Figuri de stil. Epitetul
Cuvântul epitet (fr. épithète, lat. eptihetum, gr.epitheton - cuvânt adăugat) desemnează o figură de stil care constă în alăturarea unui cuvânt calificativ lângă altul, în scop estetic. Sau, cu altă definiţie, epitetele sunt cuvinte care exprimă însuşiri deosebite ale unui obiect sau ale unei acţiuni, aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia cititorului.În funcţie de partea de vorbire pe care o determină există:
- epitete ale substantivului:
- Ziua era mohorâtă, dar la lumina dulce a mestecenilor îmi plăcea să stau şi să privesc dezastrul Suhei. (G. Bogza, Privelişti şi sentimente);
- epitete ale verbului:
- Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi.(Mihai Eminescu, Scrisoarea III);
- Iar pădurea lin suspină... (Mihai Eminescu, Călin, file din poveste).
- după cuvântul determinat:
- Umplu aerul văratic de mireasmă şi răcoare... (M. Eminescu, Călin, file din poveste);
- Ieşi Zamfira-n mers isteţ / Frumoasă ca un gândrăzleţ, / Cu trupu-nalt, cu părul creţ, / Cu pas uşor.(G. Coşbuc, Nunta Zamfirei);
- înaintea cuvântului determinat:
- Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită. (V. Alecsandri, Sfârşit de toamnă);
- Lin viorile răsună... (M. Eminescu, Călin, file din poveste).
- ... şi părinţii şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi... (I. Creangă,Amintiri din copilărie);
- Atâta obidă se abătu asupra lui, încât sub pleoapele închiseînchipuirea-i dădu buzna. (I. Teodoreanu, La Medeleni).
Ca să fie şi mai clar, compară următoarele serii:
- îmbinări de cuvinte care conţin epitete: întunecimea magică a pădurii, somn lin, glas tânguios, şoapte dulci, tei sfânt;
- îmbinări de cuvinte care NU conţin epitete: măr roşu, hol îngust, curte dreptunghiulară etc.
Sursa
2013-01-15 17:44:00