La 13 septembrie 2012, la orele 10 și 18 minute, dimineața, Premierul Vladimir Vasilievici se plimba cu cei 4 bodyguarzi ai săi pe Aleea Clasicilor Literaturii Române, despre care a auzit, dar pe care nu i-a citit, cu certitudine.
Venea, probabil, de la Reședința de Stat, de la Președintele Timofti, de la vreo turturică…
Brusc, cu pași cadențați, i-am apărut și eu în cale.
Deși cu doar o zi înainte scriam pe Facebook, că la următoarea noastră întîlnire nu voi putea să-i spun decît că …Mi-i frică!
…Vasilievici era tare ocupat, scria un mesaj lung și urgent la telefonul mobil, iar cei 4 străjeri scrutau cu privirea în cele 4 puncte cardinale pe oricine și de unde vine.
Cînd m-a zărit, sosindu-le în întîmpinare, Gheorghe, mai marele pe paza Premierului, a surîs, în semn că nu m-a uitat, i-a spus ceva la ureche stăpînului și acela, fără a se uita spre mine, la 10 și 21 de minute a luat-o … la sănătoasa!
Spre Guvern!
Și eu, carele credeam că mă va cuprinde, bucuros, la piept ca pe C. Tănase în vara acestui an, pe aceeași Alee a clasicilor literaturii române, despre care a auzit, evident, dar n-a mai apucat să-i și citească..
Dar mite să-i și înțeleagă?
Ah, Vladimir Vasilievici, Vladimir Vasilievici!
Cui să mă jelui acum și pe umărul cui să-mi las melancoliile toate, dulce fremătîndu-i la ureche: “ E toamnă și mi-i frică, mi-i tare frică, Vladimir Vasilievici…?”
