Valeriu Drăgălin

Notificarea unei operațiuni de concentrare economică reprezintă o etapă importantă și decisivă în procesul de preluare a controlului asupra unei întreprinderi, ori nenotificarea acesteia  aduce sancționarea părții ce avea această obligație, iar lipsa autorizării pentru punerea în aplicare a unei operațiuni de concentrare economică poate avea ca efect nu doar sancționarea întreprinderii dar și desfacerea concentrării dacă aceasta este declarată incompatibilă cu mediul concurențial.

Notificarea unei operațiuni de concentrare economică urmează să se realizeze până la punerea în aplicare a acesteia, reieșind din prevederile art.22 alin.2 din Legea concurenței prin punerea în aplicare a unei concentrări economice „se înțelege, după caz, încheierea acordului, anunțarea ofertei publice sau preluarea pachetului de control”. Această prevedere este completată de prevederile specifice din Regulamentul privind concentrările economice.. În anumite situații oferindu-se o derogare de la regula enunțată anterior.  Aceasta însă nu împiedică ca părțile să încheie înainte un antecontract sau un contract cu clauză suspensivă cât și să deruleze negocierile cu privire la operațiunea de concentrare economică.

Conform prevederilor Legii concurenței și Regulamentului privind concentrările economice părțile care au obligația să notifice Consiliul Concurenței cu privire la realizarea unei operațiuni de concentrare economică sunt acea persoană sau persoane care preiau controlul asupra unei alte întreprindere sau întreprinderi sau asupra unor părți ai unei întreprinderi.

Acele concentrări economice care se realizează prin fuziunea a două sau mai multor întreprinderi trebuie notificate împreună de către părţile la fuziune, iar cele care se realizează prin preluarea controlului în comun, trebuie notificate împreună de către persoanele sau întreprinderile care dobândesc controlul în comun.

Stabilirea exactă a părților care au obligația să notifice operațiune de concentrare economică este foarte importantă ori anume acestea ulterior vor avea obligația să notifice să achite taxa de examinare și poartă răspundere în cazul nenotificării concentrărilor economice.

Până la depunerea notificării părțile urmează să achite taxa de examinare a notificării unei concentrări economice, care se calculează din cuantumul cifrei de afaceri realizat în anul anterior operațiunii de către întreprinderile implicate în operațiunea de concentrare economică.

Taxa de examinare a concentrării economice, potrivit art.27 din Lege, se stabileşte în mărime de 0,1% din cifra totală de afaceri realizată cumulat pe teritoriul Republicii Moldova de către întreprinderile implicate în concentrarea economică şi se calculează pe baza cifrei totale de afaceri realizate în anul anterior notificării operaţiunii de concentrare economică şi nu poate depăşi 75000 lei. Aceasta urmează a fi achitată de către partea căreia îi revine obligația de notificare.

Conform art. 125 din Regulamentul privind concentrările economice următoarele categorii de concentrări economice urmează a fi notificate prin intermediul formularului simplificat de notificare a unei concentrări economice:

1) două sau mai multe întreprinderi preiau controlul în comun asupra unei societăţi, cu condiţia ca societatea în comun să nu desfăşoare activităţi actuale sau potenţiale sau aceste activităţi să nu fie semnificative pe teritoriul Republicii Moldova. Aceste cazuri au loc atunci când:

a) cifra totală de afaceri1 a societăţii în comun şi/sau cifra totală de afaceri a activităţilor transferate nu depăşeşte echivalentul a 10 milioane lei pe teritoriul Republicii Moldova;

şi

b) valoarea totală a activelor transferate societăţii în comun nu depăşeşte echivalentul a 10 milioane lei pe teritoriul Republicii Moldova;

2) două sau mai multe întreprinderi fuzionează ori una sau mai multe întreprinderi dobândesc controlul unic sau controlul în comun al unei alte întreprinderi, cu condiţia ca nici una dintre părţile implicate în concentrare să nu desfăşoare activităţi comerciale pe aceeaşi piaţă a produsului şi geografică relevantă sau pe o piaţă a produsului situată în amonte sau în aval faţă de o piaţă a produsului pe care este activă oricare altă parte implicată în concentrare economică;

