Petru SÎRGHI

Acum 24 de ani, la 27 august 1991, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească şi-a declarat independenţa faţă de URSS, devenind Republica Moldova, și dependența față de Boris Birștein, consilier economic al Preşedintelui nou ales – Mircea Snegur. În afară de instituții, constituție și ”certificatul de naștere” mai rămânea ca fiecare cetățean al acestei noi republici să primească şi câte un act de identitate, buletinul de identitate – pentru uz intern și, eventual, pașaportul pentru călătorii în străinătate. Cetăţenii R.Moldova nu au trebuit să aștepte mult, pentru că de perfectarea actelor de identitate s-a ”ocupat” la modul cel mai serios Boris Birstein, amintit mai sus. Despre modul în care “părintele” proiectului de pașaportizare a Republicii Moldova, a prejudiciat Republica Moldova cu aproximativ 24 mln. $ USD s-a scris mult, s-au facut și investigații jurnalistice. Voi reaminti doar faptul că din 227 lei, costul unui pașaport, lui Birstein îi revenea 100,43 lei!

 Sursa: http://anticoruptie.tripod.com/cat/09

Anii au trecut, iar acum Republica Moldova doreşte să aderare la Uniunea Europeană. Până a fi primită acolo și a se bucura de dreptul la libera circulație, unul din cele patru drepturi fundamentale ale UE, doar cu buletinul are nevoie de pașaport, și nu de unul simplu ci unul biometric. Treaba e că UE ne spune de ce fel de pașapoarte avem nevoie pentru a o vizita, însă, nu ne dictează și prețul perfectării sau compania pe care trebuie să o contractăm pentru producerea acestor acte.

Profitând de acest lucru, Guvernul și Parlamentul pro-EUROpean de la Chișinău, prin diferite proiecte de legi, a avut ”grijă” în ultimii ani să tot modifice parametrii tehnici ale actelor de identitate. Justificarea era că, ”mereu noile” acte de identitate au ”un design şi elementele de protecţie conform standardelor UE; sunt tipărite pe placă de policarbonat, un material high-tech, care înlocuiește hârtia plastifiată; se utilizează laserul pentru inscripționarea datelor; pozele posesorilor în alb-negru etc.”.

Toate acestea modificări ar fi acceptate și justificate, nu însă și cazul când modificarea culorii, din albastru în bordo, presupune și o ”ajustare” astronomică al costului perfectării. Și dacă pașaportul este un act de identitate, proprietate a statului, care este necesar, în mod special, pentru a ieși și intra în țară – iar titularul actulului trebuie șă își asume necondiționat costul perfectării, atunci, buletinul de identitate este un act de identitate obligatoriu care trebuie să fie eliberat fiecărui cetățean născut în acel stat și care a împlinit vârsta de 14 ani. Anume caracterul lui obligatoriu a dus la aceea că, cele mai multe state din UE, standardele cărora trebuie/dorim să le acceptăm/preluăm, eliberează cetățenilor lor buletine/cărți de identitate în mod gratuit sau la un cost de 2-3 Euro și nu contra sumei de 30 Euro cât e în Republica Moldova.

Dacă acum 24 de ani, independeța moldovenilor a însemnat dependeța față de Birstein, până a adera la UE moldovenii au nevoie de o ”declarație de independență” față de Întreprinderea de stat Registru, istituție care prin ”balansările  tarifelor” estorchiază (i)legal moldovenii, indiferent de vectorul politic al statului.

Concluzia este că actele de identitate sunt și ele o modalitate de scurgere de bani din moldovenii care încă nu au emigrat, pentru că cei care imigrat în UE, sunt în mare parte cetățeni ai României și nu mai au nevoie de pașaportul albastru/bordo. Unirea ar salva de aceste costuri inutile, atât pe cei care vor să emigreze cât și pe cei care doresc să stea acasă, mai mult decât atât moldovenii nu vor mai fi nevoiți să achite taxe consulare pentru perfectarea actelor românești – doi în unu cu zero costuri.

P.S. Pentru ”fericiții” cu, încă, pașapoarte albastre.

Tekst przygotowany na potrzeby V KONFERENCJI ABSOLWENTÓW PROGRAMU KIRKLANDA.

Panel dyskusyjny – REFORMY A KRYZYS – WSPÓŁCZESNE WYZWANIA DLA EUROPY WSCHODNIEJ.

Najnowsza historia Republiki Mołdawii

Republika Mołdawii pojawiła się na mapie wraz z upadkiem Związku Radzieckiego, którego była członkiem. Jednak różni się od innych państw, które powstały w wyniku fiaska puczu moskiewskiego. W czasie kiedy inne republiki radzieckie ogłaszały polityczną i ekonomiczną niezależność, Mołdawianie szukali swojej tożsamości narodowej, chcieli wprowadzić na nowo alfabet łaciński i przywrócić język rumuński do rangi języka urzędowego. Odżyła także idea unionizmu, czyli zjednoczenia z Rumunią, której Besarabia była częścią do 1940 roku, kiedy to na skutek paktu Ribbentrop-Mołotow Rumunia straciła część swojego terytorium.

W wyniku Wielkiego Zgromadzenia Narodowego i demonstracji na ulicach Kiszyniowa niektóre z tych dążeń zostały zrealizowane. Jednak do zjednoczenia z Rumunią nie doszło. W Mołdawii wybuchła wojna domowa, w efekcie której powstała Mołdawska Republika Naddniestrza. W Mołdawii rozegrał się scenariusz podobny do tego, który ma miejsce dzisiaj na Ukrainie, gdyż w konflikt aktywnie angażowała się Rosja. Jej siły zbrojne do dziś stacjonują w Naddniestrzu. Taką cenę zapłaciła Republika Mołdawii za to, że poważyła się na próbę decydowania o własnym losie. Niestety Naddniestrze do dziś jest kulą u nogi Mołdawii, która przy każdej próbie zbliżenia się do Unii Europejskiej i do Rumunii ciąży szczególnie. Dlatego dzisiaj istnieją właściwie dwa rumuńskie państwa. Terytorium Republiki Mołdawii stanowi jedynie część historycznego Hospodarstwa Mołdawskiego. Jego większy fragment znajduje się w Rumunii, natomiast część Bukowiny na północy i Budziak na południu należą do Ukrainy. Dlatego poprawną nazwą kraju nie jest Mołdawia, jak zwykliśmy mówić, ale Republika Mołdawii.

