Două subiecte de presă vin să schimbe agenda acestui început de lună. Este vorba de problemele financiare ale Băncii de Economii și de lenta creștere a nivelului presiunii interetnice.Preluată de către instituțiile mass-media din Republica Moldova, presupunerea lansată de către consilierul municipal Victor Gurău referitoare la faptul că Banca de Economii ar avea dificultăți, capătă valențe veridice și se transformă brusc într-o isterie mediatică. Invadat de materiale jurnalistice dedicate acestui subiect, spațiul public moldav devine obositor, semn că după lentoarea iernii, mâțele jurnalistice s-au excitat și au simțit mirosul prăzii.
Colac peste pupăză, un portal de știri lansa știrea precum că banca ar scoate din circuit bancomatele pe care le deține. Și ca agitația să fie completă, Liga Apărării Drepturilor Consumatorilor condamnă lipsa de acțiuni din partea autorităților centrale pe cazul tranzacțiilor dubioase în jurul Băncii de Economii și lansează pentru cetățeni, linia fierbinte pentru consultanță juridică dedicată persoanelor care considera că le-au fost lezate drepturile în relațiile lor cu instituțiile financiare.
Într-o emisiune televizată, guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Moldova, Dorin Drăguțanu, vine să ne asigure că banca se află într-o situație stabilă și că deponenții nu au motive să se îngrijoreze. „Dacă e să vorbim despre lichidități, Banca de Economii are active lichide, care ușor pot fi transformate în mijloace bănești. Este vorba de 3,3 miliarde de lei. Indicele de lichiditate este de peste 49% - asta înseamnă cu 60% mai mare decât media pe sistem și de 1,5 ori mai mare decât minimul de 20%. Banca este lichidă, banca stă pe un sac de bani și probleme în onorarea obligațiilor nu sunt”, a spus guvernatorul. Drăguțanu, pune punctul pe i și subliniază faptul că forfota pe marginea acestui subiect a fost creată de presă și că societatea asistă la un atac mediatic îndreptat asupra cestei bănci. „Mediatizarea acestui subiect trebuie să se facă într-un mod responsabil. Ceea ce se întâmplă în unele organe mass-media poate fi catalogat cu titlul de „terorism financiar”. ”
Nemulțumiți de faptul că deputatul Ana Guțu a propus ca școlile cu predare în limbă rusă să se autofinanțeze, reprezentanții Ligii Tineretului Rus au solicitat demisia acesteia. Protestatarii au desfășurat în fața sediului Partidului Liberal mesajul: „Fascismul nu va trece în Republica Moldova” și l-au scandat preț de o jumătate de oră. Unul din protestatari a afirmat că „Ana Guțu se camuflează cu valorile democratice și alimentează ura dintre etniile din Republica Moldova. Noi suntem o țară multietnică: cu moldoveni, ruși, bulgari, ucraineni, etc. Scopul nostru concret este ca Ana Guțu să renunțe la mandatul de deputat și să nu ne mai facă de rușine țara. Guțu „davai dosvedania”!”.
Săptămâna trecută, deputatul liberal a anunțat că ar fi fost amenințată cu moartea pentru că ar fi criticat minoritățile etnice. Într-o postare pe blogul personal, Ana Guțu notează: „am primit ieri un mesaj de amenințare cu moartea, în limba rusă, gen: dacă mai zic ceva despre minoritățile din RM – îți ridicăm mandatul, te băgăm la pușcărie și acolo te vei sinucide dracului …” Ana Guțu nu s-a lăsat intimidată și a criticat dur minoritățile ruse pe motiv că refuză să se integreze în societate.
Într-o declarație pentru publicația “Adevărul”, deputatul liberal afirmă că de fapt, a încercat să spună că aceste etniile minoritare ar trebui să-şi revadă atitudinea. „A fost o remarcă la adresa Ministerului Educaţiei, care nu are o viziune foarte clară asupra acestui subiect. Care este strategia ministerului? Ea nu există, pentru că ne temem să vorbim despre acest subiect. La urma urmei, să citească rezoluţiile APCE care spun că minorităţile sunt obligate să se integreze în societăţile ce le-au primit“, susţine Ana Guţu.
În schimb, preşedintele Congresului Comunităţilor Ruseşti din Moldova, care susţină că Ana Guţu nu ştie ce se întâmplă în alte ţări. „Societatea trebuie liniştită, iar ceea ce face Ana Guţu, din contra, o tulbură. Cred că societatea civilă ar trebui să reacţioneze prompt la astfel de declaraţii naţionaliste, or, asta ar putea duce la un război civil. Ţinând cont de situaţia în care s-au pomenit oamenii, unii vor apăsa pe trăgaci fără să se gândească“, a spus Valeri Klimenko pentru „Adevărul”.
Dincolo de a câștiga puncte electorale, propunerea ca școlile cu predare în limbă rusă să nu mai beneficieze de suportul financiar al statului vine de fapt să reaprindă tensiunile etnice din societate.
Cele două subiecte de presă vin să schimbe atenția opiniei publice de la principalul eveniment al anului – vânătoarea din Pădurea Domnească și modul în care au reacționat instituțiile statului în această critică situație. Modalitatea de comportament a acestor instituții este analizată de către comisia parlamentară. Proporțiile mult prea mari pe care le capătă aceste subiecte de presă, vin a demonstra că de fapt, într-un mod voit, se încearcă abaterea atenției publicului și a jurnaliștilor de la rezultatele pe care comisia parlamentară le va prezenta Parlamentului în această săptămână.
În aceiași cheie se înscrie declarația liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, prin care a spus că va susţine cu o singură condiţie proiectul deputaţilor liberal-democraţi privind numirea prin concurs a procurorului general. "Îl susţin, dar cu o condiţie. Totul să fie de la zero. Să fie aleşi prin concurs şi premierul, şi preşedintele Parlamentului, şi prim-vicepreşedintele Parlamentului. Aşa nu este corect. Corect ar fi să discutăm la masa consiliului AIE. Să nu facem PR ieftin. Ministrul de Interne prin concurs a trecut? Şeful vămii, şeful de la FISC, şeful de la Agenţia pentru achiziţii tot prin concurs?", a declarat Mihai Ghimpu.
Cine este cel care are interesul ca atenția publicului să fie dirijată către alte subiecte de presă? Cine este cel care va fi afectat de rezultatele anchetei comisiei parlamentare de investigare a modului de comportament al instituțiilor statului în cazul vânătorii din Rezervația Naturală Pădurea Domnească? Cine este cel care are resursele mediatice și puterea de a schimba evenimentele aflate în desfășurare? Cine poate provoca evenimente de presă care să schimbe agenda de lucru a jurnaliștilor și oglinda zilei? Cine este cel care știe să interpreteze atât de tendențios realitatea moldovenească? Cine cunoaște atât de bine regulile dezinformării și ale diversiunii psihologice?
Dicționarul enciclopedic al limbii române definește dezinformarea ca fiind ansamblul procedeelor dialectice puse în joc în mod intenţionat pentru a reuşi manipularea perfidă a persoanelor, a grupurilor ori a întregii societăţi. Este o formă de agresiune care caută să treacă neobservată. Se înscrie în rândul acţiunilor psihologice de subversiune. Diversiunea este definită ca fiind încercarea de a schimba cursul unei acţiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intenţiile, gândurile sau planurile cuiva.
Artistul diversiunilor mediatice moldovenești - marele mogul.