In clasa 9 am avut cea mai tare diriginta. Doamna Barnaz, profesoara de biologie. Si daca azi eu stiu ceva despre genetica si raman o pasionata a biologiei, este datorita doamnei Barnaz.

Doamna diriginta niciodata nu ridica vocea. Nu era nevoie. La ea la lectii se auzea musca. Toata lumea lucra. Chiar si elevii care nu mai aveau nicio sansa, in opinia celorlalti profesori. Erau zile cand doamna Barnaz ne alinta cu muzica clasica, pentru a ne descreti creierii si a capata luciditate pentru a fi in stare sa rezolvam probleme cu cromozomi X si Y. Eram atat de indragostita de metoda sa de predare, incat, pentru a-i multumi, am luat cea mai mare nota la testul “de la minister”. Eu, fata care in afara de limba romana, istorie si geografie, nu era in stare sa invete niciun obiect.

In acelasi an am avut si o profesoara de matematica, pe care, la fel, nu o voi uita niciodata, doamna A. La ea la ore era haosul haosului. Intr-o zi, chiar la inceputul anului scolar, impreuna cu colegii, am aruncat toate gentile pe geam. In timpul lectiei de matematica.

Doamna A. tipa pana ragusea. Cred ca e inutil sa adaug ca nimeni n-o asculta. Noi ne continuam micile noastre ocupatii extra-curriculare, fara sa ne obosim macar sa ne facem ca ascultam. Pentru mine era mare bucurie, pe de o parte. Eu matematica niciodata nu am stiut. In clasele mari acest fapt devenise atat de evident, incat  nota 4 pe linie nu ma mai deranja in niciun fel. Iar imposibilitatea doamnei A. de ma face, cel putin, sa o respect, m-a determinat si mai mult sa nu mai incerc sa inteleg ceva in ecuatii de gradul nu stiu care. Pe de alta parte, insa, imi era mila de ea. Incercam sa inteleg motivele din care dansa nu se putea stapani si motivele din care nu stia sa gaseasca limba comuna cu o clasa de 30 de adolescenti, destul de inteligenti si luminosi.

***

Aducand aceste exemple din viata mea, am vrut sa ajung la ideea ca profesia de invatator e si interesanta si grea si ca, din pacate, foarte putin valorificata. Si din aceasta cauza avem ce avem – invatatori care tipa pana li se rup coardele vocale, invatatori care nu sunt in stare sa lege doua cuvinte in afara desfasuratorului lectiei, invatatori care injura sau, mai rau, lovesc elevii, invatatori care nu stiu sa comunice cu discipolii lor, din simplu motiv ca ei cu nimeni nu stiu sa comunice si invatatori care sunt invatatori doar din cauza ca nu au putut gasi de lucru in alta parte

Cu ce ramanem atunci?  Din pacate, ramanem cu putinii oameni care au ajuns in scoala de aceea ca si-au dorit aceasta.

***

Cel mai strasnic, insa, e atunci cand acesti “invatatori” predau claselor primare. Atunci e catastrofa. Ne alegem dupa astfel de experimente sociologice cu copii traumati, incapabili sa invete, cu frica de scoala si societate.

Aici as vrea, in mod special, sa-i transmit “complimente” lui Ghiorpalici, primul meu invatator. Omul care m-a umplut de vanatati primii doi ani de scoala. Datorita fricii paralizante pe care o aveam fata de el, nici pana azi nu stiu imnul Uniunii Sovietice (nu ca as fi pierdut foarte multe). Atat de mult m-am chinuit sa-l invat, dar nu-mi reusea, incat in ziua in care trebuia sa-l recitam m-am imbolnavit de angina. Frica de pedeapsa mi-a activat mecanismele de autoaparare.

Ce cauta omul acesta in scoala? Ce cauta azi mii de oameni intamplatori in scoli? In cel mai bun caz, dau de lucru psihologilor. Zic “in cel mai bun caz”, deoarece, de cele mai multe ori, parintii nu reactioneaza. De aceea ca copiii tac din frica sa nu afle invatatorul ca s-a plans acasa sau din frica sa nu fie inteles de parinti si, ulterior, pedepsit dublu. Din multe alte frici, unele foarte absurde. Dar pentru ei atat de reale. In acelasi timp, multi parinti, dandu-si seama ca copilul lor trece prin timpuri grele la scoala, prefera sa se culce pe o ureche, spunandu-si ca “de, toti am trecut prin asta”.

***

Eu m-am descurcat in scoala incepand cu clasa 9, la 14 ani. Varsta la care am inteles ca si eu am drepturi si ca orice om poate si trebuie sa fie pedepsit pentru faptele sale. De atunci nu am mai permis niciunui profesor sa ma trateze fara respect. Ajungeam pana la ceea ca nu mai frecventam lectiile. Deschis. Nu inainte, insa, de a anunta profesorul despre decizia luata. Culmea este ca nu am avut niciun fel de probleme din aceasta cauza si ca, dimpotriva, profesorii “cu musca pe caciula” imi aratau ulterior respect.

Eu am fost o curajoasa. Desi, imi dau seama, de la distanta anilor trecuti si traiti, ca uneori se mai intampla sa reactionez prea repede si prea fierbinte la unele chestiuni minore aparute intre mine si profesori. Dar, tinereatea e intotdeauna iertata. Acum, cand am si eu o eleva in casa, incerc din rasputeri, dar pe un ton cat se poate de natural, sa educ in Ilinca respectul fata de sine. Dar, stiti si voi, cat e de greu sa explici copiilor niste notiuni foarte abstracte, dar totodata, foarte vitale.

In cazul nostru, am pornit de la premiza ca un invatator trebuie stimat. De aceea ca orice om trebuie stimat. De aceea ca un om in varsta trebuie stimat. Dar aceasta stima nu trebuie sa se transforme in sclavie si ca stima fata de un om nu exlude momentele de neintelegere cu el. Ca orice om are dreptul la o opinie, oricat de prosteasca nu ar fi ea la prima vedere. Ca orice om poate sa ceara sa fie respectat la randul sau. Si trebuie sa fie respectat. Si ca aceasta regula se aplica si in relatia invatator-elev.

Poate eu nu-i verific temele Ilincai. Si de agenda se intampla se uit. Dar eu ma stradui sa vorbesc in fiecare zi cu ea despre cat e de important e sa vrei sa fii un om integru. Si sa mergi spre asta. Si eu cred, cu toate celulile din organizmul meu, ca asta e prima si cea mai importanta lectie pe care trebuie s-o ofere scoala. Nu in zadar, in clasele profesorilor care se adreseaza fiecarui elev cu dvs., in clasele profesorilor unde se ofera cateva clipe pentru reculegere si relaxare, unde se discuta de la egal la egal, unde se asculta cu toleranta si respect parerea fiecarui elev si se apreciaza efortul depus, indiferent de corectitudinea rezultatului, elevii au cele mai mari reusite.

***

Si pentru a incheia aceasta postare cu un moment inspirational, va recomand sa citit interviurile cu diferiti profesori din Moscova de pe acest site.


Filed under: Copii