MĂŞTI LA CHIŞINĂU, CĂTUŞE LA MOSCOVA
Pagini de jurnal
29.XII.1985
Acum două ore, secretariatul USM „a complotat” din nou contra mea. Ar trebui să am emoţii, şoc-negru, dar… cine ar avea, dacă ştie că replica i-o dă un manechin? Conştient că acolo, şi mai sus, sunt uitate legităţile onestităţii, adevărului, dominante fiind egoismul, spaima şi ludicul… nesimţirii, birocratismul. Nu-mi rămâne decât să mă afund şi mai mult în lumea onestităţii şi a marii literaturi dintotdeauna. Bine îmbrăcaţii, „puşii” la punct sunt, totuşi, azi şi aici, nişte borfaşi, pecingini pe trupul contemporaneităţii. Să fie sănătoşi, ca să-şi vadă descompunerea, falimentul!
30.XII.1985
În condiţiile obtuzităţilor şi agresivităţii mascate gen Dublu-B, cel mai important e să-ţi păstrezi integritatea umană, să nu-ţi uiţi scopul, să nu-ţi trădezi vocaţia. Este limpede faptul că dânşii sunt mai slabi ca noi. Nu are rost să pierzi timpul, căutând căi şi mijloace de răzbunare: cel mai bine o va face viaţa. Perpetua ta revanşă e ceea ce acumulezi cu inteligenţă, ceea ce scrii cu har şi de marcă ce depăşeşte provincialismul laureaţilor de orice speţă de prin Puţinteii noştri. Animalismul e tot mai evident, lor le vine tot mai dificil să-l mascheze. Instinctul calicismului, falsa iluzie a potenţei ce-i face să creadă că sunt ceea ce sunt: liliputani, marionete, bube umblătoare printre oameni. Lada de gunoi a naţiunii va fi deschisă cândva şi ei vor fi primii aruncaţi în ea.
2.I.1986
Revelion de… proporţii în atelierul doamnei Eleonora Romanescu, împreeună cu Glebus Sainciuc şi Valentina Rusu-Ciobanu, Lenuţa Bontea şi Andrei Burac, plus alte 4-5 persoane, printre care şi Dinu Romanescu, urător de 4 ani care, la un moment dat, s-a dovedit a fi un excelent jucător de măşti. După ce maestrul Glebus a prezentat masca Sofiei Rotaru, pe cea a actorului Evgheni Leonov, a altora, Dinu le-a jucat şi el, măştile ajungându-i până la… brâu, acoperindu-l pe jumătate – inventiv, cu destul spirit de improvizaţie. Sigur că mai văzuse şi altă dată cum proceda maestrul Sainciuc.Au venit băieţii şi fetele de la filologie cu „Cerbul”. Muzica – din traistă, unde aveau magnetofonul portabil. De cu seară, Sainciuc se arătă deghizat într-un fel de muşchetar oriental: pălărie tip-francez, bucle roşii şi halat de la Taşkent, unde a fost în delegaţie. Şi-a vopsit tâmplele, obrajii, barba. Stătea la micul-minusculul ecran al televizorului său portabil şi… tot desena ce vedea acolo, vrând să prindă şi să pună pe hârtie chipurile artiştilor antrenaţi în emisiunea de revelion.Andrei – cu renumitul său fes turcesc, roşu-intens, cu canaf, fumând lulea.În fine, muzică de toate genurile, un revelion imprevizibil, regizat ad hoc şi încheiat cu multă voie bună.
Pe luni-marţi, plecarea la Cernăuţi. Vreo 2-3 săptămâni de schimbare a atmosferei, speranţa de a lucra ceva, având noi revelaţii. Îmi amintesc, Ilie Zegrea povestea de Matei Vişniec, poet ce a trecut pe la el. I-a citit din poezia noastră contemporană. Vişniec l-a rugat să-i dea cărţile lui Suceveanu şi pe ale mele.
2.I.1986
În contextul unei reînnoiri a vieţii sociale, pe cele mai diverse planuri, în special – lupta cu rutina, birocratismul, egoismul, constrângerea pentru critică – câteva gânduri spicuite din „Literaturnaia gazeta” din 1 ianuarie.Valentin Kataev: „Oare oamenii de pe loc, din ministere nu vedeau, nu înţelegeau că totuşi lucrurile nu stau chiar atât de bine, cum declarau ei? Problemele au apărut nu ieri şi nici astăzi. Deci, noi eram dezinformaţi de oamenii care acum sunt alungaţi din posturi. Minţeau. Deformau adevărul”.Cu părerea de rău, la noi în Moldova, acest proces de a pleda pentru adevărul curat decurge încă foarte încet. Şi… protecţionist. De ce, să zicem, pe Iordanov, care a dus de râpă cinematografia, îl fac… rector la Institutul de Arte? Să-i calicească şi pe cei mai tineri? Iarăşi neghiobie de lungă perspectivă, de tragice urmări…„A rămas de moştenire dragostea pentru denunţuri şi ponegriri, invidia, linguşirea… Această moştenire nu trebuie căutată prin arhive, ea e viabilă…”„Parcă astăzi nu există atare descurcăreţi? Există. Şi ei, abil, bat capul tuturor. Deformează adevărul, adaptându-l la necesităţile unor ministere, instituţii – la necesităţile lor personale – ca să arate bine şi să-şi întreţină bunăstarea cu orice preţ.”„Desconsiderarea intelectualităţii a frânat dezvoltarea intelectului societăţii.”
