Eu prin casa ma imbrac ok. Ok, adica fara tricouri decolorate, patate, gaurite, halate inflorate, pijamale sau pantaloni moi cu genuchii lasati. Pentru hainele de casa am cateva etajere separate in dulap. Acolo se gasesc blugi mai vechi, pulovere si tricouri in stare normala. Normala, in sensul in care daca as iesi din casa sa duc gunoiul si mi-ar trece prin cap sa trag o fuga pana la monumentul lui Stefan cel Mare, nu m-as simti deosebita. Poate doar deosbita in felul in care se simte deosebit un om care se imbraca in casa in blugi Levi’s si se parfumeaza. De aceea ca acasa eu ma parfumez.
Insa…De-am fi noi perfecti. Adica, noi oamenii. De-am fi noi intotdeauna la patru ace ca si Bree Van De Kamp din Desperate Housewives (desi, in episodul de azi dimineata ea dormea beata crita pe iarba verde din fata casei).
Povestea mea, insa, e si mai trista decat cea a lui Bree. Sambata, in timp ce spalam podelele, imbracata cu o pereche de blugi, salvati deja de cateva ori din sacul de gunoi (am si eu crize de mila), suna Ilinca, cuprinsa de panica. Sa cobor s-o ajut sa urce sania! Eu, luata prin surprindere, putin enervata pe faptul ca am o fata papa-lapte, cu mainile in caldarea cu apa, las totul si cobor scarile val-vartej (nu-mi place s-o las sa astepte, daca da de un maniac la intrarea in scara, sau de vecinul alcoolic de la 9, sau de vreun maidanez parcat in fata usii?).
Carevasazica, alerg eu pe scari, in blugii cu 4 marimi mai mari (de pe timpul cand nascusem) si franez … In cine credeti ca se poate de franat sambata dupa-amiaza intr-o pereche de blugi oribili, numai buni de stat in patru labe si de ros podelele? Da, da, corect…! In barbatul viselor mele incepand cu cea mai frageda perioda pre-pubertina. Tatal unei prietene de copilarie (salut, Olivia!), stabilit de cativa ani buni (impreuna cu familia) la Bucuresti. Aici in vizita doar pentru week-end.
Barbatul cu pricina nu m-a recunoscut. Slava Cerului! E adevarat ca si eu m-am salutat foarte timid, cu o patrime de gura si la gestul lui cavaleresc de a apuca sania copilului si a urca-o pana la lift, am bombanit un “multumesc” de nota 2. Normal, nu mi-a mai ajuns curaj sa urc cu el in lift. Nu vroiam sa risc sa stau langa acest concept al frumusetii masculine in plina maturitate mai mult de 30 de sec. pentru a-i da ragaz sa-si aminteasca unde a mai vazut femeiusca asta in blugi lasati si in cizme cu 2 marimi mai mari (ale mamei).
Asadar, mi-am insfacat copilul si pana la etajul 3, unde stam, am sarit doua scari odata, cu sanie cu tot. Intrata in casa, am mers direct spre dulap si mi-am schimbat blugii. M-am parfumat a doua oara si mi-am pus o esarfa la gat. Viata mea s-a schimbat. Definitiv.
***
Voi cu ce va imbracati in casa?
Filed under: Femeia de 30 de ani
