Am fost inspirată de o persoană să scriu aceste rînduri. Persoana dată este însărcinată în luna a şasea şi îmi povesteşte uneori cum te simţi cînd porţi în burtica ta un omuleţ, nu contează dacă e fată sau băiat, e o fiinţă vie căreia tu ai decis să-i dai viaţă.
Nici nu observi cînd trec acele 9 luni şi apare ceea ce ai aşteptat tu cu atîta nerăbdare. Un pui de om care ţi se pare că seamană cu tine şi cu el, cu tatăl lui, ce te-a ajutat ca rodul vostru să continuie.
Are niste mînuţe drăgălaşe, şi se pare cel mai frumos om din lume, pentru că e al tău.Picioruşele lui mici le săruţi de mii de ori, pentru că ştii că devenind mai mare deja nu vei mai avea posibilitate. Cînd îl ţii în braţe îi zici şi lui şi ţie că devenind mare v-a deveni medic, sau cosmonaut, sau preşedinte.
Întotdeauna ne gîndim că el va creşte şi va fi ajutorul nostru cel mai mare. El îţi va aduce canea cea cu apă, cînd tu nu o să ai posibilitate.
Filed under: sentimente