Zaproponowałem Państwu tę podróż w czasie nie dlatego, że chciałbym żyć przeszłością, ale dlatego, że bez znajomości przeszłości trudno jest w pełni zrozumieć teraźniejszość, a tym samym określić, czego oczekuje się od przyszłości. To jest także przyczyna wielu problemów, z którymi Republika Mołdawii się boryka od upadku Związku Radzieckiego, a które nie dotyczą większości innych postsowieckich krajów.

Ponieważ do zjednoczenia z Rumunią nie doszło, Republika Mołdawii zaczęła z trudem budować własną tożsamość i państwowość, jednak nie do końca sobie z tym poradziła. Przyczyn takiego stanu rzeczy jest wiele i zaraz je omówię.

Dzieciństwo i okres dorastania spędziłem w Republice Mołdawii. Kiedy miałem 7-8 lat w radiu i telewizji politycy cały czas dyskutowali o reformach, okresie transformacji, prywatyzacji, kryzysie ekonomicznym, itd. Dziś, dwadzieścia lat później, te same twarze lub już ich dzieci rozmawiają na te same tematy i obiecują reformy i dobrobyt, ale właściwie do tej pory nic w tym zakresie się nie zmieniło. Obecnie Republika Mołdawii mierzy się z głębokim kryzysem politycznym, ekonomicznym i społecznym, a ponadto szczególną sytuacją geopolityczną regionu. W dużej mierze kryzys jest wypadkową nieudolności mołdawskiej klasy politycznej i braku konkretnego planu reform (makroekonomicznych, politycznych i społecznych). Być może w rozwiązaniu tych problemów mogłaby pomóc integracja z Unią Europejską, ale o perspektywach przystąpienia do niej opowiem póżniej. Impas, w którym znajduje się Mołdawia jest wynikiem tego, że to małe państwo od momentu powstania ogarnięte jest przez mafię, pseudodemokratów i neokomunistów o zapędach oligarchicznych.

W teorii ekonomicznej kryzys jest rezultatem złych reform lub ich błędniej implementacji. Chcę podkreszlić, że w przypadku Mołdawii nie chodzi o to, że reformy zostały opóźnione lub błędnie wdrożone – one po prostu przez wiele lat nie były wprowadzane. W ostatnich latach, dzięki naciskom ze strony Unii Europejskiej i USA, starano się przyjąć i wdrożyć pewne regulacje i reformy w niektórych dziedzinach, gdyż było to warunkiem uzyskania pomocy finansowej. Jednak państwo nie może w nieskończoność czekać na pomoc we wprowadzaniu reform ze strony Unii i USA. Uważam, że 24 lata transformacji to za dużo, a pieniądze nie gwarantują skutecznych reform, gdyż w kraju ogarniętym przez korupcję, nie dość dobrze monitorowane, nazbyt szybko się rozchodzą za sprawą łapówek. Ponadto niedawno rząd Republiki Mołdawii został poinformowany przez rząd amerykański, że ze względu na wysoki wskaźnik korupcji Mołdawia nie kwalifikuje się do kolejnego programu pomocy Compact II. Podczas pierwszego programu przeprowadzonego w latach 2010-2015 Mołdawia otrzymała 262 miliony dolarów. Nawet jeśli Stany Zjednoczone i Unia Europejska wspierają rozwój Republiki Mołdawii, to na reformach powinno przede wszystkim zależeć Mołdawianom i to oni (klasa polityczna i społeczeństwo) powinni być za nie odpowiedzialni.

A oto krótka charakterystyka obecnej sytuacji gospodarczej i finansowej Republiki Mołdawii.

 

Sytuacja gospodarcza

Od momentu ogłoszenia niepodległości gospodarka Mołdawii jest w procesie ciągłej transformacji. Charakteryzuje się szeregiem mankamentów. Pierwszym i głównym problemem jest brak własnych zasobów energetycznych (97%  energii pochodzi z importu) i uzależnienie od jednego dostawcy gazu, jakim jest Gazprom. A zatem niezależność ekonomiczna Mołdawii pozostaje niestety w sferze aspiracji. Moskwie, świadomej roli gazu ziemnego dla bezpieczeństwa energetycznego Republiki Mołdawii, udało się stosunkowo łatwo przekształcić tę zależność w narzędzie wywierania nacisków na politykę krajową i zagraniczną Kiszyniowa. Dopiero w 2013 roku rządy Rumunii i Mołdawii rozpoczęły budowę gazociągu łączącego te dwa kraje. Wydajność tego gazociągu to 1,5 mld m2 gazu, czyli więcej od zapotrzebowania Mołdawii, które wynosi 1,3 mld m2. Jednak inwestycja nie rozwiązała problemu, gdyż sieć dystrybucji gazu ziemnego na terytorium Republiki Mołdawii należy do firmy Moldovagaz, której ponad 50% akcji jest własnością Gazpromu.

 

Handel

Do niedawna Federacja Rosyjska była również jednym z głównych partnerów eksportowych Mołdawii, gdyż za czasów Związku Radzieckiego była tradycyjnym rynkiem zbytu mołdawskich produktów. Jednak ostatnio eksport towarów do Rosji zdecydowanie zmalał. Jest to wynikiem zarówno naturalnej dywersyfikacji partnerów handlowych jak i embarga na mołdawskie owoce i warzywa wprowadzonego przez Rosję 21 lipca 2014 roku a także wprowadzenia ceł na mołdawskie towary od 1 września 2014 roku, jako swego rodzaju „zabezpieczenia” po podpisaniu przez Mołdawię umowy stowarzyszeniowej z Unią Europejską, obejmującą porozumienie o wolnym handlu. Zatem w 2014 roku Rosja straciła pozycję głównego partnera handlowego Mołdawii na rzecz Rumunii. W 2014 roku eksport mołdawskich towarów do Rosji stanowił 18,1% całego mołdawskiego eksportu, a do Unii Europejskiej 53,3%. Mimo że te liczby wydają się optymistyczne, Republika Mołdawii wciąż jest importerem netto – w 2014 roku w handlu odnotowano 44-procentowy deficyt. Podobne wyniki spotyka się tylko w krajach byłego bloku komunistycznego w Azji Środkowej.

