O perioada a fost plina de buimacie, dar de rezistenta stoica si incredere intr-un viitor minunat, aproape incredibil. Mergeam  printr-o mlastina pe care abia de reuseam sa ma mentin fara sa ma scufund prea mult. eram aproape fericit...

Intr-o zi insa, in valtoarea evenimentelor, sau poate pentru ca era prea intuneric afara sau in suflet am cazut rau de tot. O fi ramas o capcana de urs de la vreun vanator pe care l-a inghitit mlastina. Nemaipomenit, dar aveam un telefon la mine, chiar de prefer sa plec fara el. Te-am telefonat sa te rog sa ma ajuti sa ma eliberez... si mi-ai zis ca nu am cum, ca daca vreau sa am cel putin o sansa de a ramane in viata ar trebui sa tai, ca doar aveam cutit la mine. Imi pareau incredibile cuvintele, de parca as fi visat in vis sau as fi fost drogat cu ceva nemaincercat. Dar o sa doara.... "Da, o sa doara, dar nu ai incotro. Stiu ca nu ai anestezie, dar daca vrei sa mai vezi soarele..."

Uite asa ajutor la distanta - taie! Fara sa ma gandesc, infibg cutitul... doare... tare doare...

Multumesc dragul meu chirurg, care stii sa tai, la distanta, fara sa anunti, fara anestezie. Ca un chirurg neindemanatic si josnic, dar sigur de sine si exact in miscari.