3) două sau mai multe întreprinderi fuzionează ori una sau mai multe întreprinderi dobândesc controlul unic sau controlul în comun al unei alte întreprinderi şi:

a) două sau mai multe părţi la concentrare desfăşoară activităţi comerciale pe aceeaşi piaţă a produsului şi geografică (relaţii orizontale), cu condiţia ca segmentul de piaţă combinat al acestora să fie mai mic de 15%; sau b) una sau mai multe părţi la concentrare desfăşoară activităţi comerciale pe o piaţă a produsului aflată în amonte sau în aval faţă de o piaţă a produsului pe care este activă oricare altă parte la concentrare (relaţii verticale), cu condiţia ca niciuna dintre cotele lor de piaţă individuale sau combinate să nu depăşească 25%;

4) una dintre părţi urmează să dobândească controlul unic asupra unei întreprinderi la care deţine deja controlul în comun.[1]

Toate celelalte operațiuni de concentrare economică urmează a fi notificate conform formularului complet de notificare a unei concentrări economice, procedura de evaluare a concentrării economice, autorizarea acestora și asumarea angajamentelor de către întreprinderi urmează a fi tratată în capitolul următor.

Din nefericire practica Consiliului Concurenței din Republica Moldova nu cunoaște exemple în care să fi fost depus formularul simplificat de notificare a unei concentrări economice, acest lucru se datorează în mare parte faptului că Consiliul Concurenței cere întreprinderilor să depună doar formularul complet de notificare a unei concentrări economice, consider că o astfel de abordare a Consiliului este una greșită și în defavoarea intereselor întreprinderilor și a mediului concurențial. 

 

Acest articol reprezintă o abordare generală asupra notificării unei concentrări economice, mai multe detalii urmând a fi elucidate în alte articole. 

 

Programul „Prima Casă” este unul demult așteptat și dorit de către tineri, într-un final acesta a apărut și recent a fost publicat în Monitorul Oficial Regulamentul programului. În acest context mi-am permis să arunc o privire asupra Regulamentului, portalului oficial al programului, a aparițiilor publice și desigur a Legii nr.293 din 21.12.2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat Prima Casă.

Programul „Prima casă” a fost mediatizat excesiv de mult și în media s-a creat impresia că programul va rezolva toate problemele tinerilor, nu neapărat ce ține de accesul la locuințe, dar unii ziceau prin el că se vor crea și oportunități pentru tineri (poate din această cauză a fost ales ODIMM ca organizație responsabilă de implementarea lui) și că tinerii nu vor mai părăsi țara. Să vedem dacă la prima vedere programul își merită toată atenția acordată:

Pe acest LINK puteți accesa infograficul cu avantajele și dezavantajele programului.

Deoarece programul se prezintă ca fiind unul bun voi începe cu prezentarea aspectelor pozitive ale acestuia:

Piața Imobiliară – Principalii beneficiari ai programului nu sunt neapărat tinerii și tinerele familii, dar piața imobiliară per ansamblu, afectată pe deplin de criza economică, apoi de criza bancară, de migrație etc. Urmează să fim realiști și să recunoaștem că va beneficia doar piața imobiliară de pe teritoriul municipiului Chișinău. Programul „Prima Casă” inclusiv datorită mediatizării excesive va face ca procurarea unui imobil să fie din nou atractivă (sau cel puțin un pic mai atractivă decât este acum) și aceasta nu neapărat prin beneficiile pe care le prezintă programul.

Avansul inițial – Acesta urmează să fie de doar 10% din valoarea totală a locuinței (indicată în contract), din perspectiva dată acesta este un avantaj important față de criteriile de acordare a creditelor ipotecare obișnuite unde beneficiarul ar urma să dispună de 25-30% din suma locuinței pe care urmează să o procure. În acest sens cumpărarea unei locuințe devine accesibilă inclusiv pentru cei care la etapa inițială nu dispun de suficiente resurse financiare.

