timpTimpul a devenit în zilele noastre o resursă din ce în cea ce în mai rară şi, tocmai de aceea, preţioasă. Şi timpul tău, şi al publicului costă, aşa că fii cumpătat când cheltuieşti acest capital, şi respectă întotdeauna intervalul alocat discursului tău. Fii, deci, punctual, şi nu depăşi timpul convenit. E ca o tranzacţie, în care termenii înţelegerii au fost stabiliţi deja. Dacă publicul este pregătit să investească, să spunem, o oră în speech-ul tău, nu profita de bunăvoinţa acestuia şi nu creşte “preţul” discursului, întinzându-te la vorbă peste acest interval. Anticii foloseau o clepsidră (care, apropo, funcţionează cu  apă, nu cu nisip, cum am ajuns să credem cei mai mulţi, spunându-i clepsidră nisiparniţei) şi, în momentul în care ultima picătură de apă se scurgea din vasul superior în cel de la bază, vorbitorul trebuia să-şi încheie discursul.

Dale Carnegie citează şi el exemplul unui  trib din Africa, unde cel care ia cuvântul poate vorbi doar atât timp cât este în stare să stea într-un picior, iar atunci când degetul mare de la piciorul ridicat atinge pământul, înseamnă că a terminat. În parlamentele zilelor noastre, discursurile sunt şi ele limitate, vorbitorii fiind nevoiţi să “împrumute” minute de la alţii dacă vor să susţină un discurs mai lung. De cele mai multe ori, însă, nu te vei afla într-o astfel de situaţie, să poţi “împrumuta” timp de la altcineva, aşa că învaţă să te descurci pe cont propriu, cu timpul de care dispui. Respectă timpul alocat şi vei demonstra că-ţi respecţi publicul, iar asta îţi va atrage  şi ţie respectul acestuia!

sursa:http://tricks4publicspeaking.blogspot.com