeți Dvs  despre motivele dispariției premature a Mariei Drăgan,  cu ce gînd, considerați, c-ar trebui să și încheiem?

–Eu n-am venit să mă justific. Am venit  numai să spun Adevărul, că n-am avut nimic cu ea, cum n-ați avut  DVS. Mă jur ca Dumnezeu să-mi dea  să nu  mai pot cînta o notă și să nu ajung pînă acasă dacă n-am spus Adevărul.

Și  gîndul cel mai important  e că  eu n-o condamn pe Maria  și ce-am spus n-am spus cu nici un rău.

Din contra, regret nespus de mult că  Maria Drăgan, fiind un  talent muzical  extraordinar, nu s-a putut despărți  pînă la urmă de acest viciu social.

Care a și prăpădit-o.

Și  e mare păcat!