Siguranța Băncilor – Pe parcursul ultimei perioade bănicile comerciale din Republica Moldova au fost afectate de nenumărate credite neperformante, din nefericre aceasta a condus inclusiv la eventuala dispariție a băncilor în care acționar era statul. Reieșind din specificul programului băncile comerciale sunt protejate de riscurile unui credit neperformant (care practic sunt preluate de către stat).

Locuințele – art. 5 din Regulament prevede criteriile de identificare a unei locuințe ca fiind pasibilă de a fi achiziționată prin intermediul programului, apreciez faptul că această locuință urmează a fi deja finisată și nu există careva criterii care să determine achiziționarea unui anumit tip de locuință sau de la anumiți dezvoltatori imobiliari.

Din avantajele programului pe care le-am identificat cam aici se încheie lista, deisgur posibil că mi-a scăpat câte ceva. Ca urmare a analizei, în special a Regulamentului, aș dori să atrag atenția la următoarele aspecte, pe care eu le consider a fi negative:

Vârsta beneficiarilor programului – Un program destinat tinerilor nu ține cont de prevederile Legii cu privire la Tineret, în care găsim, la art.2, următoarele definiții „tânăr/ă – persoană cu vârstă cuprinsă între 14 și 35 de ani” și „”familie tânără – cuplu, format prin căsătorie, în care unul dintre soţi nu a atins vârsta de 35 de ani; familie cu copii formată dintr-un singur părinte de până la 35 de ani”. La o primă vedere lărgirea numărului beneficiarilor ar fi un aspect pozitiv, dar urmează să atragem atenția că interesele unei persoane de 25 de ani diferă de cele ale unei persoane de 45, plus atrag atenția că nu există nici o motivație de ce s-a ales anume 45 de ani, de ce nu 40,  37, 55 sau 60. În opinia mea selectarea intervalului de vârstă pentru beneficiari are doar un caracter populist.

Dobânda – Cel mai important aspect al unui credit imobiliar este reprezentat de dobândă. În cadrul programului „Prima Casă” dobânda este de 9.03% , ceea ce nu diferă substanțial de dobânzile deja existente pe piață. Pentru a demonstra acest lucru este suficient să utilizăm calculatorul unei bănci comerciale pentru un credit ipotecar obișnuit (eu am utilizat pe cel de la Moldinconbank) și cel al programului (făcut într-un mod destul de amatoresc urmează să recunosc), pentru aceeași valoare a creditului plata lunară este practic la același indicator, în condițiile în care calculatorul nu include și comisionul unic de acordare a creditului (art. 38 din Regulament). În alte state principalul avantaj al programelor similare rezultă anume din acest aspect, anume de aceea ele sunt atractive pentru tineri și există un număr important de persoane beneficiare a programului.

ODIMM – Din vagi considerente s-a considerat că Organizația Pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii este cea mai competentă pentru implementarea programului, nu s-a luat în considerație misiunea organizației, cine sunt beneficiarii acesteia și desigur care este rolul organizației defapt. Consider că era necesar ca pentru un astfel de program (despre care se trâmbițează luni de zile) era necesar să fie creată o entitate specializată care să gestioneze programul.

50 milioane de lei – La etapa actuală s-a creat un fond de garantare de 50 milioane de lei. La televizor s-a trâmbițat că deja sunt 10 000 de doritori, s-a asumat că rata creditelor neperformante va fi de 5%, la aceste date ar fi necesar cel puțin 250 milioane de lei pentru fondul de garantare. No more words to say – nici statul nu crede în succesul anunțat al programului.

