O imagine a subsemnatului, conţinând date ale unor istorici, a ajuns într-o oarecare măsură să fie discutată, în sensul exactităţii numărului prezentat al persoanelor deportate şi ucise în timpul ocupaţiei sovietice a fostelor teritorii româneşti Basarabia şi Nordul Bucovinei.
La rândul meu, de ne-specialist, nu pot decât să constat lipsa unei unanimităţi în privinţa numărului dat.Şi nu doar între istoricii din diferite state (agresoare şi agresate), dar şi în cadrul intern al ţărilor respective.Deşi „deprinşi” de societatea de azi, ahtiată după teribil, să ne îngrozim doar de catastrofe cu număr mare de victime, afectându-ne prin urmare mai mult proporţiile decât esenţa tragediilor, „redevenim” umani atunci când nenorocirea ne afectează nemijlocit, pe noi sau pe cei apropiaţi, suferinţa fiind în acest caz de nedescris.Şi atunci, este gradul tragediei (şi a deportaţilor) determinat de proporţiile acesteia?Cu siguranţă nu! Din perspectiva individului.Abordările generalizatoare sunt apanajul statisticii.Or istoria nu este statistică.Nu azi, nu în Republica Moldova.Câţi moldoveni au fost deportaţi şi ucişi de autorităţile sovietice?E oare mai important numărul decât faptul în sine al deportărilor şi omuciderilor?Poate fi oare comemorarea victimelor condiţionată de un număr anume?Poate fi oare valoarea unei vieţi diminuată din cauza unui număr mai mic al totalităţii victimelor?Un monument în memoria victimelor trebuie să existe, chiar de ar fi fost vorba doar de un singur deportat, de un singur moldovean ucis pe nedrept!
Adevărul istoric începe cu „da, s-a întâmplat”. Restul urmează după.PS: Nu desconsider în niciun fel munca atâtor istorici dedicaţi acestei tragedii naţionale, însă regret că eforturile lor nu sunt folosite la educarea societăţii.Max Ciudin, 11 octombrie 2012, natiadinurma.wordpress.com