Din discuţia Allei Katânina cu Serghei Ciuprinin:„A. L. Eu ironizam „sistemul de clasificare” care a trecut din sport în literatură. În special, faptul că literaţii din „categoria grea” pur şi simplu nu sunt atinşi de critica ce se află în categoria „pană”, şi că scriitorii de „toate categoriile de greutate” nu sunt obişnuiţi cu libertatea opiniilor critice, străduindu-se pe toate căile şi cu toate mijloace să organizeze în jurul numelor lor linguşeala şi tămâierea”.La noi, cine atinge ne-cărturarii, deci ne-scriitorii cum ar fi Cruceniuc sau Şleahu? Cine ar avea curajul să arunce din manuale şi crestomaţii deşeurile literare, axate pe teme nobile, însă pe care, de fapt, le terfelesc?Încă un gând al lui A. C.: „Dar să ne amintim! Deocamdată nimeni nu a fost izgonit din post pentru laşitatea de a fi respins un manuscris de mare valoare…”Dacă s-ar întâmpla asta, ce de-a locuri libere ar apărea în editurile din Moldova!
8.I.2002
Printre oaspeţii noştri – familia Ion şi Ecaterina Ţăranu care ne-au întors vizita pe care le-am făcut-o în decembrie trecut. Doamna Eleonora Romanescu povesteşte o întâmplare hazlie: demult, pe ţărmul Mării Baltice, arunca aşa, la întâmplare, pe neobservate, nişte caramele sticloase-lucioase, pe care regretatul ei coleg de şevalet Igor Vieru le lua drept… chihlimbar, dar care – să vezi! – i s-au lipit în buzunar (topindu-se de la căldura corpului). Iar ieşeanca doamnă Ecaterina Ţăranu crede că e vorba de… Iorgu Vieru: În maxi-taxi, când veneau spre noi, chiar aşa întrebă de lume: „Unde se află strada Iorgu Vieru?” Într-adevăr, de ce n-ar fi Igor – Iorgu?Dnul Ţăranu îmi oferă un excelent volum de Max Bleher din colecţia „Cărţi fundamentale ale culturii române” cu o ultimă postfaţă pe care reuşise să o mai scrie regretatul nostru prieten Radu G. Ţeposu. Sumar: „Întâmplări din realitatea imediată”, „Inimi cicatrizate”, „Viziune luminată”.
1.VI.2002
Uneori se creează impresia că unii (doar?) conaţionali din dreapta Prutului le-ar pretinde ataşament şi zel întru re-Unire doar fraţilor lor din Interriverania, pe ei, cei din Ţară, să-i laşi, dom’le, în pace, pentru că, pe moment şi – în general, au alte griji, mai importante – NATO, integrarea europeană, semnarea tratatelor de laşitate şi trădare (cu Ucraina, de exemplu) etc. Una dintre dovezi: ieri, la deschiderea campionatului mondial de fotbal, în transmisiunea directă de la Seul, TVR zice că, astăzi, Coreea ar fi… unicaţară divizată, neunificată. Adică, mai e cazul să se vorbească şi de România, de sfârtecarea ei, despre hotarul de la Prut? De unde! Să fim serioşi şi cuminţi! Ce-mi trebuie mie, comentator TVR, să o dau în patriotism, să sufăr din cauza nedreptăţilor istorice, ba chiar să ştiu ceva istorie? Ba mai lăsaţi-mă în pace, pentru că pe mine mă interesează destinul coreenilor, bieţii de ei…S-ar putea spune: ce să mai pretinzi de la nişte comentatori sportivi ca vai de ei, zişi Hobana sau Păun, în probleme de românism, de patriotism? În acest caz, de ce i s-ar cere (a)sentiment întru re-Unire unui biet ţăran basarabean, ţinut decenii la rând în obscuritate de canaliile sovieto-moscovite? E de gândit, totuşi…
2.VI.2002
Caz la deschiderea unei expoziţii industriale letone la Moscova. În timp ce reprezentantul Rigăi era pe cale să taie panglica ritualică, din mulţime se repede un neofascist rus care-i prinde balticului o cătuşă, celălalt segment al căreia îl avea prins de laba sa de „protestatar” şovin, de huidumă dezmăţată. Uimitor ce calm şi „in-impulsiv” a reacţionat balticul la această agresiune, de parcă vulgara tragi-comedie nu i s-ar fi întâmplat lui. Aerul lor de superioritate şi indiferenţă care, într-adevăr, îi scoate din sărite pe ruşi.
Sursa
2012-10-06 09:52:00