Îmi risc cu încăpăţânare reputaţia în materie de gender. “Ei” nu vor să creadă că mie realmente îmi pasă. Ceea de ce nu-mi pasă este de aşa-zisul genderizing the national policy documents. Acest genderizing e un diavol deghizat. Sub pretextul bunelor intenţii, se insistă asupra introducerii în documentele de politici a unor sintagme sterile de genul “inclusiv şi femei” ajungându-se la paragrafe ridicole cum ar fi: “…prin realizarea proiectelor de reabilitare a reţelelor de drumuri naţionale utilizând forţa de muncă locală, inclusiv şi femei.” Eu cred că femeilor nu le este nici cald, nici rece de la aşa gen de propoziţii mai ales că la achiziţiile publice participă de fapt agenţi economici a căror gen nu se prea împarte în bărbaţi/femei şi este mai degrabă neutru. Eu nu ştiu ce-şi imaginează activiştii de gen. Că lucrările de construcţii sunt un fel de recrutare la colţul străzii, când se face o coadă de muncitori înfometaţi, iar Tătuca Sam stă la margine de drum şi face listele? Trecând în ele muncitori, inclusiv şi muncitoare?
Nu ştiu… Frustrarea mea ţine de faptul că prin astfel de manifestări sterile, adevăratele probleme sunt marginalizate şi în cele din urmă date uitării.
Nu că ar fi o problemă uriaşă. Din fericire, Republica Moldova nu este Afganistan, unde se mai aruncă cu pietre în femeile care n-au dat ascultare soţilor; şi nici Africa de est, unde se practică obiceiul barbar al circumciziei la femei. Dar totuşi, există probleme reale care ţin de traficul femeilor, de obstacolele pe piaţa muncii a viitoarelor mămici, etc. Lucruri concrete şi tangibile pentru care încă mai trebuie identificate soluţii.
În domeniul mitologiilor naţionale se vehiculează vorba că femeile ar avea acces limitat la finanţare. Totodată, din domeniul lucrurilor concrete şi tangibile, aflu eu următoarea informaţie: femeile şi bărbaţii care ocupă poziţii manageriale văd diferit obstacolele în calea afacerilor. Manageriţelor le pasă într-o măsură mai mică de politică şi acces la finanţare (!), şi într-o măsură mai mare de tranzacţiile informale şi practicile de mituire. Eu văd în asta o logică destul de fină. Mai acuratiste din fire, femeile manageri ştiu să completeze o cerere de finanţare, preferă să lucreze la alb şi se blochează atunci când sunt nevoite să strecoare un plic pentru cine trebuie. Ca să nu mai pomenesc de faptul că femeile nu obişnuiesc să facă înţelegeri la saună, unde managerii-masculi sunt oameni de-ai casei.
Efectul, deloc surpinzător, al acestor cutume, este faptul că în poziţia de manageri sunt doar 20% femei. Şi cum poţi schimba această realitate? Introducând o cotă de 50 la sută pentru managerii-femei? Absurd. În mod evident, atunci când practicile neformale şi corupţia se vor diminua ca amploare, femeile vor avea cu un obstacol mai puţin pentru ca să devină manageri. Şi proporţia se va echilibra de la sine.
Acum că ştiţi, alegeţi şi vor armele mai bine, stimaţi activişti şi stimate activiste din domeniul genderului. Cu cine luptăm – cu bărbaţii? Cu literele din strategii? Sau cu practicile care împiedică femeile să vrea şi să obţină poziţii manageriale?