Emigracja i przepływy pieniężne

Specyficzną cechą mołdawskiej gospodarki są przepływy pieniężne od emigrantów, które w 2014 roku wyniosły 1,6 miliarda dolarów, czyli około 20-25% PKB. Apogeum odnotowano w 2008 roku, kiedy wartość przepływów pieniężnych wyniosła 1/4 PKB. Przez ostatnie 10 lat Mołdawia znajduje się w czołówce krajów z największym udziałem przekazów pieniężnych we wzroście ekonomicznym. W tym zakresie przekazy pieniężne od emigrantów wyraźnie wyprzedzają bezpośrednie inwestycje zagraniczne oraz dofinansowania i pożyczki międzynarodowe. W związku z tym przepływy pieniężne przyczyniają się do wypłacalności zewnętrznej kraju i względnej stabilności waluty krajowej (jeśli w ogóle o takowej można mówić).

Duża wartość przychodów przysyłanych do Mołdawii wynika ze zjawiska, które odgrywa zasadniczą rolę w kształtowaniu procesów gospodarczych, społecznych i politycznych. Ten fenomen to emigracja. W ostatnich dwóch dekadach żadne inne zjawisko nie wpłynęło tak silnie na Republikę Mołdawii i Mołdawian, jak emigracja. Statystyki mówią, że za granicą (przede wszystkim w Rosji, Unii Europejskiej, USA i Kanadzie) przebywa około miliona obywateli, czyli 1/3. Nawet jeśli w najbliższej przyszłości sytuacja gospodarcza kraju znacznie się poprawi, trzeba założyć, że procent obywateli na emigracji nadal będzie niezwykle wysoki. Wyjazdy do pracy do Rosji są zjawiskiem raczej sezonowym (kwiecień-listopad), natomiast jeśli chodzi o Unię Europejską to obserwuje się coraz więcej przypadków naturalizacji i asymilacji imigrantów z Mołdawii. Eksperci szacują, że aż do dziewięćdziesięciu procent mołdawskich emigrantów planuje na stałe zamieszkać w kraju, w którym pracuje.

Przemysł

Po rozpadzie Związku Radzieckiego mołdawski przemysł, który wcześniej stanowił część przemysłu radzieckiego, nagle musiał zacząć radzić sobie sam, bez nadrzędnego systemu organizacji, któremu wcześniej podlegał. Mołdawii przez ponad dwie dekady nie udało się stworzyć nowego systemu, który odpowiadałby współczesnym wymogom rynku. To prawda, że istnieje Ministerstwo Przemysłu, ale nigdy nie stworzyło i nie wdrożyło konkretnego planu uprzemysłowienia kraju. Obecne duże zakłady przemysłowe znajdują się jedynie w Naddniestrzu, czyli na terytorium niekontrolowanym przez Kiszyniów, mimo tego, to właśnie rząd w Kiszyniowie jest obarczony płatnościami za gaz wykorzystywany w tych fabrykach, gdyż nie uznaje niezależności Naddniestrza.

Rolnictwo

Rolnictwo jest główną gałęzią mołdawskiej gospodarki. Pomimo tego, badania przeprowadzone przez Bank Światowy wykazały, że mołdawskie rolnictwo jest nieefektywne, charakteryzuje się niską wydajnością, zbyt małymi inwestycjami i wysokimi kosztami. Produktywność sektora jest 2-3 razy niższa niż w Europie, a obecna sytuacja jest porównywalna do panującej w Europie w latach siedemdziesiątych. W sektorze rolnictwa pracuje około 27% ludności aktywnej zawodowo, generując jedynie około 12% PKB. Z tego 15% jest zatrudnionych w gospodarstwach rolnych, a 12% jest uznawane oficjalnie za samozatrudnionych. W rzeczywistości są to osoby bezrobotne mieszkające na wsi, które nie potrafią znaleźć swojego miejsca na rynku pracy.

Systemy finansowe / sytuacja finansowa

Mołdawski system finansowy jest oceniany przez międzynarodowe instytucje jako słabo rozwinięty ze względu na różne czynniki, w tym ograniczony dostęp do kredytowania i złożoność rynku finansowego. Mołdawskie banki, większość z rosyjskim kapitałem, są nastawione głównie na gromadzenie środków finansowych od ludności i przedsiębiorstw. Rozwój systemu kredytowego jest hamowany przez nieefektywne mechanizmy gwarancji, co powoduje, że banki zawyżają ryzyko kredytowe, a tym samym oprocentowanie kredytów.

W ostatnich latach mołdawskie banki były przedmiotem tak zwanych „ataków rejderskich”, polegających na nielegalnym przejmowaniu udziałów przez grupy oligarchiczne z Rosji i ze stref offshore. W 2013 roku Banca de Economii, jedyny w tamtym czasie bank państwowy, udzielił fikcyjnym firmom niespłacalnych kredytów o wartości piętnastu milionów dolarów i w rezultacie państwo straciło większościowy udział kapitałowy. W 2014 roku Banca de Economii, Banca Socială i Unibank, które przechowują około jedną trzecią wszystkich aktywów bankowych w Mołdawii, pozwoliły na wyprowadzenie z mołdawskiego systemu bankowego około miliarda euro i umieszczenie tych pieniędzy w bankach Federacji Rosyjskiej i strefach offshore. Aby uświadomić Państwu jaka to jest skala, powiem, że to koło 15% PKB. Te transakcje zostały okrzyknięte „kradzieżą stulecia”. Dokonano ich w okresie wyborów parlamentarnych. Aby uniknąć wybuchu niezadowolenia społecznego Narodowy Bank Republiki Mołdawii, chcąc zapobiec upadkowi systemu bankowego, zaproponował pomoc w postaci własnych rezerw walutowych, czyli pieniędzy podatników. Oprocentowanie kredytów dla upadających banków wynosiło 0,1%. W konsekwencji tych działań waluta krajowa odnotowała ogromny spadek wartości, natomiast ze względu na zmieniający się w ekspresowym tempie kurs walut w okresie styczeń-luty 2015 sektor bankowy uzyskał przychody w wysokości ponad 50 (pięćdziesięciu) milionów dolarów.

Na wniosek poprzedniego rządu i ze względu na naciski ze strony instytucji europejskich w Narodowym Banku Republiki Mołdawii została przeprowadzona kontrola przez amerykańską firmę zajmująca się audytem. W opracowanym przez nią raporcie zostały wymienione nazwiska osób zaangażowanych w ten proceder. Na liście, między innymi, znajduje się nazwisko jednego z byłych prezydentów Mołdawii. Pomimo tego do tej pory nikt nie został zatrzymany.

