Un cer veronez îi ține deja de câteva zile locul cerului meu, cerului de acasă. Dacă aș găsi în farmacii pastile pentru tratarea dorului, le-aș lua dimineața, la prânz, dar mai ales seara, cel mai predispus timp pentru melancolia mea. Mama m-a întrebat azi dacă vreau acasă. Nu vreau, vreau să-i am pe ei aici lângă mine. Atât. Deși uneori sunt încă stresată, începutul primului an la universitate a fost unul destul de frumos. Prima mea întâlnire oficială cu ea a fost în fața unui calculator la testul de italiană din septembrie care îmi cerea să-mi introduc numele și matricula. Înainte de a intra în sală, se apropiase de mine o rusoaică. Știa italiana la fel ca mine. M-a întrebat dacă aici se face testul. Am început apoi a vorbi în italiană. S-a apropiat apoi o musulmană (din Albania), care, din câte am aflat mai târziu, e de zece ani în Italia și are doi copii: unul de opt ani și altul de patru. Trei naționalități diferite, trei limbi diferite și, totuși: italiană. Când am intrat în sală ne-am așezat una lângă alta. Stăteam în mijloc. Musulmana vorbea fluent italiană și, de fiecare dată când o auzeam, mă întrebam: ce caut eu aici? Când am început testul, urmăream cum se descurcă. Era, evident înaintea mea. După aproape treizeci de minute de fiori, fac click pe submit. 65/100. Punctaj care îți spune că ai trecut prima parte a testului. Musulmana terminase după mine cu 58/100. Surpriză pentru mine, șoc pentru ea. Rusoaica luase 46 și a plecat. Nu acumulase punctajul necesar pentru a trece la cea de-a doua parte a testului. Până la urma, din cei 10-15 studenți din sală, am rămas doar trei. Musulmana, eu și o armeancă. Ni s-a adus câte o foaie cu trei variante de eseu. Trebuia să aleg una care îmi place mai mult și să scriu cel puțin 250 de cuvinte. Diferențele dintre sistemul universitar italian și cel din țara mea de origine – avantaje și dezavantaje, cazuri particulare. Luând în considerație că în țara noastră corupția în sistemul educațional, și nu doar educațional(!), nu este o noutate, nu voi repeta ce am scris. Dacă ar fi în puterile mele o reformă educațională în Moldova, aș reface absolut totul. După proba scrisă a urmat proba orală. Eram trei și profesoara. Ne-a întrebat de unde venim, ce avem deosebit în țară la noi și ce am face dacă am primi imediat de la ea 5000 de euro. Cu fata musulmană a dus o discuție mai lungă, din curiozitate. A rugat-o să-i zică ceva despre religia ei. Ideea generală pe care încerca s-o impună e că femeile sunt niște prințese, sunt foarte respectate și apreciate, ceea ce contrazice tot ce știm noi despre viața femeilor musulmane. Profesoara italiană a rămas surprinsă să afle acest lucru. Din câte știu eu, viața lor este cea mai urâtă viață posibilă pe care o poate avea o femeie. Spunea că tot ce auzim la televizor și pe net e doar partea negativă a lucrurilor, iar vălul care o acoperă o face să se simtă respectată când o privesc oamenii, lucru fără de care s-ar simți goală. Până la urma a obținut maximul de puncte la partea orală. Mie mi-a dat 75, iar armencei 70. Cred că eram cel mai fericit om care ieșise din sala de informatică. A doua mea întâlnire a fost iarăși în fața unui calculator, trei zile mai înainte, la testul de engleză și rusă. Surprizele mele continuau. Am luat 89 la engleză și 90 la rusă. La douăsprezece a urmat prezentarea generală cursului într-o aulă în care studenții au stat așezați atât în bănci, cât și jos, obicei pe care îl preferă și pe holuri. Primul lucru care mi l-am spus când am intrat în universitate a fost faptul că aici voi putea fi eu. Dacă la școală eram obligați uneori să venim îmbrăcați alb-negru, să-și scoată fetele cerceii mai mari și să nu se machieze excesiv, aici fiecare umblă cum vrea. Nici picătură de alb-negru. Mai puțină eleganță și mai mult confort. De fapt, eleganța n-o găsești doar în pantofii cu toc și o fustă. Eleganța mai e și un stil de a fi, un stil interior. Ieri am fost la primul meu curs, care din păcate se petrecea concomitent cu istoria contemporană a Europei și eu nu știam. Am făcut rusă. Timp de o oră jumătate ni s-a scris și pronunțat alfabetul. Exact ceea ce face fratele meu acum într-a cincea, acasă. Din cei peste o sută de studenți prezenți în aulă, doar doisprezece au făcut rusă mai înainte. Ciudat sau nu, profesoara are un obicei care mă amuză. La fiecare 3-5 cuvinte, face: îî? Un sunet înăbușit care vrea să întrebe: ați înțeles? De fiecare când făcea asta, îmi venea să râd. Eram în primul rând. Nu se putea. Azi am avut engleză. Deși nu m-aș fi gândit niciodată că s-ar putea să îmi placă lingvistica în forma în care urmează să o învăț, cred că deja m-am îndrăgostit de ea. Fonologia engleză aprofundată, limba ca sistem, semne și etc. Tot azi, am fost prima dată la bibliotecă. L-am găsit pe Cioran. Ceva ce vine de acasă. Mâine în apartament vine ultima fata care va trebui să împartă o cameră cu mine și cu Desire. E marochină născută în Italia. Vom fi șapte. Deocamdată suntem cinci și doar eu străină. Deseori sunt întrebată dacă am venit prin Erasmus. Cea mai deosebită întrebare a fost, totuși, una pe care mi-au pus-o fetele cu care stau: cum e situația economică în Moldova? Cum e…
