Iată încă o problemă la ordinea zilei: în ţară în care domneşte ignoranţa, unde analfabeţii constituie aproape 80 % şi unde se simte atâta nevoie de cultură şi de oameni într-adevăr culţi, în ţara aceasta, zic, intelectualii şomează. Pe de o parte, ţara are absolută necesitate de cărturari neîntrecuţi, iar pe de altă parte, atâţia licenţiaţi nu pot fi plasaţi. Aceştia bat zilnic la porţile diferitelor instituţii, cu cărţile de vizită de la pontenţialii zilelor noastre şi dacă nu au cu ce îi mulţumi pe acei ce deţin vremelnic unele posturi de conducere, riscă să stea acasă, să uite ce au învăţat, blestemând clipa în care părinţii i-au dat la şcoală, cheltuind cu pregătirea lor zeci de mii de lei, iar unii vânzându-şi poate şi ultima bucăţică de pământ, pentru a ajunge astăzi în trista situaţie de a-şi vedea pe fiul lor cum se pleacă înaintea tuturor nechemaţilor, care, din nefericire pentru neamul acesta, ocupă posturile de comandă ale ţării. Iar de multe ori n-ai nici cui da bani pentru a-ţi da un post.

Şi să nu creadă cineva că avem puţin şomeri în momentul de faţă. Sunt astăzi o mulţime de tineri, cu diplomă de licenţă în buzunar, care umblă zilnic pe la diferite instituţii de stat şi particulare pentru aşi găsi un post cât de mic, putând să-şi câştige astfel existenţa. Dar posturi nu se găsesc, iar cele vacante se ocupă de cele mai multe ori de acei ce n-au decât câteva clase secundare, dar care au protecţie şi bani.

De aceşti şomeri intelectuali nimeni nu se interesează. Şi din cauza aceştui şomaj, anarhia şi nemulţumirea se intind pretutindeni.

Aproape toate guvernele s-au ocupat de această chestiune, dar nici unul n-a rezolvat-o.

În ultimul timp, iată şi că şi guvernul liberal se face că se interesează de problema şomajului, instituind chiar o comisie specială pentru a o studia. Şi ce credeţi că a făcut până în present această comisie? N-a făcut altceva decât a păpat o mulţime de bani, problema rămânând rezolvată numai pe hârtie, cum, de altfel se rezolvă la noi aproape toate problemele.

Totuşi am fi nedrepţi dacă nu am recunoaşte că sus-numita comisie a întocmit până în acum tabloul celor fară de lucru (mare lucru!), contatând că există actualmente peste 25.000 de şomeri intelectuali. Nu ştim ce va mai face după acesta. E vorba, spun unele ziare, că şomerii intelectuali vor fi plasaţi în tabere de muncă ce se vor crea (nu ştim când) de actualul guvern. Noi credem că a făcut cineva o glumă pe seama guvernului, afirmând acest lucru. Iar dacă guvernul intenţionează într-adevăr să facă cele mai afirmate de unele ziare, atunci nu ne vine decât să credem că habar nu are de măsurile ce se pot lua pentru soluţionarea şomajului intelectual. Sau, mai bine zis, ştiu actualii conducători, ce măsuri se impun pentru rezolvarea şomajului, dar nu vor să le ia, pentru că ar însemna să producă nemulţumiri în sufletele acelora care ocupă câte 4-5 posturi bine plătite.

Pentru noi, problema şomajului s-ar putea soluţiona foarte uşor şi anume:

  1. Să se alcătuiască o altă lege a cumului, avându-se în vedere studiile şi munca fiecăruia, pentru că cea existentă nu numai că nu este bună, dar nici nu se aplică. Legea aceasta e făcută tot în favoarea celor avuţi.
  2. Fiindcă majoritatea şomerilor sunt români, să se alcătuiască legi pentru protecţia muncii naţionale, sau se aplice strict cea existentă.
  3. Să se revizuiască (fără a se mai alcătui comisii speciale) toate numirile de funcţionari făcute până acum, constatându-se studiile fiecăruia şi postul pe care îl ocupă, scăzându-se salariul tuturor acelora care au fost numiţi fără ca să merite. Sunt şi alte măsuri care ar putea fi aplicate, dar pentru ce să le mai inşirăm aici, deoarece şi acestea de mai sus nu vor fi luate în seamă.

Pentru soluţionarea şomajului intelectual e nevoie de oameni noi, de suflete alese, pricepute, care să procedeze în aşa fel, încât fiecare să fie nu numai la locul lui, dar şi să fie răsplătit după munca pe care o depune.

Sursa : „Problema şomajului intelectual”. Tribuna Tinerimii anul I, nr 8 din octombrie  1936, Chişinău, România (articolul este semnat cu pseudonimul S. Soroceanu)

P.S. Am decis să transcriu acest articol pentru că, deşi au trecut 77 de ani, situţia se aseamănă izbitor cu cea din ziua de astăzi.