     

Konkluzje

Przez ostatnie 24 lata Republika Mołdawii dryfuje po niespokojnych wodach, lawirując między Wschodem a Zachodem. Po Twitterowej rewolucji w 2009 roku do władzy doszedł Sojusz na rzecz Integracji Europejskiej, który doprowadził do zniesienia obowiązku wizowego i podpisania umowy stowarzyszeniowej wraz z umową o pogłębionej strefie wolnego handlu (DCFTA) w 2014 roku. Pomimo tych sukcesów, afery korupcyjne na wysokim szczeblu, niejasna i niekorzystna umowa dzierżawy kiszyniowskiego lotniska, zniknięcie z systemu bankowego miliardów dolarów oraz gwałtowny spadek wartości waluty krajowej o prawie 50 procent w stosunku do dolara doprowadziły do tego, że tak zwane partie proeuropejskie o mały włos nie przegrały wyborów parlamentarnych w listopadzie 2014 roku. Po ledwo wygranych wyborach partie proeuropejskie nie potrafiły się porozumieć, więc obecnie władze w Mołdawii sprawuje rząd mniejszościowy wspierany przez komunistów, na czele którego stoi tzw. technokrata, który prawdopodobnie sfałszował własne świadectwo maturalne i nie wiadomo w jaki sposób skończył studia wyższe. Więc można sobie wyobrazić, jakie są rzeczywiste szanse Mołdawii na integrację europejską.

Mimo tego, że chciałbym być optymistą, wydaje mi się, że zbliżenie się Republiki Mołdawii do Unii Europejskiej to tylko puste słowa, za którymi kryją się interesy lokalnej mafii często idące w parze z interesami oligarchów ze Wspólnoty Państw Niepodległych, a także kapitalistów z zachodu. Mój pesymizm potwierdza deklaracja złożona przez komisarza do spraw Europejskiej Polityki Sąsiedztwa i negocjacji akcesyjnych, Johannesa Hahna, który powiedział, że w przeciągu najbliższych dziesięciu lat nie będzie rozszerzenia granic Unii Europejskiej. A skoro dyplomaci europejscy mówią o przynajmniej 10 latach, myślę, że w rzeczywistości będzie to liczba trzykrotnie wyższa. Unia Europejska nie może przyjąć w swoje szeregi kraju, który, jak na razie, na tak wielu polach sobie nie radzi.

Myślę, że rację miał założyciel Stratfor, George Friedman, który przyjechał do Kiszyniowa w 2011, mówiąc, że „Republika Mołdawii jest państwem bez narodu, była częścią ZSRR i była częścią Rumunii, a teraz chce być częścią UE. Jednak ZSRR już nie istnieje, a Unia Europejska jest daleko, a zatem Rumunia mogłaby być najmniej niekorzystną opcją dla Mołdawii”. Friedman powiedział również, że „Republika Mołdawii nigdy sama nie stanowiła o sobie. Decyzje w jej sprawie podejmowali inni. Więc kryzys dopiero przyjdzie. Nie ma jeszcze kryzysu w Mołdawii, ale przyjdzie na pewno. I wtedy Mołdawia dostrzeże, że musi wybierać pomiędzy dwoma opcjami: między Rumunią a Rosją. Innej opcji nie będzie”.

Uważam, że kryzys właśnie nadszedł i Republika Mołdawii dotarła do punktu, w którym musi podjąć decyzję. Mam nadzieję, że obywatele i politycy podejmą tę właściwą.

Tłumaczenie – Aleksandra Lasota

Bibliografia

www.expert-grup.org

www.adevarul.md

www.eco.md

www.rise.md

www.zdg.md

www.anagutu.net

www.vnegruta.wordpress.com

www.agerpres.ro

Leul an înnebunit și nu mai poate nimeni să-l îmlânzească. De aproape doi ani, moneda Republicii Moldova înregistrează un trend continu de depreciere atât față de moneda EURO cât și alte monede străine. Dacă la început consideram ca aceasta este o evoluție normală – ciclică, acum lucrurile nu mai par deloc că se întâmplă pur și simplu natural. Acum un an, pe 11 februarie raportul euro-leu atinsese un record de 18 lei şi 35 de bani și 13 lei 46 bani pentru un dolar american. La un an distață, nu doar raportul euro-leu atinge un nou record ci și dolarul american, astfel că avem:  de 20 lei 88 bani pentru un euro și 18 lei 46 bani pentru un dolar american. Nu voi enumera explicațiile și argumentele pe care le-au adus de-a lungul timpului ”experții în lei” și politicienii. Este evident că economia Republicii Moldova nu poate influența prea mult, sau chiar deloc, cursul global al eurului și dolarului american. Îmi dau seama că evoluția cursului leului a fost influențată negativ de când  Rusia a atacat Ucraina, UE și SUA au impus sancțuni economice Federației Ruse și bineînteles de când aceași Rusie a impus embargou tutor exporturilor din Republica Moldova. În același timp cred, sunt sigur, că evoluția negativa a leului se datorează și furtului de la Banca de Economii precum și spălărilor de bani și tranzacțiilor bancare cu firme offshore care au avut loc în ultimii ani în Republica Moldova.

Însă, se pare totuși că această depreciere nu preocupă/afectează pe nimeni din Republica Moldova, și asta pentru că politicienii  sunt preocupați cu investirea noului guvern iar societatea civilă consumă ce li se servește – show-uri și discuții politice sterile. În același timp în alte țări din Europa Centrală și de Est (România, Polonia) societatea civilă, clienții băncilor, care au luat credite în franci elvețieni și care acum sunt afectați de când  Banca Elvetiei a decis să lase liber cursul franc/euro, organizează proteste. La Chișinău nimeni nu protestează și preferă să achite în continuare chiriile și ratele la bănci în euro în condițiile în care primesc salariul în lei. Asta pentru că suntem mai șmecheri și snobi decât alți europeni care deși sunt în UE încă nu au adoptat moneda euro și efectuază toate tranzacțiile în moneda lor națională.

P.S. Actualizare 17 februarie 2015.

De obicei scriu pe blog atunci când vreau să îmi exprim protestul şi nemulţumirea faţă de o situaţie cu care m-am confruntat, fie că am fost în calitate de cetăţean, client, consumator sau simplu individ. În rândurile de mai jos voi scrie despre trei situaţii în care am fost client al instituțiilor financiare-bancare deținute de către grupul francez Société Générale (SocGen).

