DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Idei într-un Dialog
Budacul în "ardeleneşte" este târnăcop, dacă bine mai ţin minte terminologia satului în care am crescut până pe la 12 anişori. Îl foloseşti când vrei să sapi adânc într-un teren dificil. Alexandru Budac, însă, să mă ierte, nu ştiu cine e, iară el, fireşte, nu cred să fi auzit de mine. Dar eu i-am citit cu plăcere replicile limpezi, date lui Alex. Leo Şerban (oh, my mother calls me Leo, so can you) în cuprinsul numărului 4 (43)/aprilie 2008 al neoconservatoarei reviste ID. De fapt, în acel voit dialog, doar dl. Budac a spus ceva, dl. Leo înjurând în termeni elevaţi şi afirmând multe fără acoperire şi fără a catadicsi să-şi depăşească pentrucăaşacredeu-ul, întocmai unui plod răsfăţat, caragialesc, din belle epoque. De pildă, spune că el nu consideră că embrionul uman de 4 luni este o fiinţă... Şi că moartea unui copil este mai puţin tragică decât cea a unui adult (!). Spun şi eu că nu contează ce spune el, ci ce spun fiziologia, biologia, bunul simţ, dacă nu vreţi morala creştină. Eu am acum mari îndoieli, după asemenea grozăvii, şi că A.L.Ş. ar fi o fiinţă umană, dar... Să-l trecem pe el cu vederea.Alexandru Budac se referă la un moment dat, ca din întâmplare, la tema mea predilectă din ultimele trei luni, să zicem: excesul de conceptualizare, falsificarea prin canonizare, prin punerea de sine în valoare pe spezele unei cărţi, ale unei celebrităţi, ale unei teme generoase. Cu toţii procedăm aşa, mai mult sau mai puţin, când ne aşternem la scris (mai ales cei care scriu pentru "mase largi", nu ca noi, bloggerii ocazionali). Mulţi avem tendinţa să abandonăm generozitatea subiectului în favoarea admirării buricului propriu, a veleităţilor noastre lingvistico-vocabulariceşti, a rafturilor de cărţi citite. Ne profesionalizăm lectura, ne pierdem treptat inocenţa în faţa paginii proaspăt întoarse. Gândim lucrarea schematic, o radiografiem din scurt, o încadrăm cât ai clipi, pentru că mereu ea ne pare a semăna cu ceva ce am mai citit, chiar şi când nu e taman aşa. Degrabă o aducem la ce ştim noi, în loc să ne lăsăm pătrunşi de ea, aduşi de ea acolo unde îşi propusese.Suferim astăzi de pe urma unui exces de conceptualizare care ne-a estropiat plăcerea de a fi simpli cititori pasionaţi de literatură ori spectatori entuziaşti în sala de cinematograf. Când deschidem o carte ori ne instalăm în faţa ecranului se poate descifra o reală istovire a gândirii şi sensibilităţii în aceste obsesii pentru "teză", "mesaj", "concept", "metodă", "relevanţă socială", "agendă". Spun "istovire" deoarece este mult mai confortabil să aplici o schemă interpretativă gata făcută unei opere de artă decât să apreciezi acuitatea cognitivă a unui scriitor, o nouă formă de exuberanţă stilistică sau un travelling cum nu s-a mai văzut (...) Cu alte cuvinte, ne pasă mai mult de ceea ce avem noi de spus decât de ceea ce vine în întâmpinarea noastră.