Reglementările pentru program – Analiza Legii nr. 293 și a Regulamentului a creat concluzia că lansarea programului dat a fost una extrem de grăbită. În primul rând perioada scurtă dintre intrarea în vigoare a legii și a regulamentului în care era ireal să se facă un studiu complex care să determine necesitățile programului. În al doilea rând, calitatea reglementărilor (inclusiv greșelile în documentul final) – pe care fiecare din noi poate să le admire. Deși fiecare din noi are oportunitatea să se bucure personal de minunăția Legii și a Regulamentului o să atrag atenție la următoarele aspecte: (i) În primul rând art.6 alin. (4) și alin (5) care permit persoanelor să abuzeze de acest program (dacă el va fi totuși benefic) și să permită să acceseze programul persoane care în mod normal nu corespund profilului beneficiarului programului și (ii) Capitolul IV din Regulament, întreg capitolul is a total mess, iar modul în care sunt făcute reglementările permit mai multe scheme de fraudare a programului, în care statul va trebui să achite acest fraude (cam după modelul BEM ș.a, doar că aici statul va acoperi imediat pierderile băncilor). Cu o analiză juridică mai specifică a Regulamentului, probabil, voi reveni în perioada apropiată.

OPINIE  (concluzie): Ca urmare a analizei efectuate consider că programul „Prima Casă” în forma sa actuală nu merită mediatizarea primită și este utilizat doar în scop populist, modul în care a fost dezvoltat acesta a permis apariția mai multor lacune (care vor fi și mai evidente la implementarea programului). Consider că în forma actuală programul nu va fi nici- succes și nici- eșec, el va fi nicicum pentru că a fost creat și dezvoltat după principiul dat.

Voi ce părere aveți despre acest program?

Programul „Prima Casă” este unul demult așteptat și dorit de către tineri, într-un final acesta a apărut și recent a fost publicat în Monitorul Oficial Regulamentul programului. În acest context mi-am permis să arunc o privire asupra Regulamentului, portalului oficial al programului, a aparițiilor publice și desigur a Legii nr.293 din 21.12.2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat Prima Casă.

Programul „Prima casă” a fost mediatizat excesiv de mult și în media s-a creat impresia că programul va rezolva toate problemele tinerilor, nu neapărat ce ține de accesul la locuințe, dar unii ziceau prin el că se vor crea și oportunități pentru tineri (poate din această cauză a fost ales ODIMM ca organizație responsabilă de implementarea lui) și că tinerii nu vor mai părăsi țara. Să vedem dacă la prima vedere programul își merită toată atenția acordată:

Pe acest LINK puteți accesa varianta extinsă a analizei programului.

Voi ce părere aveți despre acest program?

Preluarea controlului este un element primordial pentru stabilirea existenței unei concentrări economice. Termenul de „control” este unul foarte larg, iar preluarea controlului este aplicabilă tuturor variațiilor concentrărilor economice, indiferent dacă este vorba de preluarea de acțiuni sau a unei cote din capitalul social, preluarea de active sau exercitarea unei influențe decisive ca urmare a dependenței economice dintre întreprinderi. Toate acestea reprezintă modalități prin care se poate obține controlul asupra unor întreprinderi sau părți ale acestora.

Cea mai comună modalitate de preluare a controlului este reprezentată de achiziționarea acțiunilor sau a cotelor din capitalul social al unei întreprinderi, uneori obținerea controlului nu este condiționată doar de valoarea acțiunilor sau a cotei din capitalul social, ori chiar și achiziționarea unei cote de sub 50% dar care ar oferi anumite drepturi suplimentare titularului (de obicei drepturi negative) ar permite acestuia să exercite controlul asupra întreprinderii, de obicei în comun, dar în situații excepționale pot exista cazuri când titularul unei cote mai mici de 50% să exercite controlul unic asupra întreprinderii.

Preluarea controlului asupra activelor, fondului de comerț, a vadului comercial, inclusiv transferul bazei de clienți, sau a unor bunuri de proprietate intelectuală de exemplu mărcile, sau drepturile de autor, la fel ar putea fi considerate ca operațiuni de concentrare economică, dacă acestea ar putea fi tratate ca fiind entități distincte și generează desinestătător o cifră de afaceri. Într-o astfel de situație la calculul cifrei de afacere se va lua în calcul doar cifra realizată de activul preluat și nu de întreprinderea căreia îi aparținuse activul până la concentrarea economică.

Preluarea controlului poate avea loc printr-o varietate de contracte și drepturi accesorii pe care le dobândește partea achizitorie, inclusiv prin contracte de locațiune, franciză, de licență etc.