Prima mea colaborare cu o bancă deținută de către SocGen a avut loc în anul 2005. Acum zece ani, fiind student la Galaţi un coleg, dintr-un ONG studențesc, care promova produsele Bancii Române de Dezvoltare – Groupe Société Générale (BRD-SocGen), mi-a propus să îmi fac un card bancar pentru stundeţi – gratuit. M-a convins cu argumentul că nu mă costă nimic iar cardul fiind destinat pentru stundeţi are suficiente beneficii. Am acceptat, doar că eu fiind stundent sărac şi primind bursa pe un card de la o altă bancă concurentă, nici măcar nu am apucat să îl activez. Atunci când am terminat facultatea şi a trebuit să plec din Galaţi, am mers la bancă să returnez acel card, care între-timp depăşise perioada de valabilitate. Supriză! Doamnă de la ghişeu mă informează că în cazul în care doresc să închid acel cont trebuie să achit comisionul de administrarea a contului, în sumă, cumulată până la acea dată, de 25 de RON. I-am explicat doamnei că eu nici măcar nu activasem acel card, gratuit dealtfel, şi că consider injust să fiu taxat pentru un serviciu de care nici măcar nu am beneficiat. Inutil am incercat să îi explic doamnei că mie încalitate de client, nu mi-au fost comunicate acele taxe ascunse atunci când mi-am deschis acel cont. Am acceptat să achit acel comision, doar pentru că mi s-a explicat, că în cazul în care nu voi închide acel cont, banca va continua să perceapă acel cost de administrare lunară, iar la o viitoare colaborare/tranzacţie pe care o voi face cu/prin BRD-SocGen va trebui să achit acel comision, care va fi desigur mult mai mare. L-am achitat!

A doua mea colaborarea cu o bancă deținută de către SocGen, la fel prin intermediul BRD-SocGen. Fiind masterand la Bucureşti, aveam două opţiuni prin care puteam să primesc bursa: de la casierie în numerar sau prin transfer bancar, pe cardul BRD pentru studenți. Pentru că nu doream să stau la coada de la ghişeul casierie, în anumite zile şi ore stabilite, din incomodidate am acceptat comoditatea de a fie din nou client (de această dată forţat) al BRD-SocGen. Atunci am descoperit pentru prima data avantajele de care „beneficiază” posesorii cardului gratuit pentru studenţi – pentru care achitam un comision lunar de administrarea contului de 4 RON! Gama largă de beneficii şi opţiuni pe care le oferea acest card s-a dovedit a fi defapt foarte restrânsă: două retrageri gratuite in fiecare luna de la bancomatele din reaţeaua băncii; plata cu cardul la cumpărături fără comision; internet banking gratuit doar pentru vizualizarea soldului. Pentru că nici bursa nu era mare nici comision de retrage nu doream să achit, retrăgeam de două ori pe lună toată bursa. Când am terminat studiile mi-am inchis acel cont, pentru că nu îmi mai doream suprizele pe care le avusesem în prima mea colaborare cu BRD-SocGen.

A treia mea colaborare, sper să fie şi ultima, a fost cu Mobiasbancă – bancă deținută de către SocGen. Fiind angajat la Chişinău, puteam primi salariul fie în numerar la biroul de contabilitate sau pe cardul bancar de la Mobiasbancă. Am optat să primesc pe card – respectiv din nou am devenit client forţat. Posibil, datorită faptului că sistemul bancar a evoluat, sau poate pentru că angajatorul era un client important al băncii, banca nu percepea nici un comision de aministrarea a cardului sau a contului. În plus nu exista un număr limitat de retragerile gratuite lunare de la bancomantele băncii. Opţiunea cu internet banking pentru vizualizare soldului şi plata la cumpărături cu cardul erau la fel gratuite. Totul a fost acceptabil, o perioadă. Zic o perioadă pentru că între timp mi-am dat demisia, însă contul bancar nu reuşisem să îl închid. Peste jumătate de an când am mers la bancă pentru a închide acel cont am descoperit „suprizele” băncii pentru mine. Astfel din momentul în care angajatorul a notificat instituţia bancară cu faptul că eu nu mai sunt angajat, banca, fără să îmi trimită vreo notificare, m-a trecut inopiant la un „pachet standard” de costuri pentru adimistrarea contului şi întreţinerea cardului. Mai mult de cât atât, a retras din contul meu bancar, mai bine spus mi-au sustras suma de 22 EURO (422,07 MDL) pentru deservirea anuală a cardului, adică pentru un an înainte, indiferent dacă eu voi rămâne sau nu clientul acesti bănci pentru o lună sau un an. Însă se pare că acest comision şi taxarea anticipantă pentu întreg anul nu a fost suficient pentru Mobiasbancă. Aceasta a decis să perceapă un comision pentru serviciul de internet banking cu suma de 5 MDL lunar, un instrument de altfel incomplet pentru că îţi permite doar să vizualizezi soldul contului nu şi să faci plaţi. Atunci când am întrebat operatorul băncii, de ce nu am fost întrebat dacă doresc să continui să fiu clientul lor în contextul schimbării costurilor, sau măcar să fiu informat că voi fi trecut mod automat, începând cu o dată anume, acestea mi-a răspuns că: „Instituţia noastră bancară nu informează clienţii pentru astfel de schimbări.” Din răspunsul lor rezultă că ei îşi pot permite să modifice orice, oricând şi cu orice cost doresc – lucru care îl consider ILEGAL. Şi ca ”avanatajul” de a fi client acestei instituţii bancare, escroacă, să continuie banca a decis să perceapă un comision de 50 MDL pentru închiderea contului bancar.

După toate aceste aventuri nu doresc să mai fiu vreodată clientul SocGen. Posibil că aceleaşi taxe și atitudine față de client le au şi alte bănci – lucru pe care îl consider total anticlient. Uneori am impresia, că lăcomia învestitorilor străini, veniți în state precum Republica Moldova, este atât de mare încât pe bună dreptate aceștia pot fi consideraţi capitalişti sălbatici. Cel mai dur este faptul că clienţii neputincioşi, nu au cum să se protejeze şi în cele din urmă se conformează acceptând regulile impuse de vânzător, în condiţiile în care întro economie de piaţă autentică cumpărătorul este cel care dictează preţul.

