———Medicului Ion Antohi————
În acea zi n-aveau cuvinte plopii
Și într-o oră plină de fior
Cu mîinile de cer Ion Antohi
M-a operat și nu i-a fost ușor.
———————————
În medicină e exact ca-n artă-
Mulți amatori, puțini specialiști
Și trebuie să bați din poartă-n poartă
Pînă vei da de profesioniști.
————————————–
La fel și eu trei ani avut-am parte
De amatorii medicinii mari,
Care, străini fiind de orice carte,
S-ar transforma mai lesne-n bișnițari.
—————————————
Ciudate vremi trăim pe gura gropii
Și ea ne îmblînzește zi de zi,
Dar cît mai fi-vor medici ca Antohi
În oameni bucuria n-o muri.
———————————–
Eu am avut susținere cerească
Să pot cunoaște-n veacul astei sorți
Un medic de cultură românească
Ce știe să redea speranța-n toți.
———————————-
El spune doamnei mele: „Săru’ mîna”,
El este bun ca un strămoș de rînd,
În ochii mei a reaprins lumina
Și Dumnezeu îl mîngîie pe gînd.
———————————
În ziua învierii necesare
Îmi face cunoștință-n timp restrîns
Cu medicul Vladimir Popa, care
Citindu-mi cartea-n hohote a plîns.
———————————–
Țăranii mei de astăzi sînt holopii
Orînduirii fără de sfîrșit,
Dar vin la Chișinău, la Ion Antohi,
Spitalul Clinic trebuie găsit.
————————————
De la etajul nouă jucăușa
De Moarte fuge iar fără ecou,
Cînd trece medicul ca un erou,
Surîsul lui senin deschide ușa
Și viața-n mine freamătă din nou.
————————————
Lumea din jur de tot săracă este,
N-are nici leafă, n-are nici cuvînt,
Dar ca-n minune încă mai trăiește
Fiindcă oameni ca Antohi sînt.
(Din volumul “Moartea în Premieră”, Chișinău, Pasărea Phoenix, 2001. Se publică pentru prima dată)