Din practica Consiliului Concurenței în Republica Moldova există câteva concentrări economice în care preluarea controlului nu a avut loc nemijlocit asupra întreprinderii ci asupra unei părți ai acesteia, care a generat în mod independent o cifră de afacere suficientă pentru a întruni pragurile prevăzute de Legea concurenței.

Astfel controlul ar putea fi preluat printr-un contract de locațiune, în acest sens este relevantă practica Consiliului Concurenței din Republica Moldova.  Un exemplu în acest sens ar fi preluarea spațiilor comerciale a „Super-Victoria” SRL și „Agro-Victoria” SRL de către „Linella” SRL sau preluarea controlului asupra spațiilor comerciale a Riga Supermarket de către „Alimer Comerț” SRL (Family Market) în aceste decizii Plenul Consiliului Concurenței a stabilit că partea achizitoare a dobândit dreptul de folosință asupra activelor unor întreprinderi, care generau cifră de afaceri desinestător. Tot în aceleași decizii a fost stabilit că controlul a fost dobândit prin intermediul contractelor, care oferă un drept de folosință asupra activelor întreprinderii pe o durată îndelungată de timp. Totuși deciziile PCC nu au menționat un element foarte important al tranzacțilori și anume că prin aceasta, partea achizitoare a dobândit și vadul comercial al întreprinderii, ori cifra de afacere este generată în primul rând de acesta.

În același timp, o concentrare economică poate avea loc și atunci când preluarea controlului asupra unui spațiu nu se face direct de la întreprinderea care a activat în acela spațiu. De exemplu A a dat în locațiune un spațiu lui B, pentru ca mai apoi să dea acest spațiu în locațne lui C, anume în acest caz evidențiem preluarea controlului asupra vadului comercial al întreprinderii ori anume acesta generează o cifră de afacere. Într-o astfel de situație operațiunea de concentrare economică se consideră a fi între B și C și aceasta are loc chiar dacă nu există un astfel de scop din partea întreprinderilor implicate.

În general se consideră că un simplu contract de locațiune sau franciză nu este suficient pentru a considera a că a fost preluat controlul și există o concentrare economică. În acest caz este necesar ca contractele să conțină anumite clauze suplimentare sau speciale cu privire la durată, anumite drepturi și obligații sau comportamentul întreprinderii pe piață.  În cazul unui contract de franciză, francizorul poate obține o influență decisivă asupra franchisee-ului, îi poate controla activitatea economică și cel mai des se creează o situație de dependență economică între întreprinderi. Calificarea unei astfel de operațiuni ca fiind o concentrare economică depinde de drepturile ce îi revin francizorului în materie de stabilire a prețurilor, alegere a furnizorului, clauzele de ne-concurență. Un alt factor important este cauzat de percepția consumatorului, ori în viziunea acestuia el ar putea să nu facă diferența dintre francizor și franchisee iar aceștia pentru el să reprezinte aceeași întreprindere.

În situația descrisă mai sus am putea considera ca fiind o concentrare economică, operațiunea prin care o stație de alimentare cu combustibil preia o franciză de la altă stație de alimentare cu combustibil, contractul stabilește furnizorul combustibilului cât și modul în care se afișează prețurile de către aceasta. În același timp pentru consumator ambele stații de alimentare cu combustibil îi vor crea percepția că acestea sunt aceeași întreprindere.

 

Cel mai important element al unei operațiuni de concentrare economică rămâne a fi preluarea controlului, ori în foarte multe tranzacții prin care se preia o parte din capitalul social, sau din acțiuni, chiar dacă se referă la mai puțin de 50% din capitalul social ar putea avea ca efect preluarea controlului asupra întreprinderii, sau în comun, sau prin prisma anumitor drepturi care îi revin părții achizit oare.  Până la analiza conceptului de „preluare a controlului” urmează să fie stabilit ce preuspune însăși termenul de „control”.