P.S. De-a lungul timpului am fost clientul multor bănci din SUA şi Uniunea Europeană. Acolo există o adevărată competiţie, respectiv fiecare instituție bancară încearcă să ofere cât mai multe beneficii clienţilor, iar taxele de administrare a contului sau întreţinerea a cardului sunt nesemnificative sau chiar lipsesc cu desăvârşire. La noi însă, posibil, toate instituţiile bancare sunt angrenate într-un interes de cartel, fapt pentru care trebuiesc monitorizate și sancționate de către instituțiile abilitate.

Fundaţia Polono-Americană pentru Libertate (Fondatorul programului) şi Fundația Educație pentru Democrație (Administratorul programului) anunţă  deschiderea concursului  pentru bursa “Lane Kirkland” pentru anul academic 2015/2016. Bursele sunt destinate candidaţilor din Ucraina, Belarus, Rusia, cât si celor din Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan și Republica Kîrghiză.

Programul este destinat tinerilor lideri cu studii superioare (diplomă de master), interesaţi de dezvoltarea democraţiei, economiei şi societăţii civile în ţara lor de origine cât şi în regiune.

Programul include 2 semestre de studii în instituţii de învăţământ superior din Polonia (Varșovia, Cracovia, Lublin, Poznan și Wroclaw) şi un stagiu de 2-4 săptămâni în instituţii de stat sau organizaţii private.

Domeniile de studiu sunt:

Economie şi Management; Administrare / Management (ex. business, ONG-uri, cultură, protecţia mediului ambiant şi asistenţă medicală); Administraţie Publică(locală şi centrală); Drept; Știinţe Sociale(psihologia socială, sociologie); Știinţe Politice şi Relaţii Internaţionale; Politici de dezvoltare şi Ajutor umanitar.

Persoane eligibile:

Bursa “Lane Kirkland” 2015/2016 se adresează persoanelor fizice care reprezintă următoarele grupe profesionale:

funcţionari publici, politicieni, experţi şi angajaţi în administrația publică, locală si centrală; antreprenori, manageri; lideri ai organizaţiilor nonguvernamentale, animatori din domeniul culturală şi civic; profesori universitari, cercetători; jurnalişti.

Formularul de aplicare poate fi accesat la adresa: www.kirkland.edu.pl. Formularul se completează on-line, apoi sistemul va genera un document de confirmare care se imprimă, semnează și trimite prin poștă, cu o fotografie a candidatului atașată, la adresa ul. Hoża 59 m. 1A, 00-681 Warsaw, Poland. Două scrisori de recomandare împreună cu copiile actelor de studii se trimt la adresa: kirkland@kirkland.edu.pl.

Termenul limită de aplicare și de transmitere a formularelor şi documentelor solicitate este – 1 martie 2015.

Procedura de selectare se va desfăşura în trei runde. Candidaţii acceptaţi pentru runda a III-a, vor fi invitaţi în perioada 14 -30 aprilie 2015 la interviu.

Rezultatele finale vor fi anunţate prin e-mail în luna iunie 2015.

În total, în anii 2000-2014 din Republica Moldova au participat 16 persoane.

Mai multe detalii despre program şi formularul de aplicare pot fi găsite pe site-ul: http://www.kirkland.edu.pl/

P.S. În anul academic 2014-2015, subsemnatul, sunt bursier al acestui program.

 

Last week, along with a group of colleagues from the Secretariat of the Parliament of the Moldovan, we found ourselves , Lithuania, in an exchange program. The program was organized by the International Republican Institute (IRI).

The agenda consisted of meetings with representatives of the Seim (Lithuanian Parliament) Speaker and Secretary of the Parliament, members of the Commission for Foreign Policy, representatives of all parliamentary parties, Member of Parliament assistants, as well NGO representatives. I learned a lot about Lithuania, in particular about political and economical issues during their European Integration, their achievements in different areas, and the problems they faced.

Lithuanian Parliament has 141 Members. Current legislature is composed of representatives of five political parties. Deputies hold as well portfolios of ministers. Each Member has three assistants. One with political responsibilities within the party to which it belongs the deputy. The other two are apolitical, having a continuing career no matter which party is leading the government.

The political life represents an advanced democracy. The largest opposition party is leading a “shadow government” that is criticizing the governance irregularities and is proposing alternative solutions at the same time. Surprisingly, many of their suggestions are accepted by the real government.

Lithuania’s economy has experienced a sustained growth , which can be mainly attributed to their ability of attracting European funds. Lithuania boasts the highest amount per capita in terms of European funds. To encourage companies to hire young professionals, some of them coming straight out of university, the government allocates to each company a certain amount of money, which covers the costs for preparing that employee, so that it reaches the level for being employed . Another success is the introduction of the Euro currency starting January 1st 2015.

Local administration currently it is not divided in districts, so the state budget is distributed to municipalities. By the year 2020 there are going to be some form of territorial administration of localities. Lithuania’s EU accession to the European Union was thundering. It joined the EU in 2004, and NATO the same year in 2004

Lithuania grants annually 0.8% of the state budget to the army. During July-December 2013, Lithuania has held for the first time the EU Council Presidency. At the end of this mandate with a strong support of Lithuania, Moldova has sealed an Association Agreement with the EU at the Vilnius Summit.

The largest ethnic minorities in Lithuania are Polish (8%) and Russian (7%). Ethnic minorities have TV channels (recently some Russian TV channels were banned because of misinformation about the situation in Ukraine) in their languages. In schools and universities Lithuanians knew how to protect and enforce their own language, in spite of a long russification process during the Soviet Union. For example, although the ethnic minorities schools courses are taught in their native language the baccalaureate exam is only held in Lithuanian language. According to Lithuanian laws it is forbidden to issue official documents in any other language than the official one, Lithuanian. On the streets, in shops, public transportation, and public space everything is written in Lithuanian. However, based on my knowledge, with even modest Russian language abilities, I have realized that Lithuanians, with the exception of the younger generation, speak Russian language well maybe even better than many Moldovans.

Although Lithuania  is situated in close proximity to the Russian Federation, having a common border, its foreign policy in relation to Russian Federation it is firm and free of intimidation, possibly because of the safety provided by NATO and the EU. There is only one concern in in their relations with the Russian Federation: the pipeline gas that crosses the country. This situation generates energy dependence on Russia.

