Iubirea trăiește, unde s-a născut. Caut-o dară, unde ai pierdut-o... Marcu și Ana au avut copilaria plină unul de celălalt. Cele mai frumoase povești de dragoste încep în copilărie, cînd prea multă minte încă nu încurcă să fii și să simți autentic.
Joacă. Pozne. Mere și dulciuri împărțite. Săniuș. Hoinărit prin Jdojină. Cireșe furate. Alergat prin ploaie. Tăvălit prin frunze: sunt un fel de fotografii îngălbenite, într-un singur exemplar, cu cea mai frumoasă vârstă trăită cîndva împreună.
***Ana demult e maritată, are doi copii, casă mare, unica în sat pardosită cu piatră de Cosăuți; 150 și doi cai în garaj și ocol. Soțul mai întâi aducea bani de la Moscova, apoi din Germania, apoi iarăși de la Moscova. Se văd numai de sărbători, se aud numai la telefon, așa că se împacă bine.
Marcu este un bărbat dintre cei pe care-i suficient să-l vezi o singură dată, întâmplător, ca să-l memorizezi pentru toată viața. Dar nu-i și n-a fost însurat. Când i se face dor de-o coapsă caldă, plătește curve scumpe în hoteluri fițoase și timp de-o noapte trece în revistă toată kamasutra. Apoi se reconectează la formula și la ritmul său de viață: muncă, drumuri, oameni, bani. Naiba să-i ia de bani! Cu dânsa nu s-a însurat tot din cauza banilor. Când a vrut, nu-i avea deloc, când a agonisit, i se păreau puțini, când a avut destui, ea deja purta un inel subțire pe mâna stângă și un kilogram de viață sub inimă.
Așa și trăiește ferm convins că ELE sunt rele. Te trădează, când te aștepți mai puțin. Te înșeală. Te mint. Te scurg de bani. Te folosesc.
Istoria lor poate nici n-ar fi existat, dacă nu era gardul. Gardul dintre casele lor, c-o ștachetă într-un singur cui, prin care a și crescut cărărușa dintre inimile lor. Umblau la aceeași grădiniță, apoi au învățat în aceeași clasă. Ana foarte bine. Marcu ca băieții. Ea avea de gând să devină medic, fără bani și sprijin, nu din principiu, ci pentru că nu-i avea, așa că nu-i rămânea decît să învețe foarte bine. El visa să trăiască bine, să nu bea ca taică-său, nici să împrumute vreodată bani ca dânsul. Ana era o copilă sfioasă, o umbră gri după spatele lui ocrotitor. Marcu, un pericol sălbatic, de care se agățau toate privirile femeiești.După absolvirea școlii Ana a dat la Facultatea de Medicină. N-a trecut concursul. Nici în al doilea an. În al treilea nu și-a mai încercat norocul, a dus actele la Colegiul de Medicină din Raion.Marcu a plecat la Capitală. Unii ziceau că la studii. Alții că la muncă. Gurile rele că s-a legat cu bandiții, că face pozne deloc creștinești. De prins nu l-au prins. Nici încis n-a stat.
Când să-l uite sătenii a revenit neașteptat de Blajini, direct la cimitir, cu o sticlă de vin italian și pască cu stafide, să-l pomenească pe taică-său, cu care n-a vrut să semene.Ana încă învăța la Colegiu. Către acel moment își schimbase blana de șoricel sur pe un aer special de domnișoară cochetă. Marcu băgase de seamă schimbarea, aerul și faptul că ea încă era domnișoară. S-au ciugulit două săptămâni încheiate, au stârnit motive de atenție, de bârfe, de invidie și admirație. Ar fi trebuit să se însoare atunci, dar s-a dus.A revenit peste jumătate de an, la Sfântul Andrei și i-a furat poarta lui Ion Ciocanu. Lumea a înțeles ce avea de înțeles: că Ion Ciocanu are fată de măritat și că Marcu al lui Vasile Prisăcaru, a venit să i-o ceară de mireasă. Sărmanu Ion a căutat două zile poarta. Când a găsit-o, Marcu plecase din sat, fără să-i ceară nimic.Ion Ciocanu s-a retras în beci pe jumătate de zi, să se gândeasă pentru dânsul și pentru fata lui, de-acum mare. A ieșit cu tot sângele în cap și s-a pus luntre și punte: ”Ori te măriți, Dumnezeii măti, ori... Mare școală n-ai făcut... Cine știe dacă ți-ai mai gasi de lucru... Măcar să te văd aranjată la casa ta, să nu mai râdă satu!”
Așa că după Crăciun Ana a și astupat gura căscată a satului. S-a măritat cu Petrică. Nu că l-ar fi ascultat pe taică-său, ci că-și dădea și ea seama ce se întâmpla cu Marcu, cu iubirea lor și cu așteptările ei.În acel an Marcu n-a venit de Blajini, nici de Sfântul Andrei, i-o fi spus cineva de măritișul Anei. N-a venit nici peste un an, nici peste doi. Și-o fi deschis cont anonim în rețea să-i urmărească afisările și pozele. Nu mă încumet să afirm. Dar peste șase ani i-a văzut cineva parcată mașina cu numere străine în ograda părinților, taman lângă casa lui Petrică.
Bărbații la anii și la starea lui se distrează cu puștoaice de doi metri, siliconate și tuningate, de la care și scaunul miroase a Dior, dar el continuă să se gândească la capătul acesta de lume și să revină la ea ca la un monument în care și-a depozitat iubirea și cele mai senine amintiri.
***
Marcu scoate din sarai o taburetă cu vopseaua roasă. Aprinde un Parlament, proptește tabureta în mijlocul prispei si se uită cum Ana înșiră două ligheane de hăinuțe, mărimea trei ani-fetiță și cinci ani-băiețel. De peste două grădini înzăpezite se vede clar că are degetele strocojii de frig. Dar zâmbeste fericită: că are ce înșira pe sârmă, că are cu ce-și hrăni copiii, că nu-s răciți și se joacă voioși. Cu un ochi urmărește cum lipesc copiii la omul de zăpadă. Și el urmărește cu amândoi...
Simte că-i vibrează pestelca, scoate abătută telefonul și aude gâfâit cunoscut:
- Nu-i poarta!- ... știu.- Da unde-i? Știi?- Nu.
Se uită la norii de fum de pe prispă. La taburetă și cojoc. Pune ultima pereche de ștrampi pe funie, se apleacă să strângă ligeanele. Cojocul se ridică.
Săniuța plină cu copiii ei gălăgioși o ia la vale spre prispă, adună viteză. Cât aruncă Ana ligeanele, s-o rupă din loc după chiotele de bucurie, săniuța trece printre ștachetele rupte, gata să se facă țăndări de primul obstacol. Cojocul sare de pe prispă și se rostogolește de-a valma cu săniuță și copii. Râd toți trei de parcă anume acesta era scopul șotiei... să se facă una cu nămețul.
Ana aleargă cu o mie de gânduri în cap. Ridică și scutură de zăpadă cele două bucurii poznașe și spune, ca toată femeia blocată de necaz, cea mai nepotrivită frază:
- Lasă poarta în pace.
Marcu urmărește cum se mișcă ochii ei verzi ca două mărgele în boluri umede. Și spune ca tot bărbatul căruia nu-i pasă de necazul femeii:
- Ce-aș vrea și eu să am un fiu, să-mi semene... Să vrea să-mi semene...
Ana întoarce sania. Își cheamă copiii acasă. După ce trece de ștachetele rupte șoptește numai pentru sine : ”Îți seamănă, nu-ți face griji...”