- Mama iese din cuhnie cu un mănunchi de lei rufoși. - Du-te fuga și ia două pâini, c-amuș închide butca.Butca sau încă nu-i deschisă sau de-amu-i închisă. Nu, ea are program matinal și seral, pauză de masă și o grămadă de pauze extra-program; pentru că vânzătoarea iese să dea apă la boboci, fân la cai, să întindă rufele și chiar să schimbe două vorbe cu cumătră-sa. Cum mama se orientează în timp numai după soare, uneori are ghinionul să rămână fără pâine. Soarele-i după nuc. O fi nouă-zece. De ce să mă dichisesc? La ora asta rar dacă vezi pe cineva la drum. Fug în ce mă prinde vremea.
După seama de nasuri vinete, mutre șifonate, oleacă nervoase, îngrămădite lângă ușa încuiată cu o goază de lăcată, deduc c-am nimerit în prima fază.
Oamenii beau, dar cum să te uiti cu ochi treji la realitatea asta? Totuși băutul e mai mult o scuză, pentru că și pe vremurile bune, în satul acesta la fel se bea. Lumea-i harnică, are vii bune, face vin mult și se mângîie iarna întreagă cu ghiurghiuliul, până sug și cepurile butoaielor. Altă întreținere n-au.
Mă uit la șiragul de nerăbdători, sprijiniți de peretele alb. Fiecare caută un punct al său de ochit, să-mi evite privirea. - Bună ziua. Gloata dezacordată îngână o mornăială greu de înțeles. Adica îmi răspunde la binețe.Îmbrăcați parcă de-o culoare. Un fost negru spălăcit, pătat, uns, rostogolit prin colb și buruian.
În rândul monocrom deslușesc un șorț albastru cu floricele albe. Cum n-am observat-o deodată? La cât de scundă îmi părea când eram copilă, acum pare chiar mai mărunțică. Mai slabă. Mai gârbovită.
Ninuța a lucrat o viață la bibliotecă. Cred că-i unica bibliotecară, din câte am cunoscut eu, care n-avea alergie la citit cărți, nici la cititori. A citit toate cărțile din biblioteca sătească. Toate putrau semnul atenției ei – o linie subțire de creion simplu sub gânduri frumoase. Desprinsă prin felul de a fi și vise de locul unde adus-o pe pământ Dumnezeu. Sau special adusă aici drept dovadă că-i cu putință să fii altfel în raiul viticulturii.
Pe cap are o basma sinilie. Mătincă din cauza băsmălii n-am cunoscut-o. Altădată nu-și acoperea capul nici iarna. Splendoarea de de gâță brună, mai des o purta împrăștiată în bucle neastâmpărate pe tot spatele.
***- Mamă, am văzut-o pe Ninuța. E tot singură?
- Singură, mamă. Și mai singură. Au pensionat-o. A schimbat cititul pe două capre, o poiată de găini și doi câini fideli.
- Nici eu un văzusem cu cine s-ar fi potrivit în rândul cela.
- Care rând?
- Zic și eu. N-avea cum să se mărite ea în satul acesta. Care bărbat merge la bibliotecă pe nemâncate, iaca la butcă, da…
