Mama are o vorba tare buna: Maria il iubea pe Ion, Ion o iubea pe Ileana, da Ileana nu iubea pe nimeni.
Si desigur eu niciodata nu am inteles ce-i cu vorba asta si chiar daca si aveam momente de iluminare, niciodata nu eram de acord cu ea. De ce cineva iubeste pe cineva, iar cineva pe altcineva. Iar altcineva pe nimeni. De ce oamenii nu se pot iubi reciproc?
De ce cineva se casatoreste cu altcineva doar ca asa trebuie? De ce altcineva vine seara acasa la omul gresit, seara de seara vine, de 7 – 10 ani, si cand stau noaptea intinsi pe pat fiecare se gandeste cat de bine ar fi daca langa el ar fi acum X sau Y?
De ce pe mine mama intotdeauna ma intreaba “Da’ tu esti sigura ca X sau Y e in stare de o viata de familie decenta?” Nu, nu sunt sigura. Eu niciodata de nimic nu sunt sigura, nici chiar de cata sare trebuie de pus in mancare. Dar, asta nu insemna ca nu voi gati si nu voi manca.
De ce pe noi nimeni nu ne invata sa oferim sanse? Una, doua, trei. Atatea cate suntem in stare sa oferim. De ce pe noi nu ne-au invatat ca uneori trebuie sa astepti, sa crezi, sa-ti deschizi inima, sa nu-ti imaginezi ca iti este permis totul si sa intelegi ca si omul de alaturi are nevoie de timp si ca poate nici el nu stie cata sare sa puna in mancare. Ba, mai mult, el nici nu stie sa gateasca.
***
Seara de seara, luna de luna, an de an, noi mancam la o masa cu cineva, fara ca sa simtim gustul macarii. Seara de seara, luna de luna, an de an, noi nu mai stim de ce intram pe usa ceea. Apoi, ca sa ne linistim, ne aducem aminte de un copil, sau doi copii si ne spunem ca noi totusi avem dreptate atunci cand ne intoarcem acasa. Copiii nu trebuie sa sufere. Copiii, cea mai buna scuza.
Eu nu pot decat sa ma felicit. Copilul meu nu a fost niciodata o scuza. Copilul meu este copilul meu. Atat.
Filed under: Mix