Din punct de vedere legal definiția controlului poate fi întâlnită la art. 4 din Legea concurenței:

control – posibilitate de a exercita o influenţă decisivă asupra unei întreprinderi, care decurge din drepturi, din contracte sau din orice alte mijloace, separat sau combinate, ţinînd seama de circumstanţele de drept şi de fapt relevante, în special din:

a) dreptul de proprietate sau de folosinţă integrală ori parţială asupra activelor unei întreprinderi; b) drepturi sau contracte care conferă o influenţă decisivă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor de conducere ale unei întreprinderi.

    Controlul este dobîndit de persoane sau întreprinderi care sînt titulare ale drepturilor ori beneficiare ale drepturilor în baza contractelor în cauză sau care, deşi nu sînt titulare ale acestor drepturi sau beneficiare ale drepturilor în baza acestor contracte, au puterea de a exercita drepturile care decurg din acestea;

Menționăm că în definiția legală termenul „dobândit” ar urma să fie înlocuit cu termenul „exercitat”, reișind din faptul că persoanele deja sunt  titulare a anumitor drepturi.

Termenul de control are o legătură importantă cu termenul de „influență decisivă”, ori acesta decurge din drepturi, contracte sau alte mijloace care separat sau cumulativ permit unei întreprinderi să exercite o influență decisivă asupra alteia.

Influența decisivă reprezintă posibilitatea persoanei să influențe în mod pozitiv activitatea întreprinderii (prin a declanșa anumite activități) sau în mod negativ (prin blocarea desfășurării anumitor activități).

Controlul poate fi exercitat direct, atunci când persoana fizică sau juridică nemijlocit preia controlul și își exercită fără intermediari atribuțiile sale. Sau poate fi indirect, prin intermediul unei întreprinderi intermediare, în situația dată persoana controlează două întreprinderi.

Principalele forme ale controlului sunt controlul unic ( influență decisivă pozitivă) și controlul în comun (influență decisivă negativă), acesta se distinge prin prerogativele care îi revin părții ce deține controlul cât și prin modul în care aceasta poate acționa.

Controlul unic poate fi exercitat în bază juridică sau de fapt. În mod obișnuit acesta este obținut prin achiziționarea a peste 50% din acțiuni sau capitalul social al întreprinderii, în anumite situații controlul unic poate fi deținut și de către un asociat minoritar, de exemplu în cazul în care la Adunarea Generală a asociaților acesta este capabil să formeze desinestătător o majoritate, în acesta caz urmându-se a se șine cont de modul în care a avut loc votul la alte Adunări Generale.

În practica Republicii Moldova nu există un precedent în care să se fi stabilit că un asociat minoritar să dețină un control unic asupra întreprinderii, în practica europeană însă există mai multe astfel de cazuri. Astfel în cauza Electrabel/Campagnie Nationale du Rhone , Comisia a stabilit că Electrabel deținea controlul unic inclusiv prin faptul că a fost asigurată la Adunarea generală o majoritate de facto a întreprinderii deși nu îi reveneau peste 50% din acțiuni.

Controlul în comun apare atunci când două sau mai multe întreprinderi au posibilitatea de a exercita influență decisivă asupra unei și aceleași întreprinderi. Acesta rezultă în primul rând din prerogativele negative pe care le au întreprinderile, de exemplu dreptul de a respinge anumite decizii strategice. Controlul în comun poate fi obținut în mod natural, fiind un control în comun de fapt sau poate fi instituit în mod juridic.

Cea mai simplă metodă a controlului în comun este atunci când la 2 asociați le revine câte 50% din capitalul social al unei întreprinderi, astfel aceștia nu își pot realiza desinestătător prerogativele pozitive de control și nu pot acționa independent dar aceștia pot resping anumite decizii strategice dacă nu se ajunge la un acord între cei doi asociați astfel beneficiind de un control negativ asupra întreprinderii.

Controlul în comun instituit în mod juridic se poate realiza prin contract sau prin statutul întreprinderii. De obicei acesta se manifestă prin existența anumitor drepturi de protecție pentru acționarii/asociații minoritari și se echivalează cu anumite drepturi de veto care le revin acestora și prin care pot bloca anumite decizii. Este necesar ca drepturile de veto ce le revin acționarilor minoritari să se refere la anumite decizii strategice din cadrul întreprinderii: numirea organelor de conducere, schimbarea statutului, dezvoltarea strategică a organizației etc.

