... imagini capturate în libertatea unei lacrimi... Acum vreo 15 ani (Doamne, cât de mulți și cât de repede au trecut!), de ziua ei, îi făceam mamei un cadou la care ea nu se prea aștepta: improvizasem, din câteva burse adunate cu mare grijă, în ajunul vacanței de Crăciun, o scurtă călătorie la București. Am mers cu trenul, am obosit, am înghețat la vamă, dar am savurat fiecare minut al unei experiențe deosebite - deopotrivă veselă și tristă... Sigur, mi-ar fi plăcut să fi putut organiza, pentru mama, apoi și pentru ambii părinți, mai multe călătorii relaxante, în renumitele capitale din Occident, pline de flori și de opere de artă, dar mama era atât de încântată de ideea unei călătorii la București, în inima Țării pe care mereu a considerat-o Patrie, încât, lumina ochilor ei, bucuria pe care o radia în acele zile îmi încălzește sufletul și acum, azi, când mă pot bucura doar cu jumătate de inimă și plâng, generos, cu două, simultan... De la o vreme, melodiile vesele mi se par oarecum desuete, iar melodiile triste par să spună - toate! - povestea mamei mele...