Era într-o obişnuită zi de iunie 28, cînd, ca printr-un miracol rar al destinului, ochii mei s-au intersectat cu cei ai consultantului parlamentar roşu de comunism, Ion Ceban, micimea sa, dintr-o eroare mai şi aterizînd pe timpul guvernării Voroniniste direct în fotoliul de director general al Departamentului Tineret şi Sport, iar din ăsta în cel de vice-ministru al Educaţiei şi Tineretului, apoi în jilțul de deputat PCRM, ca recent să-și schimbe doar o literă în CV, trecînd drumul de la PCRM la PSRM!
Adică aterizînd drept în brațele lui Dodonache.
Personaj fără biografie, rezultate palpabile şi vizibil talent, cu excepţia celui definitoriu, desigur, care-l caracterizează în totalitate: talentul insurmontabil de a face sluj cui trebuie şi cînd acestuia-i trebuie…
Calitate la modă şi-n actualul regim, să-i spunem, din obişnuinţă, democratic.
Tovarăşul Ceban tocmai se-ntîlnise pe Calea Lactee cu o alegătoare apetisantă, îmbietoare, înaltă, energică şi atunci, la răscrucea străzii 31 August cu Mihai Eminescu, le stopă mersul galant o întrebare.
“Unde să discute despre campania electorală?” era întrebarea viitorului consilier local al comuniștilor în Chișinău.
“La Grătar!” era unic răspunsul, unde cebanii cu pofte nesăbuite de partid preferă şi-acum să mai închine cîte-o stopcă de votcă şi-o bere, servind cîte-un mic, cîte unul mai măricel şi privindu-şi alegătoarele desutienizate direct în …calmitatea lor.
JUNELE-TINERELU’ fuma numai ţigări “Parlament”, dar nu avea, săracul de el, nici o brichetă.
Se tot înălţa din scaunu-i păstoresc şi o împrumuta fără jenă de la mesele vecine, unde chefuiau în ziua de iunie 28 turmele pldm-iste, amn-iste şi pd-iste.
U-R-R-R-A-A-A-A!!!!!
Şi tot aşa, într-un ritm nebun fără capăt: aprindea “Parlamentul”, se furişa jos, între merele domneşti siliconate ale alegătoarei, înflăcăra iar “Parlamentul”, se ascundea tot mai prejos, aprindea iar “Parlamentul”, se ascundea şi mai josnic, clipă de clipă, oră de oră, pînă spre înserate, cînd un alegător pl-ist, din prea multă tristeţe poposind şi el într-acolo, s-a cam plictisit să i-o … dea cu împrumut şi i-a dăruit-o cu foc pălălăind cu tot!
Deputatul se trezi, pentru prima dată de la “căderea în sus a comunismului”, al naibii de fericit.
Alegătoarea sa–ibidem! Adică, a naibii de fericită.
Iar la Plenara Comitetului Central al PCRM din noaptea aceea s-a hotărît cu unanimitate de voturi, bineînţeles, să se organizeze de urgenţă o coletă benevol de obligatorie între toţi membrii de partid şi din banii adunaţi să procure cornutelor roşii cîte-o brichetă cu gaz suficient pentru-a da foc cît mai des… Parlamentului!
