Răcoare...e ca şi cum ar fi venit timpul meu,    Stropi reci....e ca şi cum aş fi chemat singură ploaia.    Această răceală...atât de familiară, atât de a noastră.            Ceai cu lămâie, verde de iasomie, abureşte necontenit,            Ar încerca să încălzească amintirea, ar încerca să ne strige,            Însă doar un abur gol rămâne, tremurând de frigul nostru,