*
Ascult Radio Picior de Play. Muzică selectată fără gust, știri cu una Mititelu(poate, totuși, Mititica?) de la o Tribună.md, care picură numai cu laude peste Filat.
Constat, dacă mai era cazul, că nr.1 în politica lumii mayașe a sodomizat cu puterea lui financiară toate vocile Basarabiei mele.
*
Citesc despre apariția unei cărți noi de poezii pentru copii a unui președinte de uniune. Despre greierul ce “sCRI-sCRI-sCRI-E”.
Și brusc îmi amintesc despre campania electorală din 2009. Pentru Filat și PLDM-ul lui de buzunar.
Atunci eu și președintele eram într-o barcă.
Filat ne era călăuză spre…adîncimi.
Și eu, fericit, ofeream copiilor volumul “Din cartea copilăriei”, apărut la Editura “Grafema Libris” în 2008, unde am și poezia următoare: “Greierașul Ipocris/La măsuța mea de scris/Vine-n fiecare zi/Cu gînd nobil de a sCRI”.
E?
-Dle președinte, sper din tot sufletul să luați Nobelul cu “noua” DVS carte. Din 2013! Și să-mi transferați și mie măcar un cent.
*
Aud că eroina mea literară, SISă și Anhela, nu se mai mărită cu Vlad. Cică deconspirarea ce le-am făcut-o a dus la falimentarea sentimentală a cuplului. Acum Viorel își dă, naivul, din nou importanță.
Pînă cade în ambuteiajul ștrampilor ei un nou-vechi miliardar.
*
Cu arma primului vostru ministru țintesc și-apoi trag.
Ce bucuros horește tot Playul străMoșieresc.
“Moldova fără sărăcie” nu mai e doar un simplu slogan.
Pradă însîngerată, zace Sărăcia în zăpadă, ca o scroafă gravidă dintr-o pădure domnească a nu știu cui!