Zelistu' ista e cam aiurea. E... aproximativ (dacă nu de-a deptul mincinos). Anul trecut am avut parte o poveste absolut anecdotică (despre care uitasem aproape de tot, din cauza evenimentelor ce au marcat familia mea, dar uite că cî zelist îmi împrospătează memoria, repetându-și „ghidușia”!), în care zelist a jucat rolul „codiței naibii”. Cum? Simplu. S-a făcut a uita zelistu' cui îl are un link din blogrollul meu. Am observat că ceva nu e în regulă, așa că am verificat! Deși aveam linkul în blogroll, zelist arăta că l-aș fi eliminat. Cum nu umblasem la linkuri și blogul meu nu părea să aibă pobleme (povestea asta întâmplându-se într-o perioadă „aglomerată”, de sărbători), am căutat imediat blogul „vecinei” care nu apărea în lista de bloguri „prezentată” de zelist. Am intrat de pe blogrollul meu pe blogul respectiv. Stăpâna acelui blog a reacționat uimitor de rapid și de generos la acest gest al meu (pentru că, supărată pe mine, probabil, își „rectificase lista de bloguri pe care le citește, când a observat greșeala, a revenit... la sentimente mai bune! :)). Problema e că zelist și-a continuat nerușinatul joc, și noi ne-am „pierdut”, într-un sfârșit, din... vederea blogurilor noastre. :) Nu e un capăt de lume, sigur, dar m-a mirat cât de puternică poate fi o greșeală virtuală a unei entități virtuale, cât de nesigure sunt aceste castele de nisip, care sunt comunitățile virtuale și, bineînțeles, cât de importantă e atenția - reală - pe care o acordăm celor care, într-adevăr, contează în viața noastră...