
Fiecare din noi cunoaște ce pensii primesc în Republica Moldova,, dar nu fiecare știe care e pensia din Transnistria. Pensia unui om în Republica Moldova este de la 500-700 de lei, însă aici apare o diferență, pensia unui locuitor din Transnistria este de 1000-1500 de lei. Ce discriminare, prin ce se deosebesc unii de alții? nu tot sunt pensionari? de ce dar să primească mai mult sau mai puțin?
Potrivit Organizaţiei Internaţionale a Muncii, orice pensionar din Republica Moldova trebuie să primească o pensie de cel puţin 40 % din salariul mediu pe ţară. Asta înseamnă că în 2007 cea mai mică pensie urma să fie de 1.000 lei. Realitatea însă arată altfel. În 2007, pensia medie pe ţară a fost de 550 lei şi acoperea doar 28 la sută din bugetul minim de consum.
Astăzi, pensia medie în R. Moldova este de circa 550 lei şi este cea mai mică în Europa de Sud-Est şi CSI. Asemenea pensii primesc majoritatea pensionarilor care au lucrat în învăţământ, medicină, agricultură, industrie etc. Dar sunt şi unele categorii de angajaţi, precum deputaţii, membrii guvernului, judecătorii, procurorii, funcţionarii publici, pensiile cărora se stabilesc după alte criterii. Ca urmare a modificărilor operate de Parlament, în 2003, în Legea nr. 156-XIV din 1998, pensia şefului statului este de cca 7500 lei, a procurorilor şi judecătorilor – 4452 lei, a deputaţilor – 4300 lei etc.
Oricum, pensionarii și de pe malul drept si de pe malul stîng sunt mereu nemulțumiți. Mereu nu le ajung bani. Dar în fiecare zi sunt rînduri nebune la lapte, salam….
Dar dacă să luăm din alt aspect….cei din Republica Moldova cît de puțin primesc, dar oricum își achită și drumul în troleibus, însă cei din PMR merg gratis cu troleibusul. De aceea si sunt rînduri mari la stații, așteaptă transportul lor gratis.
Chiar nu înțeleg, parcă nu trăim în aceeași republică, parcă suntem separați, parcă nu suntem aceeași oameni, parcă nu suntem toți moldoveni…
Filed under: viata