Vine la mine zilnic un strămoş,
Bate uşor, precum un musafir
Şi-mi face-acelaşi, ne-ncetat, reproş
Că mai permit să stea ca un cocoş
Guvernul construit pe-un cimitir.
———————————-
Magii îi întind cupe cu vecii,
Cocorii îi dau sacre crizanteme,
În plete ceru-i ninge iasomii
Şi fără vreun motiv, oricum, se teme.
————————————-
Şi la plecare, tainic, să mă mir,
Zburând peste nămeţii de uitare,
Strămoşu-mi spune iar, ca-ntr-un delir,
Despre-un guvern zidit pe-un cimitir,
Ce ne condamnă-n veci la-nsingurare.