 

Mai multe aspecte cu privire la concentrările economice și elemente specifice ale acestei tematici sunt elucidate în alte articole publicate pe prezentul blog.

Litigiile de muncă reprezintă anumite divergenţe care au apărut între salariat și angajator în legătură cu încheierea, executarea sau desfacerea contractului individual de muncă. Cel mai des acestea sunt soluționate de instanța de judecată fără ca să fie necesară o cere prealabilă adresată de către salariat către angajator. La etapa actuală, legislaţia națională din domeniul muncii prevede o singură situaţie în care o parte a litigiului de muncă urmează să respecte procedura extrajudiciară de soluţionare a litigiilor individuale de muncă: în cazul recuperării prejudiciului material şi/sau moral cauzat de angajator.

Art. 332 din Codul Muncii al Republicii Moldova prevede modul de examinare a litigiilor privind repararea prejudiciului material şi a celui moral, de aici rezultă că cererea scrisă a salariatului privind repararea prejudiciului material şi a celui moral se prezintă angajatorului care este obligat să înregistreze cererea respectivă, s-o examineze şi să emită ordinul corespunzător în termen de 10 zile calendaristice din ziua înregistrării acesteia, aducându-l la cunoştinţă salariatului sub semnătură.

Instanţele de judecată vor ţine cont de faptul că înainte de depunerea cererii de chemare în judecată pentru soluţionarea litigiului de muncă cu privire la recuperarea prejudiciului cauzat de angajator, salariatul va trebui să respecte procedura de soluţionare prealabilă a litigiului. Dacă cererea a fost depusă fără soluţionarea prealabilă, pe cale extrajudiciară, instanţa o va scoate de pe rol prin încheiere susceptibilă de recurs în baza art. 267 lit.a) CPC al RM, în care se va indica necesitatea soluţionării prealabile a litigiului.

Potrivit art. 332 CM al RM, cererea salariatului despre repararea prejudiciului material şi/sau moral se prezintă angajatorului, care este obligat s-o examineze în termen de 10 zile cu emiterea respectivă a ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii). Dacă salariatul nu este de acord cu rezultatul examinării cererii de recuperare a prejudiciului sau dacă ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) nu a fost emis în termenul prevăzut de 10 zile, salariatul este în drept să se adreseze în

instanţa de judecată pentru soluţionarea litigiului.

În cazul în care obiectul acţiunii este complex, fiind format din mai multe capete de cerere,

printre care şi repararea prejudiciului ca un capăt de cerere subsecvent, acţiunea se va soluţiona direct în instanţă, în acest caz respectarea procedurii prealabile de soluţionare a litigiului nu este necesară.

 

Autor: Bobeica Dorin

Controlul concentrărilor economice se prezintă a fi unul dintre cele mai controversate instrumente de protecție a mediului concurențial. Spre deosebire de practicile anticoncurențiale sau acțiunile de concurență neloială, concentrările economice nu reprezintă o încălcare în sine, iar controlul acelor concentrări economice, care întrunesc anumite criterii special prevăzute de legislația concurențială se prezintă a fi un mecanism de prevenire a potențialelor distorsionări a mediului concurențial

De la intrarea în vigoare a Legii Concurenței și a Regulamentului privind concentrările economice, Consiliul Concurenței a autorizat mai multe operațiuni de concentrare economică ce și-au lăsat amprenta asupra piețelor relevante în limita cărora activează întreprinderile implicate cât și asupra economiei naționale la general. Printre aceste operațiuni de concentrare economică putem atrage atenția la preluarea controlului asupra „Sun Comunications” de către „Orange”, preluarea controlului asupra „Alina Electronics” de către „Bomba”, sau concentrarea economică declarată incompatibilă de către Plenul Consiliului Concurenței dintre „Anesto-Tur” și „Scavolin”, decizie care a fost ulterior menținută de către instanță. În total în ultimii 4 ani, de la intrarea în vigoare a Regulamentului privind concentrările economice au avut loc peste 40 de concentrări economice, din nefericire majoritatea deciziilor Consiliului Concurenței nu se referă doar la autorizarea operațiunii de concentrare economică ci și la sancționarea întreprinderii care avea obligația să notifice operațiune ca urmare a nenotificării concentrării economice.

