Mi-am spălat păcatele de pe umărul stâng, cel ars de soare, m-am spălat cu apă de mare și contorul s-a învârtit ca nebun. Mi-a intrat un mănunchi întreg de raze-n ochi și acum mă-nțeapă: nu ne pot vedea decât în alb-negru, și-un strop de auriu, văd doar că ne plimbăm ca doi liceeni stânjeniți, rămași fără subiecte de conversație, pe străzi neștiute și pe poteci în vecinătatea cărora scrie clar și autoritar, cu semnul exclamării, nu călcați iarba! Ne atingem ca din întâmplare și ne batem ritualic, pașnic, cu oasele pumnilor în umeri - tu dai în stângul, eu în dreptul. Făcându-mă că alunec imprudent, de fapt ca să mă agăț de umbra vineție a sprâncenei ce ți se-ntinde spre tâmplă, privesc furiș dincolo de arcada ta, pe geamul cel mare al unei case mai demult burgheze; pe loc îmi însușesc casa și mă apuc numaidecât să fac focul în sobă, ca să putem sta trântiți pe covorul gros, în mijlocul camerei, fără șosete în picioare.