Știi ce-am descoperit de când plecat am fost… am descoperit că oamenii când se îndrăgostesc nu înnebunesc… ei se transformă, sau mai bine - uită să fie zombați, uită să fie stingheriți de interdicțiile fals impuse sau cont să țină de "normalități". Privirea oamenilor îndrăgostiți e asemenea apei vii care nu poate decât să radieze viață, să fie invidiată de cei cu ochii stinși….oamenii îndrăgostiți caută să umple viața, să o îmbogățească pe cât posibil și imposibil, să o trăiască intens, aproape nebunește, găsind negăsite și descoperind nemaidescoperite…
Privirea oamenilor ce iubesc e duioasă, e limpede și pură ca apa glaciară, ușoară ca puful și dulce ca nectarul. Ochii ce iubesc nu caută, ei găsesc… fericirea… pe care o caută cei îndrăgostiți, în care nu mai cred cei dezamăgiți… sufletul ce iubește trăiește, privește și primește viața oricum o fi ea, nu se înspăimântă de sufletele stinse care încearcă sfredelitor și invidious să rupă o bucățică din ce nu pot avea. Sufletele ce iubesc au uitat ce-i euforia, pentru că au supraviețuit-o, pentru că au găsit liniștea…Ochii ce iubesc nu caută, ochii ce iubesc se regăsesc... în ochi care iubesc…
