Sfârşitul celui de-al doilea mileniu după Hristos este pecetluit de evenimente care s-au ţinut lanţ şi de schimbări istorice fără precedent. Acestea au zdruncinat până şi societăţile care în mod tradiţional aveau un sentiment al certitudinii şi al suficienţei de sine. Nimeni nu poate să aprecieze dacă omul contemporan intră în dimensiunea istorică a mileniului al treilea cu o anume conştienţă de sine sau dacă evenimentele îl depăşesc într-o aşa măsură, încât îl încătuşează într-o evoluţie pe care nu pare să aibă putinţa de a o influenţa. În Răsărit şi în Apus își face simțită prezența un sentiment de aşteptare, în mare măsură şi de teamă, în faţa evenimentelor care urmează să vină. „Ne găseşte timpul nepregătiţi”, ar spune alexandrinul Kaváfis:

„În frică şi suspiciuni, cu mintea tulburată şi ochii îngroziţi, ne ostenim şi plănuim cum să facem”.
(more…)