Luni dimineață am stat în vreo patru rânduri: la bancă, la librărie, la farmacie, în supermarket. Câte cinci minute. Lunea așa-i. Lumea știe că-i așa. Dar nici de gând să-și anuleze treburile pe alte zile ale săptămânii. Nu suport cozile, însă cu ce-s mai bleagă ca lumea, și de-al cui drag să-mi bulversez orarul? Am învățat să le respect cu răbdare de mucenică. Partea bună-i că mereu apare vreo cucoană cunoscută, dornică să-și împărtășească secretele matinale. Ne îndreptăm brațele încrucișate una către alta, ca antenele parabolice fără conexiune, fiecare vorbește despre ale sale, refractară la deșeurile informaționale, care n-o privesc.În supermaket, serveau două casierițe, încă amețite de somn, sau neîntoarse din week end. Lumea înțelegătoare. Nimeni nu le mâna, iar dânsele, mulțumite, împărțeau zâmbete gratis. Cu gândul la ale mele și la o eventuală companie de scărpinat limba, încercam s-o țin pe Iana aproape, că de plictiseală începuse să revoluționeze ordinea mărfurilor pe raftul din preajmă. O amică îmi zicea odată: ”Prefer să suport foame, decât să merg cu coiii la cumpărături.” Ah! și eu prefer, dar cu mine aș mai băga în pământ trei guri. Mai grav e să observ că în ultimul timp, din tot ce prefer eu, foarte puține lucruri concordă cu preferințele altora.
La un moment dat vad cum casierița din față își scurtează zâmbetul, adresându-se către un moșnegel cu două pâini:
- Dumneavoastă cavalere, trebuie să prindeți rând, treceți vă rog la coadă.
- Dar… numai două pâini.
- N-are nicio importanță. Trebuie să-i respectați pe ceilalți.Mie mi s-a făcut milă de moșnegel. Mai să sar cu replicile de acasă: ”Nu vă e rușine! Vă bateți joc de sărmanul om bătrân. Pentru două pâini.” Caut în jur, către cine să-mi îndrept discursul: o băbuță încovoiată, o femeie însărcinată, alta cu copil în brațe, un domn în cărucior și eu cu Iana. Moșnegelul deja trecuse la coadă cu pâinile sub braț, rușinat, fără a se oftica, ca un copil mustrat pentru poznă. În două minute, i-a venit rândull și a ajuns iarăși în fața caseriței (bine-sănătos). Dânsa i-a zâmbit dulce, de parcă-l vedea prima dată în dimineața asta și în viața ei.
