TE IUBESC!
Asta am spus într-o șoaptă adîncă și decolorată…
E straniu,pentru că defapt m-am referit la viața care o trăiesc.Și de ce o iubesc?De ce o admir cu atîta simpatie și plăcere?
E 2:17,eu m-am pierdut undeva printre rîndurile trecutului..începînd cu primii ani de viața, din acei care mi-i amintesc.
Mie strașnic și distrugător mi-e dor de toți acei oameni care au intrat frumos pe calea destinului meu,dar și mai dureros mi-e dor că unii dintre ei au părăsit-o,neobservat,sau debusolat,sau rătăcit,dar unde?Și în același timp ei nu mai sunt acei care au fost cîndva,și asta cel mai mult doare,…nimic nu va mai fi așa cum a fost cîndva,frumos,neobișnuit,special…SPECIAL!
Iar acum,cînd totul este atît de “altfel”,eu mă simt plină de un spațiu străin,care îmi acaparează toată firea mea misterioasă încercînd să o demascheze..
Eu încerc să-mi ascund sentimentul de neliniște,și de neclaritate,pentru că nu înțeleg de ce această stare mă împinge tot mai profund într-o atmosferă romantică,unde nu e nimeni.Mă răsună muzica cîntată la pian și la chitară,și de mai mult nu e nevoie.. Mi-am întrupat divin, în acele note sonore toată inima mea și am lăsat-o să zboare și să străbată ca prin valuri esența singurătății romantice și autentice.E pentru prima oară cînd acest sentiment mă aprinde,și mă luminează cu o putere stelară,și-mi licărește privirea și mă arde cu toată puritatea unui suflet îndrăgostit..
O viață am,una singură,care am so iubesc incontestabil,și-n liniște am să-i dedic toată dragostea care o port,doar pentru … EA…
Un “te iubesc” diferit de celelalte… la fel ca și mine azi,diferită de cea de eri și cea care voi fi mîine… TE IUBESC!
