Nu pot să mint: zilnic mă acostează oameni destui în stradă, la telefon, la facebook și la mail.
Unde m-aș duce dau de fani sau, pur și simplu, cititori.
De la săraci și pîn-la putrezi de bogați…
Miliardari chiar!
Dacă mă salută le răspund cu destulă mirare.
Dacă mi se destăinuie trebuie să fiu generos și să nu mă fac nevăzut.
Nu sunt factor de decizie, dar îmi permit, omenește, să-i ascult.
Sîmbătă, 6 octombrie 2012, la taraba unui albinar din strada Independenței, colț Cuza-Vodă, m-a salutat un nou necunoscut.
Cumpărase un borcan cu miere.
M-a întrebat dacă eu sunt Eu…
N-am găsit loc să m-ascund.
Atunci acesta mi-a mărturisit precum că a pornit o afacere în 2002, în ea sunt implicațe 7 persoane, inclusiv soția sa, alături de care muncește cinstit, ajutînd și statul, care, la rîndul lui, nu prea demonstrează că vrea să-l ajute.
Nu cu bani, ați înțeles greșit.
Necunoscutul meu mă convinge că, deși doar în 2011 a transferat 1 milion de lei impozite la stat, locuiește cu familionul în gazdă, însa nu -și poate permite luxul de a minți și chiar de a fura statul Republica Moldova.
“Și același lucru îl vreau și de la cei 3! Spune-le că-i rog frumos să nu fure!”-îmi spune la despărțire dl X, pe care n-am apucat nici măcar să-l întreb cum îl cheamă, c-a și traversat strada în grabă și s-a făcut dispărut.
Dacă citește cumva (și) aceste rînduri, vreau să-i spun că eu, în calitate de slugă fidelă, am ținut cont de vocea poporului meu, care mi-i suveran și nu aștept decît un …bust de la el.
E prea mult?
