Redescoperi? Îți permiți să privești trecutul necritic? Îți permiți să-i permiți trecutului să facă o incursiune în prezent pentru a-ți lăsa întrebări în viitor?Astăzi așa se face că am redescoperit, sau poate am descoperit doar, persoana femeii care s-a apropiat de mine într-o seară, când luam o gustare într-un local mult prea obișnuit. S-a apropiat atunci și mi-a zis ca-s foarte atrăgător și și-ar dori să merg cu ea. Am privit-o îndelung… e… o femeie, frumoasă, prinde… mă privește țintă deși pare complet pierdută în spațiu, dezorientată… Îi zic că-mi face plăcere propunerea ei, dar o să plec singur. Mă ridic și o las în muțime, având siguranța că va găsi ce-și dorește.
……………
Așa se face că astăzi eu intru în același local și privirea-mi o găsește… singură, la masa din colțul depărtat, privind aparent depărtarea. Azi, mă apropii eu de ea și o întreb dacă nu e împotrivă să mă așez. Mă privește cu aceiași ochi pierduți, puțin ingrijorați și acum observ că are fața obosită, deși ochii vii. O întreb de ce a vrut să merg cu ea atunci… nu știe… imi zice că nu ar fi putut pleca fără să-mi vorbească dar cuvintele au luat o întorsătură neașteptată.
Azi stăm să vorbim, nu mă grăbesc nicăieri… graba lasă viața pe alături să treacă… e fericit căsătorită, e afaceristă de succes, are sufletul pustiu, pentru că materialul n-a reușit să-l umple… încearcă să trăiescă cu vise străine, ca un vampir care nu poate trăi fără sânge străin, deși are ce oferi în schimb, e ca vinul copt, cu o aromă bogată a gândurilor, culoare intensă a emoțiilor, știe mult mai multe decât mi-aș fi putut imagina și… știe să intrige și aducă plăcerea interacțiunii verbale…
La un moment, în plin foc al cuvintelor, îmi prinde mâna în palmele-i și-mi zice: „Tu ești prea mult pentru o întâlnire întâmplătoare, n-aș putea să te cunosc, dar nu vreau și nu pot să grăbesc timpul… tu poți fi cunoscut doar îndelung, nu în fugă….” Mă privește preț de câteva clipe, se ridică și înainte de a se întoarce să plece: „Dacă e a mea plăcerea să te cunosc, o să te mai întâlnesc…”
A plecat… eu am ramas să-mi sorbesc ceaiul și să mă întreb de ce putem înțelege atât de greșit uneori… de ce preconcepțiile, fie personale fie sociale stau în calea privirii și nu ne permit a vedea realitatea și adevărul… cum se face că un strigăt de ajutor poate fi perceput ca o pornire indecentă? Poate ar trebui să ne mai scuturăm de praful vieților noastre în care nu încape dreptul la părere proprie, poate ar trebui să nu mai ascultăm de păreri generale și să ascultăm fiecare cuvânt în parte, atent, pentru a putea auzi gândul care a născut acel cuvânt adresat nouă!
Cât de des se întâmplă ca un strein nevoiaș moral să te roage să-i acorzi câteva minute din viața ta grăbită, oferindu-ți în schimb înțelepciune de negăsit în cărți? Poate o fi timpul să redefinim ințelegerea intențiilor?