Din punct de vedere legal definiția concentrărilor economice se regăsește în art.4 al Legii concurenței, astfel definiția oferită de legiuitorul nostru pentru concentrările economice sună în modul următor: „operaţiuni care au ca rezultat modificări de durată asupra controlului întreprinderilor implicate şi, prin urmare, asupra structurii pieţei”. Definiția oferită de către legiuitorul nostru urmează a fi tratată doar împreună cu celelalte reglementări  în materie de concentrări economice din Legea concurenței și din Regulamentul privind concentrările economice.

Reieșind din reglementările existente conchidem că o concentrare economică reprezintă „o operațiune sau mai multe operațiuni ce constau în preluarea controlului asupra unei sau mai multe întreprinderi, preluarea de active, preluarea fondului de comerț, a drepturilor și obligațiilor unei întreprinderi, exercitarea unei influențe decisive asupra activității întreprinderii, inclusiv nou create, sau  instituirii unor relații de dependență economică ”.  În orice caz pentru ca o operațiune de concentrare economică să cadă sub incidența legii și să fie supusă controlului din partea Consiliului Concurenței este necesar ca aceasta să întrunească condițiile de prag, prevăzute la art. 22 alin.(1) și să nu nimerească sub incidența art.21.

Din definiția expusă putem desprinde următoarele modalități prin care se poate manifesta o concentrare economică:

– Fuziune, ambele forme ale fuziunii reglementate prin art. 73 din Codul Civil al Republicii Moldova, în cazul în care întrunesc condițiile de prag, urmează a fi considerate operațiuni de concentrare economică

– Preluarea controlului, care are loc prin achiziționarea cotelor din capitalul social sau al acțiunilor întreprinderii, aceasta poate fi exercit de o singură persoană sau în comun, astfel nu mereu este necesar ca partea care a achiziționat să preia peste 50% din capitalul social pentru a deține controlul. Împreună cu fuziunile reprezintă cel mai des întâlnită formă a unei operațiuni de concentrare economică.

– Preluarea de active, în acest caz urmează ca activele preluate să genereze desinestătător cifra de afacere necesară pentru întrunirea condițiilor de prag.

– Preluarea vadului comercial și a fondului de comerț, această formă a unei operațiuni de concentrare economică se prezintă a fi cel mai greu de identificat și de evaluat de către o autoritate de concurență, la fel ca în cazul preluării de active este necesar ca cifra de afacere să fie generate anume de aceste elemente.

– Instituirea unor relații de dependență economică. Aceasta urmează a fi tratată ca o varietate a preluării controlului și se realizează prin contracte sau alte procedee juridice ce îi oferă unei sau mai multor întreprinderi posibilitatea să exercite controlul asupra activității altei întreprinderi.

– Crearea de către două sau mai multe întreprinderi a unei entități noi/societăți în comun (Joint Venture). Urmează a fi considerată ca fiind o operațiune de concentrare economică inclusiv situația în care întreprinderile își unesc forțele pentru a crea o nouă persoană juridică, urmează să fie notificată inclusiv acea operațiune de concentrare economică în care întreprinderile  nu sunt concurente pe aceeași piață și nici nu participă pe piețe adiacente fiind efecte de conglomerat.

În limba engleză este mai des utilizat termenul de „economic mergers”  care s-ar traduce mot a mot ca fuziuni economice. În cazul de față menționăm că prin termenul de fuziuni în materia concurenței urmează să se înțeleagă o gamă mult mai variată de tranzacții și operațiuni care va oferi unei părți posibilitatea exercitării unei influențe decisive în cadrul unei întreprinderi.

Mai multe aspecte cu privire la concentrările economice și elemente specifice ale acestei tematici sunt elucidate în alte articole publicate pe prezentul blog.