Conclusions

We were brothers of suffering with Lithuanians. They do understand well the problems we are facing. The difference however is that they are moving forward in a galloping pace and at one point they will not understand us anymore. It is only our duty to learn from their experience and not only that, but to implement reforms that apply to us. To be tenacious, cold-blooded and hardworking at work, whatever it may be. Visits and exchanges are only useful when the experience gained is used at home, and does not turn out to be just simple trips.

Săptămâna trecută, împreună cu un grup de colegi din cadrul secretariatului Parlamentului Republicii Moldova ne-am aflat la Vilnius, Lituania în cadrul unui curs de schimb de practici. Evenimentul a fost organizat de către International Republican Institute (IRI).

Agenda a constat în întâlniri cu reprezentanţii Seim-ului (Parlamentului Lituanian) Preşedintele Parlamentului, Secretarul Parlamentului, membri ai Comisiei Politică Externă, reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare precum şi cu asistenţii deputaţilor şi cu mai mulţi ONG-işti. Am aflat multe informaţii noi despre Lituania, în special privind viaţa politică, economică, parcursul lor european, succesul obţinut în diferite domenii, precum şi despre problemele cu care se confruntă.

Parlamentului Lituanian are 141 de deputaţi (legislatura actuală este compusă din reprezentanţii a 5 partide politice) iar deputaţii deţin şi portofolii de miniştri. Fiecare deputat are 3 asistenţi, dintre care unul cu atribuţii politice în cadrul partidului din care face parte deputatul. Ceilalţi doi sunt apolitici având o carieră continuă indiferent de partidul care se află la guvernare.

Viaţa politică reprezintă o democraţie clasică avansată, astfel ca cel mai mare partid din opoziţie conduce un „Guvern din umbră” care critică neregulile comise de guvernare şi propune în acelaşi timp soluţii de alternativă. În mod surprinzător, multe dintre sugestiile lor sunt acceptate de guvernare.

Economia Lituaniei este într-o creştere continuă, asta datorându-se în primul rând fondurilor europene atrase. Lituania se poate mândri cu cel mai mare cuantum pe cap de locuitor în ceea ce priveşte fondurile europene. Pentru a încuraja companiile să angajeze tineri specialişti, unii venind chiar de pe băncile facultăţii, guvernul alocă fiecărei companii o anumită sumă de bani care reprezintă costurile necesare pentru pregătirea acelui angajat, astfel încât acesta să ajungă să devină eficient. Un alt succes îl reprezintă introducerea, de la 1 ianuarie 2015, a monedei comunitare Euro.

Administraţia locală: în prezent nu există nici un raion (judeţ, comitat sau district), prin urmare bugetul de stat este distribuit către municipii. Abia în 2020 urmează să fie create nişte forme de administrare teritorială a localităţilor.

Parcursul Lituanii şi aderarea la UE a fost unul fulminant, aceasta intrând în comunitatea europeană în 2004, tot atunci aderând la NATO. Lituania acordă anual 0,8 % din bugetul ţării către armată. În perioada iulie-decembrie 2013, Lituania a deţinut pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. La finalul acestui mandat şi cu o fermă susţinere a acestei ţări, Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu UE în cadrul Summitului de la Vilnius.

Minorităţile etnice cele mai mari din Lituania sunt polonezii (8%) şi ruşii (7%). Deşi au canale de televiziune (recent au fost interzise câteva posturi ruseşti care dezinformează în legătura cu situaţia din Ucraina) locală în aceste limbi. În şcoli şi universităţi lituanienii au ştiut să îşi protejeze şi să-şi impună propria limbă, după îndelunga rusificare din perioada sovietică. De exemplu, deşi în şcolile minorităţilor cursurile sunt predate în limbile lor, examenul de bacalaureat se susţine doar în limba lituaniană. Prin lege este interzisă eliberarea documentelor tipizate în altă limbă decât în cea oficială, lituaniana. Pe străzi, în magazine, în transportul public şi spaţiul public totul este scris în limba lituaniană. Cu toate acestea, bazându-mă chiar pe cunoştinţele mele modeste de limbă rusă, am realizat că lituanienii, cu excepţia generaţiei tinere vorbesc o rusă excelentă, poate chiar mai bună decât mulţi dintre cetăţenii Republicii Moldova.

Deşi se află în imediată vecinătate cu Federaţia Rusă, având graniţă comună, politica externă în relaţia cu această ţară este una fermă şi lipsită de intimidări, posibil şi datorită siguranţei pe care o oferă NATO şi UE. Există doar o singură preocupare în relaţia cu Federaţia Rusă, respectiv conducta de gaz care traversează teritoriul ţării. Situaţia aceasta generează dependenţa energetică faţă de Rusia.

Concluzii: Am fost fraţi de suferinţă cu lituanienii, ei ne înţeleg bine problemele cu care ne confruntăm. Diferenţa însă este că aceştia avansează galopant şi s-ar putea ca la un moment dat să nu ne mai înţeleagă. Este de datoria noastră să învăţăm din experienţa lor şi nu doar atât, ci să şi implementăm reformele care se aplică şi la noi. Să fim dârzi, cu sânge rece şi mai harnici la locul de muncă, oricare ar fi acesta. Vizitele şi schimburile de experienţă sunt utile doar atunci când experienţa acumulată acolo este utilizată şi acasă, adică nu se rezumă doar la o simplă plimbare.

Despre cum proprietarii de posturi TV din Republica Moldova aduc jurnalişti din România însă interzic difuzarea emisiunilor autentice româneşti din cauza unor drepturi de autor.

În ultimii ani tot mai mulţi jurnalişti de renume din România trec Prutul, lucru bun zic eu, precum şi o bună parte din telespectatori. Acum nu o să mă/vă întreb dacă aceştia vin din considerente “patriotice”, sau doar din considerente financiare, oferte generoase.

Faptul că ei sunt buni jurnalişti la Bucureşti nu înseamnă că ei vor avea rezultate notabile şi la Chişinău, însă cu siguranţă aduc un suflu nou, iar experienţa lor este foarte necesară pentru colegii lor de breaslă de aici. M-am obişnut să îi văd ca adevăraţi titani la televiziunile de la Bucureşti, incisivi şi duri în special cu politicienii, însă atunci când ajung la Chisinau parcă nu mai sunt la fel. Posibil această se datorează faptului că nu cunosc specificul basarabeanului şi realităţile de aici, nu ştiu cum să îi abordeze, sau înclin să cred chiar că comportamentul lor frumos cu invitaţii show-urilor este bazat pe faptul că nu doresc să îşi supere invitaţii sau şefii lor, care sunt şi proprietarii televiziurilor, creându-le un disconfort prin întrebări dificile.