Un cer veronez îi ține deja de câteva zile locul cerului meu, cerului de acasă. Dacă aș găsi în farmacii pastile pentru tratarea dorului, le-aș lua dimineața, la prânz, dar mai ales seara, cel mai predispus timp pentru melancolia mea. Mama m-a întrebat azi dacă vreau acasă. Nu vreau, vreau să-i am pe ei aici lângă mine. Atât. Deși uneori sunt încă stresată, începutul primului an la universitate a fost unul destul de frumos. Prima mea întâlnire oficială cu ea a fost în fața unui calculator la testul de italiană din septembrie care îmi cerea să-mi introduc numele și matricula. Înainte de a intra în sală, se apropiase de mine o rusoaică. Știa italiana la fel ca mine. M-a întrebat dacă aici se face testul. Am început apoi a vorbi în italiană. S-a apropiat apoi o musulmană (din Albania), care, din câte am aflat mai târziu, e de zece ani în Italia și are doi copii: unul de opt ani și altul de patru. Trei naționalități diferite, trei limbi diferite și, totuși: italiană. Când am intrat în sală ne-am așezat una lângă alta. Stăteam în mijloc. Musulmana vorbea fluent italiană și, de fiecare dată când o auzeam, mă întrebam: ce caut eu aici? Când am început testul, urmăream cum se descurcă. Era, evident înaintea mea. După aproape treizeci de minute de fiori, fac click pe submit. 65/100. Punctaj care îți spune că ai trecut prima parte a testului. Musulmana terminase după mine cu 58/100. Surpriză pentru mine, șoc pentru ea. Rusoaica luase 46 și a plecat. Nu acumulase punctajul necesar pentru a trece la cea de-a doua parte a testului. Până la urma, din cei 10-15 studenți din sală, am rămas doar trei. Musulmana, eu și o armeancă. Ni s-a adus câte o foaie cu trei variante de eseu. Trebuia să aleg una care îmi place mai mult și să scriu cel puțin 250 de cuvinte. Diferențele dintre sistemul universitar italian și cel din țara mea de origine – avantaje și dezavantaje, cazuri particulare. Luând în considerație că în țara noastră corupția în sistemul educațional, și nu doar educațional(!), nu este o noutate, nu voi repeta ce am scris. Dacă ar fi în puterile mele o reformă educațională în Moldova, aș reface absolut totul. După proba scrisă a urmat proba orală. Eram trei și profesoara. Ne-a întrebat de unde venim, ce avem deosebit în țară la noi și ce am face dacă am primi imediat de la ea 5000 de euro. Cu fata musulmană a dus o discuție mai lungă, din curiozitate. A rugat-o să-i zică ceva despre religia ei. Ideea generală pe care încerca s-o impună e că femeile sunt niște prințese, sunt foarte respectate și apreciate, ceea ce contrazice tot ce știm noi despre viața femeilor musulmane. Profesoara italiană a rămas surprinsă să afle acest lucru. Din câte știu eu, viața lor este cea mai urâtă viață posibilă pe care o poate avea o femeie. Spunea că tot ce auzim la televizor și pe net e doar partea negativă a lucrurilor, iar vălul care o acoperă o face să se simtă respectată când o privesc oamenii, lucru fără de care s-ar simți goală. Până la urma a obținut maximul de puncte la partea orală. Mie mi-a dat 75, iar armencei 70. Cred că eram cel mai fericit om care ieșise din sala de informatică. A doua mea întâlnire a fost iarăși în fața unui calculator, trei zile mai înainte, la testul de engleză și rusă. Surprizele mele continuau. Am luat 89 la engleză și 90 la rusă. La douăsprezece a urmat prezentarea generală cursului într-o aulă în care studenții au stat așezați atât în bănci, cât și jos, obicei pe care îl preferă și pe holuri. Primul lucru care mi l-am spus când am intrat în universitate a fost faptul că aici voi putea fi eu. Dacă la școală eram obligați uneori să venim îmbrăcați alb-negru, să-și scoată fetele cerceii mai mari și să nu se machieze excesiv, aici fiecare umblă cum vrea. Nici picătură de alb-negru. Mai puțină eleganță și mai mult confort. De fapt, eleganța n-o găsești doar în pantofii cu toc și o fustă. Eleganța mai e și un stil de a fi, un stil interior. Ieri am fost la primul meu curs, care din păcate se petrecea concomitent cu istoria contemporană a Europei și eu nu știam. Am făcut rusă. Timp de o oră jumătate ni s-a scris și pronunțat alfabetul. Exact ceea ce face fratele meu acum într-a cincea, acasă. Din cei peste o sută de studenți prezenți în aulă, doar doisprezece au făcut rusă mai înainte. Ciudat sau nu, profesoara are un obicei care mă amuză. La fiecare 3-5 cuvinte, face: îî? Un sunet înăbușit care vrea să întrebe: ați înțeles? De fiecare când făcea asta, îmi venea să râd. Eram în primul rând. Nu se putea. Azi am avut engleză. Deși nu m-aș fi gândit niciodată că s-ar putea să îmi placă lingvistica în forma în care urmează să o învăț, cred că deja m-am îndrăgostit de ea. Fonologia engleză aprofundată, limba ca sistem, semne și etc. Tot azi, am fost prima dată la bibliotecă. L-am găsit pe Cioran. Ceva ce vine de acasă. Mâine în apartament vine ultima fata care va trebui să împartă o cameră cu mine și cu Desire. E marochină născută în Italia. Vom fi șapte. Deocamdată suntem cinci și doar eu străină. Deseori sunt întrebată dacă am venit prin Erasmus. Cea mai deosebită întrebare a fost, totuși, una pe care mi-au pus-o fetele cu care stau: cum e situația economică în Moldova? Cum e…