Toamna cobora de pe geamși-mi surâdea în fiecare dimineață.Avea ciorapi până la genunchiși sta culcată în patul meuîn timp ce eu spălam rufele.
Era în ochii ei lumina flămândă a unui copacdezbrăcat în viol. Simțeam cum rușinea îi pălea în obrajicând mergeam prin oraș.Unul după altul,oamenii de pe scară și-au dat seamacă am o iubită.Nu mai cumpăram o singură pâineși-am început să mă port mai îngrijit. Seara când mă întorceam acasăo găseam moțăind pe fereastră.Pendula bătea de șase ori și degetele ei triste îmi mângâiau pieptul.Niciodată toamna n-a fost mai frumoasă.