În acelaşi timp, deşi numărul jurnaliştilor de peste Prut prezenţi la Chişinău creşte, numărul emisiunilor TV produse în studiourile de la Bucureşti scade, şi asta în condiţiile în care TVR-ul a revenit în grila de programe din Republica Moldova. TVR-ul retransmite de fapt un mix de programe “special dedicate” realităţilor din Republica Moldova, un fel de TVRi astfel încât cei din Republica Moldova află prea puţin despre ce se întâmplă în România. PRO TV-ul are o gamă complexă de emisiuni şi programe, având cea mai mare audienţă nu doar în România ci şi în Republica Moldova.

Însă din 2009 au apărut multe televiziuni şi la Chişinău. “Moldova acum ai televiziune!” era sloganul unei dintre ele. Iar pentru că televiunile au nevoie de audienţă şi asta nu se obţine oricum, oamenii deştepţi care le patronează s-au pus pe treabă. Astfel au început să producă emisiuni similare celor din România, au adus jurnalişti de acolo  şi s-au gândit cum să le interzică pe cele din România aici pentru a nu le face concurenţă. Prime şi Canal 3 sunt campionii “rachetului TV”. Aceste televiziuni au cumpărat drepturile exclusive de retransmitere pe teritoriul Republicii Moldova a meciurilor de fotbal din competiţiile internaţionale și au organizat “Moldova are talent”. Desigur calitatea celei din urmă a fost de un nivel foarte scăzut. Juriu slab iar prezentatorii nefireşti. Cu toate acestea moldovenii au fost obligaţi să urmărească acest show TV, fiindu-le îngrădit dreptul de a urmări show-ul similar de la de PRO TV Bucureşti.

Da, e foarte bine că se fac şi la Chişinău astfel de show-uri şi programe, însă de ce să mi se îngrădească dreptul meu de a urmări show-urile din România, şi asta în condiţiile în care la el participă şi mulţi basarabeni, fiind organizate preselecţii şi la Chişinău. Ştiu că lupta pentru audienţă este dură, însă de ce să ghetoizezi lumea de aici şi să o fortezi să se uite doar la  show-urile Made in Moldova? Am impresia că s-a creat un nou zid pe Prut, de data aceasta nu din sârmă ghimpată ci de bruiaj mediatic. Nu voi ramâne surprins să văd anul viitor un show “MasterChef” Made in Moldova, care cu siguranţă va duce la interzicerea MasterChef-ului românesc.

Întorcându-mă în Chişinău, primul lucru pe care a trebuit să îl fac, a fost să îmi caut o cameră de închiriat. Partea proastă a fost că am nimerit exact la începutul anului şcolar atunci când Chişinăul este practic invadat de către studenţii şi elevii din provincie.

Bineînţeles că am început căutarea folosind mijloacele/motoarele de căutare deja clasice acestui spaţiu: ziarul Makler şi site-ul www.999.md. Mare mi-a fost mirarea atunci când practic aproape 90 % din anunţuri erau făcute de către aşa zişi “brokeri imobiliari” sau “Agenţii imobiliare” cum le place lor să se autointituleze, voi explica mai jos cum funcţionează toată afacerea aceasta.

Anunţurile postate de către aceşti meseriaşi în Makler sunt scurte şi conţin un număr de telefon şi preţul, fără alte detalii, pentru că în acest ziar publicitar se achită pentru fiecare caracter. Cele postate pe www.999.md sunt puţin mai detaliate conţinând şi adresa. Atunci când pui mâna pe telefon şi suni eşti întrebat de “zona care te interesează pentru ca ei au mai multe oferte şi că cel mai bine ar fi să mergi direct la ei la birou”. Cunoşteam şmecheria şi le comunicam că nu sunt interesat de serviciile lor, întrebam totuşi cum se numeşte firma iar răspunsul oferit de ei era: “nu vă putem comunica pentru că este confidenţial!”.

După o săptămână de căutări şi reuşind să dau doar peste aceşti agenţi am decis să merg totuşi în vizită la ei. Sunt localizaţi în perimetrul centrului oraşului, în clădiri cunoscute, de exemplu Centru de moda de pe Ştefan cel Mare nr. 182. Dacă nu ţi-ar comunica adresa la telefon nu ai reuşi să dai de ei pentru că lipseşte orice ce indicator iar pe uşa biroului este trecut doar programul de lucru pe o foaie A4, care foarte uşor poate fi schimbata cu un alt anunţ.

Ce oferă şi cât te costă.

În primul rând vor un comision de 250 de lei, copia buletinului şi să semnezi un contract de prestări servicii, nu am reuşit să văd ce conţine pentru că dat fiind faptul că am refuzat să semnez nu mi s-a permis să îl citesc, ei ar oferi în schimb sprijin în căutarea spaţiului dorit. Însă ca businessul să fie moldovenesc 100 % până la urmă ei nu îţi oferă decât un număr de telefon şi o adresă. Ei nu au poze cu apartamentele, nu le-au văzut niciodată şi nici nu te însoţesc atunci când mergi să vezi oferta propusă. Şi atunci de ce se mai numesc “agenţii imobiliare”?!

Se pare că aceşti agenţi au acces la colegii lor de la Makler, iar atunci când o persoană fizică achită pentru un anunţ în acest ziar informaţiile sunt imediat transmise către agenţii, care cu promptitudine de invidiat le publică pe www.999.md. Altfel nu îmi explic cum se face că atunci când apare ziarul aproape toate anunţurile nu mai sunt valabile.

Agenţii depun un efort uriaş totuşi, fiecare dintre ei este dotat cu 2 sau 3 radio telefoane si telefoane mobile, şi este de invidiat rapiditatea cu care reuşesc să răspundă la atâtea apeluri telefonice simultan.

Mă întreb la câte milioane ar putea fi evaluat acest business? De ce nu se autosesizează cei de la FISC şi Garda financiară precum şi cine stă în spatele acestui business, ar fi o întrebarea mult prea complicată.

P.S. Am tot amânat postarea acestui articol în încercarea de a obţine careva date statistice de Agenţiile specilizate, dat fiind faptul că nu am obţinut niciun răspuns am decis să îl public.