Mai mult de o saptamana nu ma lasa sentimentul ca pe mine m-au mintit. Sau nu. M-au minciunit. Asa spuneam cand eram copil. M-au minciunit ca pe o pustoaica de 5 ani care trebuie convinsa sa doarma dupa pranz.
Ani la rand m-au dus cu bombonica ca daca nu fumez nu voi face cancer la plamani.
Ani la rand mi-au dictat ce sa-mi pun in farfurie. Mai multa verdeata. Si 2 litri de apa pura zilnic. Si neaparat ceai verde. De dorit direct din China, cu 10 euro suta de grame.
Ani la rand m-au facut sa ma simt vinovata de aceea ca nu fac destula miscare. Si o voi sfarsi-o obeza. Cu o inima naufragiata in grasime.
Ani la rand m-au bombardat cu texte, invataturi, citate despre cum trebuie sa visez, sa fac planuri pe termen scurt, mediu si lung, cum sa esuez, ca mai apoi sa ma inalt, cum sa cred, cum sa simt, cum sa iubesc si ce sa iubesc.
Ani la rand mi-au spus ca eu sunt ceea ce vreau sa fiu. Ca viata mea e viata pe care singura mi-o fac.
Ani la rand au incercat sa ma convinga de puterea autosugestiei, a gandurilor pozitive, a disciplinei spirituale si a linistii interioare.
***
Cica daca le ai pe toate astea, daca urmezi toate aceste cai, invataturi, sfaturi, nimic nu te ia. Si traiesti pana la 100 de ani. Si ramai cu mintea lucida si cordul neted.
Intr-o dupa amiaza de sfarsit de decembrie, care nu prevestea nimic extraordinar, am inteles ca am fost minciunita. Si ca nimic nu e in puterea mea. Si ca oamenii mor. Nu la 100 de ani. Cu mult, mult mai devreme. Oameni care au baut 2 litri de apa si care au adunat in ei tot pozitivismul din lumea asta.
***
Eu m-am dezis de planuri. Eu demult am uitat notiunea de “pacat”. Eu nu mai beau 2 litri de apa pe zi. Si se inatmpla sa mai fumez. Sa nu fac sport. Sa mananc totul in afara de verdeata. Sa nu fiu optimista si sa-mi pierd linistea pentru o noapte. De aceea ca nimic nu depinde de mine. In afara de momentul asta exact.
Filed under: Revolte
