Ce faci atunci cand copilul iti aduce acasa numai note de 2,3,4? Nimic. Ii dai pace. Eu, cel putin, asta am decis. Si nu a fost usor. De aceaea ca asa am fost invatata. Trebuie sa inveti, sa fii responsabila, sa nu intarzii, sa faci ulcer la stomac, dar sa ai numai 9 si 10. Ca altfel e rusine. Fata de colegi, de invatatoare, de prieteni, de toata lumea. Si chiar daca intotdeauna am incercat sa merg impotriva acestei legi, undeva in interiorul meu un vierme ma rodea. Sa fii punctuala, sa fii responsabila, sa nu injuri, sa fii politicoasa, sa dai “Buna ziua”, sa oferi locul, sa taci, sa lasi de la tine, sa ceri voie, sa respecti regulile. Sa te faci mica daca trebuie ca celalalt sa se poata umfla. Sa nu te crezi mai deosebita, ca de astia ca tine sunt cu carul. Destepti, talentati, frumosi.
Si intr-o zi, Dumnezeu s-a gandit ca a venit timpul sa-mi dea o mica lectie. Sa vada pana unde va merge toata nebunia asta mea cu vesnic la timp, vesnic responsabila si curtenitoare. Si mi-a dat-o pe Ilinca. Niciodata la timp, fara cea mai mica idee despre ceea ce ar inseamna “responsabilitate”, fara pic de rusine fata de colegi, invatatoare, prieteni. Un om care traieste in cu totul alta dimensiune. Dimensiune pe care eu acum o descopar. Cu suspiciune, ce-i drept. Ca asa sunt eu. Tot ce e simplu si lipsit de complicatii, ma streseaza putin. De aceea ca cel mai mare inamic al meu este creierul meu. De aceea ca mama m-a invatat altfel. De aceea ca bunica m-a crecsut in frica de Dumnezeu. Si de ceea ca asa e. Na, asa. Si nu altfel. Copilul trebuie tinut din strans. Cicalit. Tras de urechi. Pus la punct.
Dar, de fapt, dragi parinti putin debusolati ca si mine, stiti voi oare ca notele si toata istoria asta cu responsabilitatea copilului pentru scoala ne trebuie doar noua? Cel putin, primii ani de scoala. Si asta n-o spun eu, ca nu sunt nici eu cea mai desteapta, ci o spun psihologii si tot soiul de pedopsihiatri. Si ei ne roaga, frumos de tot, sa ne calmam, sa-i lasam in pace pe sarmanii pusti care habar nu au ce vrem noi de la ei. Care nici prin cap sa le treaca ce e aia BAC, sau examene de admitere, sau viitor stralucit.
Si, in fine, ce este un viitor stralucit? Eu vrea ca Ilinca mea sa fie fericita. Foarte anti-pedagogic, eu stiu. Dar mie nu-mi pasa. Si daca nu vrea acum sa invete, sa nu invete. Sa faca ce-i place.
Filed under: Copii
