Apoi, cum toate lucrurile frumoase îmi dirijează gânduirle, în mod inevitabil, spre amintirea mamei, am căutat cântecul din filmul Oh uj eta Nastia, un film pe care l-am urmărit ca vrăjită, alături de mama. Și mama îmi tot spunea că aveam aceeași imaginație uimitoare, aceeași capacitate de a mă transporta într-o lume a poveștilor mele și de a o „integra” în realitate, ca și eroina filmului. Unele asemănări între mine și eroină erau, în mod evident (pornind de la cele superficiale (coafură, șorțul „îmbogățit” de mâna mamei cu datelă, gulerașul croșetat și apretat, în primii ani de școală de mama, iar mai apoi de mine), dragostea pentru dans (gimnastica artistică - în cazul eroinei), pentru povești și alte „minuni”...), deși în rolul Nastei s-ar fi potrivit și mai bine fratele meu, care spunea minciunele mai cu talent decât mine... :) Nu-mi dădeam seama că, astfel, mama îmi impunea un exercițiu de analiză a unei opere de cinema - sigur, un exercițiu pe măsura înțelegerii mele. Era un film despre individualitatea copilului (în film, o fetiță cam de vrsta mea - Nastia), amenințată de a fi suprimată până la banalizare/vulgarizare de ipocrizia și de rigiditatea sistemului de învățământ din fosta URSS Desigur, într-o manieră „soft”, fără accentele definitive, dar cine avea capacitatea de a „citi” mesajul, le punea cu ușurință - și mama avea grijă să mă învețe să văd într-un film mai mult decât o consecutivitate de imagini...