Voi aveti zile cand vreti ca cei apropiati sa va spuna “multumesc”, “lasa’, odihneste-te”, “ne descurcam noi si asa”, “ce bine te-ai gandit”, “da, imi place” etc.?
Cand vreti ca tot ceea ce faceti sa nu mai fie luat drept ceva ce ar trebui sa faceti by dafault?
Cand atunci cand veniti seara acasa, cu un hard disk ars in loc de cap, nimeni sa nu mai vrea comenzi online, restabiliri de conexiuni internet esuate, restartari si cautare de fotografii pe diskul D?
Voi aveti zile cand vreti sa fiti doar mangaiate/mangaiati pe cap? Si sa vi se spuna ca tot ce faceti e bine? Si sa vedeti multumire in ochii oamenilor dragi? Multumire adevarata, amestecata cu putina admiratie si multa indulgenta. Zile in care sa vi se ierte orice, chiar si cina alcatuita doar din macaroane nesarate? Zile in care vi s-ar suna la o ora in care ati ramas flagrant peste programul de lucru si vi s-ar pune o intrebare simpla “cand vii acasa? noi te asteptam…” sau “mai ai mult, puiule? cred ca ai obosit…”
In fine, zile in care vreti mai mult ca niciodata sa simtiti dragostea celor din jur. Nu doar dorinte, cerinte, asteptari. Cand pe langa faptul ca stiti ca “undeva, in adancul sufletului” ei va iubesc, sa o mai si auziti. Prin alte zeci de cuvinte. Pline de caldura si grija.
***
Puteti considera ca m-am plans. Sunt zile cand eu nu mai vreau sa fiu Wonder-woman.
Filed under: Mix
